sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEditorialHai, nu mai mergeţi la Suceava?! - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Hai, nu mai mergeţi la Suceava?! – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Eficienţa unui sistem – nu-l am în vedere doar pe cel sanitar – e extraordinară cât timp aceasta nu este supusă la încercări adevărate. Nu te costă nimic să lauzi ceva când nu există primejdia să fii contrazis. Oficial, totul merge bine, aşa că n-are rost să căutăm hibe sau soluţii adevărate. Astfel de acţiuni nu fac decât să erodeze imaginea şi asta nu e bine pentru guvernanţi. Sistemul de învăţământ e grozav până elevii ajung să dea examene. Cel de irigaţii merge brici cât timp plouă. Structurile care luptă cu dezastrele sunt grozave la antrenamente şi simulări; e mai dificil atunci când se întâmplă o grozăvie.

Miercuri, preşedintele Iohannis a luat o pauză de la scris – e foarte probabil ca pandemia să-i fi revitalizat pasiunea pentru literatura plină de paşi – şi a semnat decretul prin care se retrage decoraţia conferită Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Dacă mai aştepta câteva zile, semna decretul la fix un an după ce a conferit Spitalului din Suceava Ordinul „Meritul Sanitar” în Grad de Cavaler. Cât mai era până pe 5 aprilie?

Prin gestul său, preşedintele a arătat că se spală pe mâini de ceea se întâmplă la Suceava. Nu ştiu, n-am cunoscut… Am aflat din presă. N-au trecut prea multe luni de când Spitalul din Suceava era mândria liberalilor, fiind dat exemplu chiar de către preşedintele care i-a restras decoraţia. În octombrie, aflat în plină campanie electorală, Iohannis a poposit la Suceava şi i-a lăudat pe cei responsabili de existenţa unei unităţi medicale atât de valoroase. În discurs, preşedintele şi-a exprimat dorinţa ca în România să existe cât mai multe spitale ca cel de la Suceava – „un model de bune practici în sistemul de sănătate românesc”. Mulţumiri pentru preşedintele CJ, primar şi manager, cu toţii liberali de frunte.

Nu se poate contesta că Spitalul de la Suceava era o unitate superioară multora din ţară, dar asta e în măsură să ne arate cât de jalnice sunt majoritatea spitalelor din România. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că acordarea decoraţiei are la bază dedesubturi politice, judeţul Suceava fiind unul dintre puţinele din Moldova în care liberalii deţin putere deplină. Cum anume s-au folosit liberalii de putere la Suceva, se poate vedea zilele acestea şi suntem încă departe de imaginea completă. Numiri în funcţii cheie pe criterii politice. Silvia Boliacu, şefa DSP Suceava e un exemplu de parvenire politică, la fel ca şi managerul Rîmbu. Deşi nu are nicio tangenţă cu sistemul medical, Boliacu a ajuns să conducă Direcţia de Sănătate Publică după ce a fost subprefect. Soţul e şef la Casa de Pensii. Nimic nou din acest punct de vedere. Dacă PSD şi ALDE au angajat doar pe criterii politice, de ce să nu procedeze şi liberalii la fel? Şi afirmaţia nu e valabilă doar pentru Suceava.

Parveniţii politici au luat decizii aşa cum i-a dus capul şi rezultatele se văd. Suceava a fost botezată „Lombardia României”, denumirea fiind preluată şi de presa internaţională. Mai bine de o sută de cadre medicale din spitalul-fanion al liberalilor s-au îmbolnăvit de coronavirus şi asta doar din cauza incompetenţei celor din conducere. Cei de la minister s-au grăbit să trimită o comisie pentru a afla ce anume s-a întâmplat, deşi adevărul e mai mult decât evident. Decizii proaste, de-a dreptul criminale, şi aplicarea acestora într-un mod care aduce aminte de practici securiste. Pentru că aşa am spus eu şi eu sunt şeful…

Asta se întâmplă când funcţiile de conducere sunt oferite piloşilor de partid, parvenţi lipsiţi de scrupule, dar mai ales de orice merite profesionale şi intelectuale. Aceştia au tăiat şi au spânzurat după bunul lor plac, au încurajat corupţia pentru folosul personal, dar şi pentru partid. Nicio diferenţă între ciuma roşie şi covidul galben. Se vorbeşte despre afaceri de milioane pe spinarea spitalului din Suceava, afaceri din care au câştigat doar o mână de arivişti, însă de pierdut am pierdut cu toţii, chiar şi cei care nu am ajuns încă pe mâna medicilor. Gurile rele spun că patroana de la Suceviţa, cea care a murit în urma infectării cu Covid-19, era o apropiată a conducerii judeţului, fapt pentru care a cam fost plimbată printre secţii până i s-a pus diagnosticul corect; n-au expediat-o în scârbă acasă cu recomandarea să se trateze de faringită. Între timp a împărţit coronavirus la toată lumea.

Într-un  discurs patetic, Rareş Bogdan răgea „Le-am spus tuturor: Vreţi să vedeţi spitale ca în Occident? Mergeţi la Suceava, să vedeţi ce a făcut Flutur cu bani europeni”. Firesc, s-a întâmplat în vremea în care incompetenţa conducerii putea fi încă tolerată. Acum mai are cineva curajul să meargă la Suceava? Despre liberalii de soi vorbesc.

Doar un naiv mai poate crede că Rareş Bogdan, care plângea de ciudă că ciuma roşie sufocă România şi ne implora să salvăm ţara de flagelul pesedist, nu ştia nimic despre corupţia din judeţul vecin. Un jurnalist obiectiv trebuie să înfiereze putregaiul din ambele tabere, însă Bogdan a decis că ceea ce de neacceptat la pesedişti trebuie trecut cu vederea liberalilor.

Spitalul din Suceava ar fi putut reprezenta un atu în lupta contra pandemiei. Ar fi putut… Acum nu mai poate, şi asta numai datorită unor incompetenţi ţinuţi în braţe de partid. Preşedintele, ca toată şefimea liberală, a ştiut acest lucru, dar puţin i-a păsat. Cât timp şi-a obţinut voturile nu l-a interesat cine anume e pus pe funcţii de conducere de către apropiaţii lui. Acum s-a spălat pe mâini în problema Suceava şi s-a întors la masa de scris. Oricum la Suceava nu ajunge prea curând. Nici el, nici Rareş Bogdan.

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...