spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăEditorialŞi cum rămâne cu măsurile alea? - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Şi cum rămâne cu măsurile alea? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Există o prevedere legală care îi face pasibili de închisoare pe cei care răspândesc ştiri false, dar cele mai multe tâmpenii sunt lansate în spaţiul public chiar de către cei care ne cer să luăm în seamă doar recomandările oficiale. Cică România a descoperit vaccinul contra Covid-19, iar vestea nu a apărut pe bloguri, ci pe pagina oficială a celor de la OncoGen Timişoara. Directorul OncoGen a ţinut să precizeze că testărilor au început deja. Da, totul va fi bine!

Cam greu de crezut…

Chinezii se luptă de ceva vreme cu pandemia şi cercetarea la ei nu e doar o glumă Cercetarea e o ramură importantă a economiei; trebuie să ţinem cont că mare parte din producţia farmaceutică a Chinei pleacă la export. Cercetarea românească încă se mai laudă cu descoperirile ceauşiste, când chiar se investea ceva în domeniu. În ultimele trei decenii n-a fost vorba de subfinanţarea sectorului cercetare, ci de lipa totală de finanţare pentru multe ramuri din cercetare. Cercetătorii există, dar doar cu numele; de multe ori finanţarea s-a limitat doar la plata salariilor acestora.

Însă românii au descoperit vaccinul. Şi n-au vrut să ţină informaţia numai pentru ei, pentru profitul industriei farmaceutice, aşa cum procedează alţii (declaraţia lui Virgil Păunescu, directorul OncoGen). Dăm la toată lumea. Nu suntem doar deştepţi, mai suntem şi darnici. Mai degrabă e vorba de un produs pe care nimeni nu a avut curajul să-l lanseze oficial pentru că e nevoie de teste reale, de ce să ne dezmimţim renumele de cobaii Europei? Oficial, România se găseşte pe locul 19 din 180 de ţări la capitolul vindecări de Covid-19. Ţara în care se moare de un dinte scos este în Top 20 când vine vorba de pandemie. Chiar crede cineva porcăriile astea în condiţiile în care în  România conduce detaşat la capitolul personal medical infectat cu Covid-19? Da, majoritatea covârşitoare a celor declaraţi infectaţi sunt angajaţi ai sistemului de sănătate, cei aflaţi în prima linie în lupta cu boala, iar situaţia asta e unică în lume. Nu suntem doar în top, ci pe locul I, iar restul clasamentului ne urmează la mare distanţă, numai că despre asta nu se vorbeşte. De ce să se vorbească? Mult mai bine pentru liniştea sufletească a celor izolaţi în case e să se discute despre vaccin şi cât de deştepţi suntem noi românii şi nu despre situaţia reală din spitale.

Ministrul Victor Costache şi-a dat demisia după ce, miercuri seară, a anunţat nerealist că toată populaţia Capitalei va fi testată, iar toţi bolnavii vor fi trataţi în hoteluri şi nu pe acasă, cum lăsa să se înţeleagă strategul Arafat cu două săptămâni în urmă. Asta înseamnă că măsurile promise nu mai devin realitate? Şi dacă rămânea Costache pe scaunul de la Sănătate tot nu se întâmpla nimic. Nu poţi vorbi de testarea în masă cât timp medicii nu au mănuşi, măşti şi combinezoane şi nici măcar spirt pentru dezinfecţie.

Terapie după modelul duşului scoţian de la Guvern. Seara le dăm veşti minunate, să poată dormi mai bine şi să nu iasă pe străzi, mai ales că nu e voie de circulat, iar dimineaţa îi mai trezim la realitate. Iar derbedeii cu pretenţii de politicieni şi salvatori de patrie nu se opresc doar la răspândit veşti false. Ne mint cu neruşinare când vine vorba de numărul de persoane infectate şi de victime. Într-un sat de lângă Darabani o persoană a fost luată cu ambulanţa. Varianta oficială? Anemie… Faptul că familia respectivului pacient a fost plasată la scurt timp într-un soi de carantină la domiciliu e în măsură să sugereze cu totul altceva.

Oficialii se bâlbâie când vine vorba de măsuri, ignorând tot ce s-a întâmplat până acum în lume. Nu e nimic greşit să priveşti peste gard, la vecini sau mai departe, să împrumuţi ceea ce şi-a dovedit eficienţa, dar Orban şi echipa lui de parveniţi politic bâjbâie şi încearcă să repare lucrurile din mers. Ca la noi la nimeni. Mai întâi se dă o ordonanţă prin care bătrânii sunt izolaţi în case, după care se revine şi se admite că aceştia pot beneficia de două ore de libertate. Cele două ore de libertate pentru vârsta a treia trebuiau corelate cu interdicţii pentru restul cetăţenilor; măcar atât se putea face pentru a lăsa la dispoziţia bătrânilor magazinele şi farmaciile, dar nu s-a făcut. Mult mai eficient şi apropiat de nevoile celor aflaţi la vârsta neputinţei ar fi fost un sistem de ajutorare la domiciliu, dar în România nu se poate vorbi de aşa ceva, noi nu dispunem de nimic care să funcţioneze în interesul cetăţeanului; totul este pus în slujba parveniţilor de partid. Chiar şi în aceste vremuri tulburi, totul e legat de interese personale. Achiziţii cu dedicaţie, numirea pe funcţie a papagalilor politici în dauna oamenilor capabili.

Costache şi-a dat demisia, nu vrea să facă puşcărie pentru dezastrul din Sănătate. A observat şi el că în urma fiecărei anchete vinovaţi sunt scoşi medicii care nu au respectat procedurile. Cu alte cuvinte medicii sunt nişte incoştienţi care nu respectă măsurile minime. E jignitor să bagi asta în capul oamenilor în condiţiile în care medicii au acţionat astfel pentru că n-au avut altă posibilitate. Nu au cu ce să se apere, acesta e adevărul băgat sub preş, dar au mers la serviciu şi s-au descurcat cum s-au descurcat în condiţiile date. Urmările se văd peste tot şi e de-abia începutul. Şi la un moment dat cineva o să o încurce.

Deocamdată s-a trecut de la recomandare la obligativitate. Orbecăim în ignoranţă şi sperăm că o să fie bine. Şi cam atât…

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...