De ce am ajuns aici? – Ciprian MITOCEANU, scriitor.

Trăim zile triste, zile pline de disperare. Însă, chiar și în acest tragic context, există o urmă de ironie. Până nu demult refrenul la modă pe aceste coclauri era „Nu mă vaccinez pentru că nu vreau să fiu cobaiul celor de la OMS.” Și mai zilele trecute cei de la Organizația Mondială a Sănătății au trimis ceva reprezentanți în România să vadă ce anume se întâmplă și, desigur, să facă observațiile necesare. Pentru că, atunci când se testează un medicament – nu neapărat un vaccin, ci un medicament – în laboratoare există și un lot martor de cobai. Acel lot care este infectat în mod deliberat cu boala și care nu primește niciun fel de medicație pentru a lupta împotriva ei. Și succesul sau insuccesul tratamentului se face prin raportare la ce anume se întâmplă cu componenții grupului martor.

Cumva, în ciuda declarațiilor antivaccin și a comportamentului corespunzător, am ajuns în postura de cobai; acel lot martor care va spune în final omenirii dacă vaccinarea e sau nu eficientă. Și, deocamdată, lucrurile stau foarte prost în România. Pe zi ce trece numărul de infectați e tot mai mare. În spitale e jale; se moare pe capete și nu neapărat din cauză de Covid, ci mai ales datorită lipsei infrastructurii corespunzătoare. Se moare din cauza incendiilor, din cauza complicațiilor și datorită tratamentelor necorespunzătoare. Suntem pe primul loc în Europa la mortalitate Covid. I-am lăsat binișor în urmă până și pe bulgari, și ei antivacciniști convinși, dar care au un sistem medical mai solid. Nu de alta, dar încă n-au fost incluși în lotul martor.

Cum de am ajuns în situația de a fi considerați ciumații Europei? Nu există doar un singur răspuns la acestă întrebare și rădăcinile sunt mult mai adânci decât se poate bănui. Mulți arată cu degetul spre Șoșoacele momentului și spre televiziunile de partid, care au dus dezinformarea la nivel de artă, însă acestea sunt doar vârful icebergului de care ne vom zdrobi. Teoriile conspiraționiste și aberațiile de tip Dana Budeanu au căzut pe un teren dinainte pregătit. Au făcut roade înfiorătoare pentru că au avut unde încolți și se dezvolta. Și pe alte meridiane există profeți ai minciunii, și acolo au reușit să facă prozeliți, însă nu ca în România. Rădăcinile sunt mult mai adânci, din păcate…

Un recent sondaj Eurobarometru privind „cunoștințele și atitudinile cetățenilor europeni față de știință și tehnologie” ne plasează în coada clasamentului cam la toți indicatorii urmăriți. În timp ce 9 din 10 cetățeni ai UE consideră că știința și tehnologia au un impact pozitiv, un român din patru e de părere că știința și tehnologia inflențează negativ societatea. În treacăt fie spus, doar 2% dintre românii participanți la sondaj au fost în stare să răspundă corect la mai mult de opt întrebări despre știință și tehnologie. Media UE e de 24%. Trasă în jos de România, desigur… Dar asta nu ne împiedică să ne considerăm cei mai deștepți nu din Europa, ci din întreaga lume. Din întregul univers, dacă admitem că mai există și civilizații extraterestre. Pentru că ne-am descurcat și ne descurcăm în continuare. Nu facem un secret din lipsa de educație, ba dimpotrivă, ne lăudăm cu asta. Pentru că noi nu avem nevoie de educație sau de cunoștințe; noi suntem deștepți de la natură. Noi nu avem nevoie de știință sau cultură, avem nevoie doar de un context  (de)favorabil din care să ieșim tocmai datorită lipsurilor pomenite. Numai că, în momentul de față, ni s-a cam înfundat. Din deștepții deștepților am ajuns acei cobai de care OMS chiar avea nevoie. Da, domnule, să arătăm celor care încă se mai codesc că nu e de ajuns să fii tânăr, să ai imunitate, să faci mișcare și să te alimentezi sănătos. Mai e nevoie și de altceva…

Suntem deficitari la capitolul educație și de aici pornesc majoritatea relelor de pe aceste meleaguri. Ne lăudăm cu rezultatele olimpicilor la competițiile internaționale, însă analfabetismul funcțional și analfabetismul ca atare sunt mai înfloritoare ca niciodată. Reformele promise în sistem s-au finalizat cu programe școlare tot mai stufoase, menite parcă să scoată doctori docenți încă de pe băncile gimnaziului. Profesorii nu mai predau, nu mai fixează cunoștințe, ci efectiv aleargă prin materie. Prea puțini copii reușesc să țină pasul și asta cu prețul unor sacrificii enorme. Mulți se pierd pe drum și nu mai reușesc să-și revină niciodată. Datorită sistemului actual, e mai dificil să fii admis în școala profesională decât la liceu și, odată admis, o să fii târât până în clasa a XII-a când te așteaptă bacul pe care sunt toate șansele să-l pici, chiar dacă an de an subiectele sunt tot mai simple. Mda, e și asta o modalitate de a demonstra că sistemul își face treaba. Bagi subiecte de toată jena și aștepți ca procentul de promovați să crească, apoi te miri cum de nu se întâmplă minunea pentru că „ai făcut tot ceea ce este omenește posibil.” Și viața merge mai departe… Cu ceva ani în urmă se făceau presiuni ca în universități să poată fi admiși și cei care nu au promovat examenul maturității în ideea că vor reuși să promoveze pe parcurs.

Educația deficitară dă naștere la o solidă stimă de sine. O construcție șubredă, dar care reușește să se mențină verticală, sufocând totul în jurul ei. Pentru că individul nu va gândi niciodată conform studiilor cu care se laudă – dacă le are – ci va gândi așa cum poate. Prost, de cele mai multe ori… Și rezultatele sunt tot mai vizibile. E clar că nu ne mai facem bine…

 

 

 

Deja ai votat!