vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialO pandemie, două Românii - Marius ILINCARU, jurnalist

O pandemie, două Românii – Marius ILINCARU, jurnalist

Situaţia generată de pandemia de coronavirus arată o Românie mai eterogenă decât ne-am imaginat vreodată. Este vorba de modul în care au apărut şi s-au extins cazurile de infectări, dar şi de modul în care au înţeles să acţioneze autorităţile.

După comunicarea oficială făcută ieri de autorităţi, vedem că sunt încă judeţe care au mai puţin de o sută de cazuri, şi judeţe, în rândul cărora se înscrie şi Botoşani, care au depăşit pragul de o mie de cazuri. Explicaţiile pot fi multiple şi pot porni de la expunerea populaţiei pe ţările vestice în care au plecat românii, în special cei din judeţele sărace, şi până la infectările în masă din cauza nerespectării regulilor sau a nedotării corespunzătoare a celor din sistemul sanitar, aşa cum s-a întâmplat şi la Botoşani şi Suceava, unde principalele focare s-au dezvoltat în jurul unităţilor spitaliceşti.

Inexplicabil este însă cum judeţe ca cele din Ţinutul Secuiesc sau cele din nord-vestul ţării sau cele din sudul ţării au înregistrat puţin peste o sută-două de cazuri, deşi judeţele vecine au câteva sute bune sau au depăşit chiar o mie de cazuri. În Vâlcea, de exemplu, sunt raportate doar 86 de cazuri şi şase decese, deşi judeţul vecin, Argeş, are 1.030 de cazuri şi 53 de decese, Braşov 1.743 cu 81 de decese, iar Sibiu 684 cu 53 de decese.

Valea Oltului este plină de staţiuni balneoclimaterice şi mănăstiri. Este un magnet pentru turism. Apoi rutier este străbătută de DN7, unde se circulă bară la bară, iar mulţi turişti rămân să înnopteze. Deci, destule vulnerabilităţi, dar despre asta, oficial, numărul îmbolnăvirilor este redus. Mai mult, lumea este foarte relaxată în zonă, de parcă nici nu ar fi pandemie.

Prima explicaţie semioficială pe care am primit-o la Botoşani a fost că „acolo probabil testează mai puţin şi nu raportează”, pe când la noi în judeţ, de exemplu, se testează foarte mult, 160-180 de cazuri zilnic, şi e normal să fie descoperiţi mai mulţi bolnavi.

Să admitem că aşa o fi, că ei testează mai puţin şi că nu raportează morţii de Covid-19.

Nu am auzit ca Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea să fie transformat în spital Covid. Nici nu am auzit să fie sufocat de bolnavi. Oare această relaxare în modul de abordare a bolii nu este mai utilă societăţii? Avem destule motive de stres cotidian şi nu ne mai trebuie altul, mai ales unul precum ameninţarea Covid-19.

Aud zilnic că suntem pe o nouă pantă ascendentă a cazurilor şi că şcolile vor continua online şi de la toamnă, că instituţiile de cultură vor rămâne închise, că nu vom mai avea mult timp acces pe stadioane sau pe arenele sportive, fie ele şi în aer liber, că unele sporturi, în special cele de contact nu se vor practica şi multe altele de genul acesta. Cu toate acestea însă, politicienii îşi continuă şi chiar accelerează campania electorală pentru alegerile locale, de parcă pandemia s-ar apropia de sfârşit.

Recunoscând existenţa bolii şi a gravităţii ei, oare nu a venit timpul ca politicienii să-şi asume administraţia, iar sistemul sanitar să-şi asume gestionarea cazurilor? Societatea trebuie să revină la normal, pentru că omul este un animal social. În ciuda evoluţiei tehnologice, unele lucruri, precum învăţământul, sportul, cultura şi dragostea nu se pot face online sau dacă se fac îşi pierd din utilitate, eficienţă, farmec sau plăcere şi de aceea ar trebui să avem o singură Românie în faţa pandemiei şi să abordăm lucrurile unitar, aşa cum au reuşit cei din Vâlcea, Gorj sau Hunedoara. Să ne păzim, dar să nu exagerăm cu restricţiile, chiar dacă tentaţia dictaturii este mare.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...