spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEditorialSolidaritate şi iertare - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Solidaritate şi iertare – Ciprian MITOCEANU, scriitor

În aceste zile guvernanţii vorbesc mai multe decât oricând despre solidaritate. De la preşedinte şi premier până la ultimul membru de partid băgat pe uşa din dos în administraţie cu beneficiile de rigoare, cu toţi vorbesc despre cum trebuie să ne sacrificăm şi să punem umărul la reconstituirea economiei. Şi dacă atunci când a fost vorba de măsuri preventive şi tot ce ne putea pune la adăpost măcar în parte faţă de pandemia asiatică, guvernanţii au aplicat politica lui „nu lăsa pe mâine, lasă pe poimâine sau chiar mai încolo, poate se rezovă de la sine”, când vine vorba de solidaritate se merge pe prevenţie cu mult timp înainte. Sunt la modă planurile cu bătaie lungă, care vor fi puse în practică după pandemie. Cum anume ajungem acolo, asta nu-i mai interesează.

Opoziţia a descoperit grija pentru cetăţean şi cere fonduri şi investiţii pentru depăşirea situaţiei actuale, ignorând anii când a spoliat resursele care ar fi prins tare bine astăzi, numai că s-au volatilizat. Bine, nu chiar de tot, pentru că pe domeniile şmecherilor de partid au răsărit vile mai mari decât spitalele regionale promise de PSD.

Despre sărăcia din Sănătate s-a tot scris, dar abia acum ne afectează cu adevărat. Nici bine nu a debutat pandemia şi aleşii au început să se milogească la privaţi sau la cetăţeni să doneze cât mai mult, altfel totul se duce de râpă.

Se vorbeşte mult despre solidaritate şi prea puţin despre cei care ne-au adus în situaţia asta. Pentru că a vorbi despre solidaritate în aceste zile fără să pomeneşti despre măsuri concrete împotriva celor vinovaţi de dezastru este dovada unei nesimţiri colosale.

Ceea ce se întâmplă în România – şi se va întâmpla în viitorul nu foarte îndepărtat; mai mai apropiat decât relansarea economică – nu putea fi evitat, indiferent despre ceea ce spun răsfăţaţii opoziţiei. Nu-i doare gura să vorbească, să spună că dacă erau la butoane românii s-ar fi bucurat pe mai departe de ignoranţa privitoare la ceea ce înseamnă coronavirus. Pandemia nu putea fi evitată, dar efectele acesteia puteau fi limitate. Acum nu se mai poate face mare lucru, se vorbeşte despre solidaritate socială ca soluţia bună la toate.

Dar aici s-a ajuns pentru că unii dintre cei responsabili nu şi-au făcut treaba. Adevărat, s-au confruntat cu o situaţie neaşteptată, astfel că unele decizii proaste sunt de înţeles. Dar când vorbim despre cei care au refuzat să aloce fonduri, deşi pandemia bătea la uşă, despre cei care au zădărnicit măsurile de prevenire şi au devalizat bugetul Sănătăţii, clemenţa nu are ce căuta.

Cei care au greşit, care au luat decizii criminale, lipsite de profesionalism, care au furat banii spitalelor, trebuie să plătească. Nu pot fi iertaţi cât timp pentru prostia şi lăcomia lor trebuie să plătim cu toţii. Solidaritatea socială despre care vorbesc liberalii va duce la tăirea de venituri; am mai trecut prin aşa ceva, deşi atunci n-a fost nevoie. Mulţi dintre români de-abia îşi duc zilele cu salariile actuale, despre pensionari ce să mai spun? Autorităţile îi tratează ca în bancul în care legea le dă voie să traverseze pe culoarea roşie a semaforului. Şi dacă primul articol nu dă rezultatele aşteptate, pe viitor pensionarii vor fi obligaţi să traverseze doar pe roşu…

Ni se cere solidaritate şi se vorbeşte despre sacrificii atât de dure încât ceea ce s-a întâmplat pe vremea lui Băsescu va părea o glumă de grădiniţă. Iar în acest timp madam Sorina Pintea a revenit asupra demisiei. Culmea e că i s-a acceptat; pentru moment este în concediu medical – o decizie cât se poate de inteligentă, având în vedere cu ce se confruntă acum cel care-i încălzeşte locul până va binevoi să revină la şefia spitalului.

Pintea face parte din gaşca celor care ne-au adus în situaţia de a ne lupta cu pandemia cu mâinile goale. A fost arestată după un flagrant de luare de mită când se străduia să vămuiască achiziţia unui lot de echipamente medicale. Mai e cineva atât de naiv să creadă că atunci când era ministru la Sănătate era mai rezonabilă când venea vorba de „Super tare”?

Membrii Grupului de Comunicare Strategică dezinformează, dar nu uită să precizeze că cei care răspândesc ştiri false sunt pasibili de puşcărie. Defetismul pe timp de război, nu? Guvernul a monopolizat ştirile false, folosindu-se fără scrupule de manipulare în dauna propriilor cetăţeni. Cei care lucrează prin spitale semnează tot felul de contracte prin care se angajează să tacă din gură. Iar acestă omerta nu e legată neapărat de condiţiile din spitale, cât mai ales de protecţia unor personaje urcate pe cai mari de partid.

Pentru unii solidaritate, pentru alţii protecţie şi iertare. Pintea, şpăgară dovedită – în cazul ei prezumţia de nevinovăţie este o glumă proastă – a revenit la butoane. Pentru cei care au răspândit ştiri false folosindu-se de canalele oficiale de comunicare n-am auzit să se deschidă dosare. Arafat, Rafila, Streinu-Cercel nu sunt nume de salvatori, ci mai degrabă de impostori care s-au folosit de încrederea populaţiei pentru a manipula. Spre binele nostru, evident. Arafat şi Rafila au susţinut mult timp că măştile sunt inutile; abia zilele acestea Alexandru Rafila a recunoscut că, de fapt, nu existau măşti pentru medici, de aceea nu s-au dat către populaţie. Şi dacă nu existau stocuri şi pentru cetăţeni, nu mai bine spui că oricum nu ajută? Merită preşedintele Societăţii Române de Microbiologie un dosar? Cu siguranţă, dar deocamdată nu e urgenţă. Urgenţă majoră e solidaritatea socială.

E nevoie de solidaritate, nu şi de clemenţă. Toţi cei vinovaţi trebuie trimişi în faţa justiţiei şi pedepsiţi în adevăratul sens al cuvântului. Alt tratament nu există.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...