Trăim vremuri tulburi, parcă mai tulburi ca niciodată. Din istorie ştim că, pe lângă şarlatani, acum ies în faţă adevăraţii lideri, adevăratele caractere, cei care vor marca istoria. Nu ştiu dacă noi, românii, vom avea parte de un astfel de lider în săptămânile ce urmează, dar sper ca măcar unul dintre cei aflaţi vremelnic la putere să ia taurul de coarne şi să-l pună la pământ.
Unde ne uităm vedem doar apostoli ai crizei ce va urma. Toţi acum sunt deştepţi şi fac declaraţii cât mai bombastice, de genul „virusul va schimba lumea”, „criza economică va fi mai cruntă decât cea provocată de Covid-19” şi exemplele pot continua. Acum, mulţi deştepţi se împăunează pentru ca, dacă se întâmplă ceva peste câteva săptămâni, să iasă să spună: „v-am zis eu, v-am zis”. Iar dacă lucrurile vor fi departe de previziunile lor vor spune: „bine că nu s-a întâmplat”. Şi uite aşa toată lumea este mulţumită.
În realitate, nimeni nu ştie nimic. Nimeni nu ştie cum va evolua criza sanitară, cât va dura, cum ne va schimba comportamentul. E drept că putem bănui lesne că va fi o criză atâta vreme cât motoarele economice se încetinesc sau se opresc, dar amplitudinea ei, durata ei, modul în care vom trece peste ea sunt încă necunoscute şi trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, să ne obişnuim că trebuie să trăim în alt ritm, să ne adaptăm situaţiei şi apoi vom vedea cum va ieşi.
Dacă am avea un lider vizionar lucrurile ar fi mai simple, dar, din păcate, nu avem. Încă suntem conduşi contabiliceşte şi ăsta mi se pare cel mai mare risc economic. În Hong Kong, în SUA, unde lucrurile nu sunt simple, liderii, în special cei din finanţe, au înţeles că o abordare contabilă va prelungi criza economică şi şi-au îndreptat atenţia spre alte metode, e drept neconvenţionale, faţă de teoriile economice puse în practică.
Liderii acestor state au înţeles că populaţia şi firmele au plătit destul din cauza băncilor, a crizelor provocate de instituţiile financiare şi tocmai pentru a nu le da apă la moară în această perioadă s-au gândit să le sară în ajutor celor mulţi. Americanii nu se uită şi aruncă „bani din elicopter”, adică acordă fiecărui adult câte un cec de 1.000 de dolari şi fiecărui copil câte unul de 500 de dolari. Asta, doar pentru a stimula consumul în perioada aceasta de criză. Şi culmea, nimeni nu-i acuză de supraîncălzirea economiei. E drept că şi datele economice sunt altele faţă de cele de la noi, dar o soluţie similară poate fi gândită şi adaptată la realităţile româneşti.
De exemplu, să se acorde vouchere pentru populaţie, cu care să-şi poată achita doar ratele la bănci, facturile la utilităţi şi taxele sau impozitele locale, astfel încât banii disponibili să rămână pentru consumul propriu al gospodăriilor. Aşa, statul are siguranţa faptului că cea mai mare parte a banilor injectaţi în economie s-ar întoarce la buget.
Tot aşa poate fi adaptat un mecanism pentru ajutorarea firmelor a căror activitate a fost afectată de criza declanşată de pandemia de coronavirus. Şi ele să primească ajutoare pentru plata datoriilor la bugetul de stat şi la bănci şi a facturilor ajunse la scadenţă în această perioadă de criză. Să li se pună la dispoziţie linii de finanţare sau garanţii pentru obţinerea capitalului de lucru.
Idei sunt multe, problema e să ştim să le discernem pe cele mai bune şi să avem şi resursele necesare pentru a le pune în practică. Să avem curajul de a lua decizii revoluţionare, poate chiar în contradicţie cu regulile UE, dar care să ne scoată cât mai repede din criză. Pentru asta avem nevoie de un lider adevărat, de un om vizionar, de un „bărbat” de stat, dar din păcate pentru noi, oricât l-am căuta în conducerea actuală a ţării, nu îl vom găsi.
