Ceea ce am avut până acum în şcoală şi în societate s-a dovedit a fi un faliment în a preveni agresiunile sexuale asupra minorilor. Cuvântul agresiune nu se referă aici numai la violențe fizice ci și la coruperea sub orice formă a copiilor. Fetele devin mame înainte de 15 ani, iar până la 18 vorbim deja despre nașteri multiple, băiețeii sunt mutilați pe viață. Rezultă oameni cărora li s-a răpit dreptul la adolescență și nou născuți al căror statut este incert și grevat în viitor de frustrări și psihoze. În afară de acestea, mai avem și un număr extrem de ridicat de avorturi în aceeași marjă de vârstă. Pentru cele care își permit, fiindcă e pe bani. Dar majoritatea provin din mediile sărace iar în aceste medii se situează jumătate din populația țării.
Dacă frecventează școala, lor li se adresează în primul rând acele atât de controversate ore de educație sexuală. Acum se va numi sanitară, într-o încercare a Parlamentului de a împăca și capra și varza. Fiindcă societatea românească este profund divizată în această privință. Pe de o parte cei care văd în introducerea acestei discipline în programa școlară drept poarta larg deschisă spre pornografie și imoralitate. Pe de altă parte, cei care susțin că minorii sunt oricum supuși unui bombardament informațional care conține și informații derutante cu referire la viața sexuală și că, într-o asemenea situație, este mai bine ca informațiile să le fie oferite într-un cadru instituționalizat, controlat și, prin urmare, corect.
Ca promotoare a moralei – prin ceea ce spune și nu prin ceea ce fac slujitorii ei – biserica se află în fruntea celor care se împotrivesc acestei educații. Ca promotori ai modernismului de tip urban, progresiștii se află în fruntea taberei adverse. În urma lor s-au înșirat mimetic categorii largi de cetățeni: într-un rând, credincioșii practicanți dar și cei mai puțin fervenți – cine nu admite că morala creștină ne conduce de 2000 de ani și a contribuit fundamental la edificarea societății în care trăim? În celălalt rând, adepții confortului actualizat, oameni în general educați și cu venituri peste medie, antrenați în a discerne în valul informațional – cui nu-i place viața modernă, dominată de tendințe inovatoare și de un libertinaj greu de înțeles pentru conservatori?
Ambele tabere se reped să emită sentințe în mod superficial și, în esență, greșesc. Primii pentru aceste lucruri se întâmplă deja, în mod natural, peste tot în lume, tocmai ca urmare a progresului tehnic și nu pot opri planeta în loc, făcându-se că problema nu există. Dar nici cu măsuri coercitive, oricum nu le-ar respecta nimeni. Cei din urmă, pentru că nu țin cont de individualitate (nu toți copiii evoluează la fel), respectiv de particularitățile fizice, culturale și educative. Și, nu în cele din urmă, de faptul că nu avem nicio garanție că cei desemnați să țină acele lecții au tactul pedagogic necesar pentru a trece peste rușinea unor copii sau peste obrăznicia altora.
Cât de copii mai sunt copiii noștri? Nu mai este un secret că vârsta pubertății a scăzut mult, spre clasele primare deja. Și că adolescența nu mai cuprinde doar anii de liceu ci se măsoară acum cu prefixele pre și post adolescență, fiecare cu particularitățile ei psiho-somatice. Profitând de abundenţa de hrană a lumii în care trăim, de condiţiile mult mai bune de trai şi de absenţa cvasi-totală a muncii la vârstele mici, corpul tinerilor de azi se dezvoltă mult mai rapid decât cel al celor din generaţiile ce i-au precedat. La această creştere mai rapidă a organismului se adaugă accesul copiilor prezentului la lucruri pe care noi nici nu ni le imaginam la vârsta lor. Inclusiv la nuditatea „cu conotaţii sexuale”, pe televizor, smartphone sau la cinema.
La vârsta copilăriei, sexul e fascinant pentru că poartă în el promisiunea iniţierii în viaţa de adult. Aici, cel puţin, se întâlnesc cu noi, cei din generaţia părinţilor lor: şi „pe vremea noastră” cel care ştia ceva (de pe la fraţi sau surori mai mari ori de prin revistele interzise) era privit cu un soi de admiraţie. Fiindcă, dincolo de ceea ce pot controla părinţii de acasă, a existar întotdeauna un întreg univers al imaginilor şi poveştilor care circulă între copii, al unui vocabular neștiut de părinți, precum şi a fantasmelor pe care cei mici le dezvoltă în tentativa lor de înțelegere a unei lumi care le este ascunsă. Și atunci, în locul tuturor acestora, nu e mai utilă o explicaţie clară, corectă şi adecvată vârstei cu privire la lucruri care ne privesc pe fiecare? Ba da, este mult mai firesc să li se spună copiilor – gradual şi cu tact – care sunt diferențele de gen și ce implică acestea.
De aceea, dincolo de luptele de fațadă, cu circul menit să împopoțoneze așa zise merite politice ale uneia sau alteia dintre tabere, cred că, măcar de data asta, decizia din Parlament a fost una dacă nu corectă măcar adecvată realității și nivelului de dezvoltare al societății în care trăim. Da, aceste ore de educație „sanitară” (nu mai insist asupra termenului, menit să ascundă pudibonderii ipocrite) sunt necesare, ba chiar impuse de realitățile vieții contemporane. Și da, cred că este binevenit și solicitarea unui acord parental, fiindcă părinții știu cel mai bine în ce stadiu de dezvoltare se află copilul lor. Sau ar trebui să știe. Dar chiar știu? Aici e baiul, esența problemei, și nu ora de educație sexuală.
