Acum ceva mai bine de un veac, peste jumătate de milion de români, cam 8% din populaţia de la acea vreme, îşi dădea viaţa pentru întregirea teritoriului naţional în luptele din timpul Primului Război Mondial. Mobilizaţi de Regele Ferdinand, românii au luptat pentru fiecare palmă de pământ şi au făcut posibilă Unirea de la 1918. Asta ştim din istorie.
E drept că, de atunci, graniţele ţării s-au tot schimbat, cel mai dramatic după cel de Al Doilea Război Mondial, din care România parcă a fost marea învinsă şi nu ar fi contribuit la victoria Aliaţilor. Dar asta este altă poveste. Acum, România pierde de bunăvoie hectare întregi de pământ în fiecare an din cauza nevolniciei şi prostiei celor care ne conduc.
De când lumea, apele, în emisfera septentrională curg de la Nord la Sud, iar Prutul nu face excepţie. În drumul său spre Dunăre, Prutul reconfigurează malurile. E natural, doar că, acum, avem toate datele necesare, toate mijloacele pentru ca traseul unei ape curgătoare să poată fi controlat.
De ce este important?
Simplu, pentru că Prutul, aşa cum am învăţat cu toţii la geografie şi aşa cum este de altfel prevăzut în toate tratatele de bună vecinătate cu Ucraina, este apă de frontieră. Pe mijlocul pânzei de apă se trasează graniţa dintre România şi Ucraina, iar dacă Prutul îşi mută cursul mai spre Sud, teritoriul României se micşorează şi nu devine Prutul un râu de interior, aşa cum lasă să se înţeleagă oficialii de mediu, care susţin că teritoriul ţării este cadastrat. Singurii care nu vor să înţeleagă acest lucru sunt oficialii din Ministerul Mediului şi din instituţiile subordonate, care, deşi văd cum viiturile de pe Prut rup an de an hectare întregi din teritoriul României, susţin că nu rentează să facă lucrări de investiţii de stabilizare a malurilor şi regularizare a cursului şi că teritoriul ţării este cadastrat. Niciunul pare să nu fi înţeles o iotă din tratatul încheiat cu Ucraina.
Mai mult, ei pun această situaţie într-o logică simplă, în sensul că este mai ieftin să ne uităm cum pierdem câteva hectare în fiecare an, decât să demarăm lucrări hidrotehnice prin care să controlăm natura. La prima vedere poate rezultatul acestei ecuaţii economice poate fi de partea lor, doar că aceste pierderi se adiţionează an de an, iar lucrările hidrotehnice o dată făcute vor trebui după aceea doar întreţinute. Apoi, lucrările, chiar dacă sunt costisitoare, contribuie la dezvoltarea economiei, pentru că banii nu sunt aruncaţi în vânt, iar orice investiţie aduce plus valoare. Şi asta ca să nu mai vorbim că teritoriul naţional nu ar trebui cuantificat ca o valoare materială. Păi dacă moşii şi strămoşii noştri ar fi gândit aşa la nivelul anului 1916, unde am mai fi fost acum?
E greu de explicat noţiunile acestea de naţionalism unor politicieni de mucava, care înţeleg prin acest curent ca fiind vorba doar de extremism. Nu domnilor, naţionalismul nu este extremism şi, culmea, nu este doar un curent politic! Naţionalismul este sentimentul de dragoste faţă de ţara ta. Da, din acest sentiment, din acest concept de naţiune, a derivat apoi ideologia care a contribuit la cristalizarea conştiinţei naţionale şi la formarea naţiunilor şi statelor naţionale. În urma acestui curent s-a format şi statul unitar român în 1918. De 1 Decembrie vă mândriţi pe la tot felul de acţiuni cu înaintaşii noştri, dar voi nu faceţi nimic pentru ţara pe care aţi moştenit-o şi pe care va trebui să o lăsaţi moştenire generaţiilor viitoare. Şi asta pentru că sistemul de valori pe care vi l-aţi asumat e cu totul şi cu totul altul decât al cetăţenilor de rând, care cred în onestitate, cinste şi chiar îşi iubesc ţara şi nu o cuantifică în bani. Aceştia sunt pe nicăieri în meciurile voastre politice, ca, de altfel, întreaga ţară, cu toate cele pe care le presupune ea.
