Ce-ar spune Moș Pisoi? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Gata, s-au marcat și cei 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. Festivități anemice, dar asta nu trebuie să surprindă în condițiile restricțiilor și recomandărilor actuale. Situația a convenit autorităților pentru care exercițiul de ipocrizie a fost mai ieftin ca în alți ani. Fără plăcinte cu brânză la Iași, fără fasole cu ciolan în alte localități. Fără președintele Iohannis, care a lipsit de la ceremoniile de pe Dealul Mitropoliei. Oficial, a făcut absent pe motiv de pandemie, aceeași scuză fiind invocată și în cazul premierului Florin Cîțu. Neoficial, vorbim de dezinteres și lipsă de respect pentru acei „dragi români” pe care în decembrie i-a îndemnat să iasă la vot și să-i voteze partidul – de parcă atunci nu era pandemie și aveam și vaccin. Probabil n-a vrut să rateze antrenamentul pentru bicepși pe motiv de „Mica Unire” – încă un mod de a desconsidera actul Unirii Principatelor Române. Pentru că actul istoric din 24 ianuarie 1859 numai Mică Unire nu a fost. A transmis și președintele un mesaj, să fie acolo. Cică să lăsăm meritocrația să iasă la suprafață. Dacă o lăsăm să iasă așa cum iese de când s-au instalat liberalii la butoane, ne așteaptă vremuri grele.

E cam inutil să le pomenești autorităților despre actul istoric de acum mai bine de șaisprezece decenii, mai ales că alegerile de-abia au fost pierdute sau câștigate – depinde de ce parte a butoanelor se plasează fiecare – și următorul set de exerciții de ipocrizie e la aproape patru ani distanță. Cam prea devreme pentru exces de zel; pandemia asta a căzut numai bine. Hai să facem și noi ceva să nu spună lumea că n-am făcut nimic… Dar nu prea mult deranj, că nu e cazul.

Autoritățile dorm, în schimb au cam început să se trezească cetățenii. La Iași mai mulți oameni și-au strigat nemulțumirile în stradă. E un început, în condițiile în care vorba bună și abordarea diplomatică au avut efectul tobei bătute la urechea surdului. Moldova a fost marginalizată chiar după Unire și acest tratament continuă și în ziua de azi. Practic, singurele investiții în zonă sunt cele bine căpușate și care nu produc cine știe ce dezvoltare. Despre autostrăzi și drumuri moderne nici măcar nu poate fi vorba în Moldova; autoritățile se laudă cu centura Bacăului apreciind că este un ciot de autostradă, așa de jalnici am ajuns. Cătălin Drulă, mare ministru la Transporturi, a refuzat să răspundă la întrebarea privitoare la finalizarea Autostrăzii Unirii – chiar și 2030 i se pare prea aproape -, dar a ținut să precizeze că s-au făcut o serie de tâmpenii pe proiect. Și dacă s-au făcut, de ce nu se încearcă remedierea lor într-un timp rezonabil? De ce atâta tărăgănare? De ce atâta dispreț pentru Moldova?

Din păcate, felul în care e tratată Moldova are legătură cu administrația locală. Prea mulți sunt cei care s-au grăbit să accepte toate propunerile de la centru numai să le fie lor bine. Practic, disprețul față de Moldova a început cu cei care s-au grăbit să preia frâiele conducerii locale. Și asta se vede, se vede la tot pasul.

Dezinteresul autorităților față de problemele locale este strigător la cer. Duminică s-a marcat sărbătoarea Unirii Principatelor și cam atât. Să fie acolo… S-a marcat, mergem mai departe. Dispreț total față de istoria locală. Câți dintre botoșăneni știu cine a fost Nicolae Pisoski – Moș Pisoi -, revoluționarul pașoptist care l-a făcut pe Cuza domnitor? Nu e nicio exagerare; Nicolae Pisoski nu doar că l-a propus pe Cuza domnitor, dar a și făcut presiuni în direcția asta. „Dacă nu-l alegeți pe Cuza domn eu vă tai pe toți aici” le-a strigat celor care mai ezitau. Tot Pisoski a fost cel care, alergând pe cal la București înaintea delegației oficiale, a început munca de lămurire a muntenilor cu privire la necesitatea dublei alegeri a lui Cuza. Și i-a reușit…

Oare ce ar spune Moș Pisoi văzând cum e tratată Moldova azi? Ce spun autoritățile despre modul în care e tratată memoria marelui artizan al Unirii Principatelor? Casa în care a locuit a ajuns o ruină; are pe un perete o plăcuță pe care scrie că este monument istoric. Nu scrie nicăieri cui a aparținut casa și ce rol a jucat în făurirea statului național. Absolut nimic… În Franța, un personaj literar obscur are muzeul lui. Tartarin din Tarascon are muzeu… La noi, la Botoșani, nu s-au făcut demersurile atât de necesare pentru a cinsti așa cum se cuvine memoria lui Nicolae Pisoski. Casa lui trebuia să devină unul dintre muzeele în care e cinstită Unirea, dar nici vorbă de așa ceva.

Moș Pisoi nu are parte nici măcar de un bust în Parcul Eminescu. Există o alee – nici măcar o stradă – care a fost botezată după inimosul patriot, însă e situată la marginea orașului. Pietonalul Unirii putea foarte bine să-i poarte numele, dar uite că nu i-l poartă. Desconsiderarea nu vine doar de la București, era deja prezentă pe aceste meleaguri. Parveniții politicii s-au mulțumit și se mulțumesc cu foloase personale și ignoră nevoile zonei. Ce fericire pe capul lor că există rotativa asta guvernamentală; măcar așa poți da vina pe cei care au fost înaintea ta.

Sincer, mi-aș dori să știu ce părere are Moș Pisoi despre ce se întâmplă astăzi în Moldova și mai ales la Botoșani. Poate că ar scoate, iar sabia din teacă și s-ar răsti la nevolnici, obligându-i practic să pună interesul național deasupra afacerilor lor meschine. Poate din cauza asta nu e deloc iubit, poate asta e cauza pentru care se aruncă asupra lui cu colbul istoriei. Puternicilor de azi nu le prea plac cei ca Moș Pisoi. Ariviștii, potlogarii, parveniții… Ăștia au trecere. Pentru că datorită unora ca ei a ajuns Moldova cum a ajuns.

Deja ai votat!
se încarcă...