vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialSclavii voştri sunt în regulă - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Sclavii voştri sunt în regulă – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Chiar dacă suntem în plină pandemie şi toată atenţia canalelor de ştiri este acaparată de ce se întâmplă (sau mai degrabă se presupune că se întâmplă) în sistemul medical, mai au loc şi incidente care au capacitatea de a îndesi şi mai zdravăn perdeaua de fum mediatic.

Scandalul sparanghelului a căzut cum nu se poate mai prost pentru guvernarea liberală. Deşi ordonanţele militare ar trebui să ne ţină în case, mii de români s-au înghesuit joia trecută în faţa Aeroportului „Avram Iancu” din Cluj Napoca, aşteptând îmbarcarea în cursele charter spre Germania. Imaginile trasmise de televiziuni au surprins o mulţime agitată, de neimaginat în condiţiile ordonanţelor militare care nu ne lasă să circulăm decât în grupuri de maxim trei persoane, cu condiţia să fie vorba despre membrii aceleiaşi familii şi cu declaraţia pe propria răspundere la purtător. Şi totuşi s-a întâmplat. Mii de români veniţi din toate colţurile ţării, unii chiar din zone aflate în carantină, s-au îmbulzit în parcarea aeroportului. Eforturile autorităţilor de a gestiona situaţia s-au dovedit zadarnice, astfel că Mircea Abrudean, prefectul Clujului, s-a grăbit să dea vina pe operatorul privat care a efectuat zborurile. Nu a spus despre cine e vorba; suficient că e altul vinovat. Procurorii clujeni au deschis dosar pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

O situaţie care demonstreză cât de depăşite sunt autorităţile în gestionarea unei crize fără precedent. S-a găsit un vinovat, s-a deschis dosarul penal. Cumva, gata, s-au spălat pe mâini. Cum au reuşit autocarele cu agricultori să parcurgă sute de kilometri fără oprelişte? Se pare că răspunsul la această întrebare poate să mai aştepte. Deocamdată a fost luat la întrebări primarul de Pătrăuţi-Suceava, care ar fi eliberat pe bandă rulantă adeverinţe din care reiese că posesorii nu figurează în baza DSP ca izolat sau în carantină. E destul de ciudat cum, în plină pandemie, astfel de adeverinţe se eliberează de către primar şi nu de autorităţi medicale cu competenţă în domeniu. Contactat de jurnalişti, primarul a scăldat-o. Cică adeverinţele erau pentru angajatorii din Germania şi Olanda, nu pentru a-i ajuta pe cetăţenii din comună să iasă din izolare sau să se plimbe pe distanţe mari. Sună a tâmpenie? Chiar mai mult decât atât.

Incidentul de la Cluj i-a revoltat pe români şi pe bună dreptate; unii sunt amendaţi dacă ies din casă fără declaraţie în timp ce alţii călătoresc pe unde au chef. Cei aflaţi la guvernare spun că nu e vina lor şi îi tot trag cu relansarea economică. Cât despre opoziţie, aceasta nu vede în întâmplare decât un cui pe care n-a şovăit să-l bată la coşciugul liberalilor.

Televiziunile de partid au început marea manipulare. Antena 3 a pus în circulaţie un fake news de toată jena, din care telespectatorii fideli trebuie să priceapă că românii din Germania sunt trataţi ca sclavi şi nu se respectă niciun fel de reguli pentru prevenirea infecţiilor. Falsul a ieşit repejor la iveală; fiind vorba de o înregistrare de acum patru ani în care, într-adevăr, nu se respecta niciuna din regulile de care vorbesc ordonanţele de urgenţă. La cum se prezenta atunci stituaţia, nici nu era nevoie, dar dacă PSD aşa a ordonat, materialul existent a fost cosmetizat şi adaptat nevoilor de partid. Olguţa Vasilescu s-a inflamat total şi i-a făcut sclavi pe românii plecaţi la muncă în străinătate. „Îi facem bine pe banii statului şi-i trimitem la alţii la muncă”. Şerban Nicolae s-a enervat şi el. Suntem sclavii Europei şi de vină pentru asta sunt doar nemernicii de la PNL, care nu au luat niciun fel de măsuri pentru a păstra forţa de muncă în ţară şi o pun la dispoziţia altora. Până şi auto-miruitul Varujan Vosganian a ţinut să-şi dea cu părerea pe subiect.

Postacii partidului şi-au frecat mâinile de bucurie că, pe timp de molimă, li s-a dat de lucru, şi au început să atace conform directivelor primite de la coordonatori. Cei care merg la muncă peste hotare sunt sclavi. Cei care rămân în ţară şi-şi vând votul pentru o sticlă de trascău sunt oameni liberi. Pilele de partid, numite pe funcţii bine plătite, nu pot face mai mult decât să-şi pună măruntele abilităţi digitale în slujba dezinformării. Dar vorbim de oameni liberi.

Televiziunile pesediştilor critică măsurile guvernanţilor, cerând relaxarea acestora, dar prezintă imaginile cu aglomeraţia din pieţe drept dovada incapacităţii liberalilor. O incoerenţă aparentă, deoarece în realitate este vorba de un război pe care cei de la PSD nu au de gând să-l piardă şi din această cauză şi-au mobilizat toţi sclavii. Că sunt momiţi cu trascău şi ulei odată la câţiva ani, că sunt sclavii de casă plătiţi cu slujbe la stat sau plasaţi prin televiziuni, că vorbim de sclavi dedicaţi trup şi suflet cauzei, nu contează. Sclavi să fie. Dacă sunt sclavii lor, e în regulă. Mai rău e cu cei care nu acceptă să stea în lanţurile unora ca Ciolacu, Oprişan şi Vasilescu.

Cunosc personal mulţi români care şi-au făcut un obicei din munca sezonieră în agricultura vestului. Majoritatea sunt oameni muncitori – nici nu se poate altfel; au şi nemţii putorile lor, nu le mai trebuie de import – care au căutat în altă parte ce nu li s-a oferit acasă. Nu e vina lor că s-a ajuns aici, ci a celor care ne-au tot condus. Iar treaba asta nu e de azi, de ieri; vorbim de o realitate la care PSD nu doar a pus temelia, dar a construit temeinic. Acum plânge soarta sclavilor români şi cere măsuri. Patriotism electoral; nimic mai mult. Vă mai aduceţi aminte cum cel mai izolat dintre pământeni, numitul Liviu Dragnea, îi invita să plece din ţară pe cei care nu suportă regimul? Vasileasca avea un discurs asemănător… Nu-i interesează sănătatea noastră sau economia. Doar numărul de sclavi care să facă diferenţa la alegeri. Şi deocamdată au destui.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...