De zeci sau sute de ori am tot auzit pe câte unii exprimându-și cumva disprețul față de semeni ai lor care reușiseră să se aburce pe treptele ierarhiei sociale: „Ce-a fost și ce-a ajuns!” sau „Să nu uite de unde a plecat!” Până la un punct aceste vorbe poartă în ele un sâmbure de adevăr numai că, pătrunzându-le cu puterea de analiză a unui creier cât de cât liber și … nespălat, ne vom împiedica de superficialitatea, răutatea și invidia care le îmbracă samavolnic. Spun asta pentru că, în mod normal, una din principalele caracteristici ale omului pe acest pământ este reprezentată de evoluția lui fizică și, desigur, mentală. Așa stând lucrurile, este firesc și logic să existe o bază de la care omul să își înceapă epopeea vieții. Cum nu toată lumea se naște în familii princiare ci din contră, traseul existenței pe pământ este pentru unii liniar, pentru alții în salturi, ascendent sau descendent funcție în primul rând de capacitatea intelectuală a individului apoi de nivelul de instruire și bineînțeles de mediul în care își duce traiul. Că în societatea românească descompusă și ajunsă undeva sub nivelul fundului mării traseele acestea se supun unor reguli năstrușnice, fără noimă, inventate de călăii neamului adică tot români de-ai noștri dar ajunși politicieni sau slujbași ai serviciilor neaoșe și/sau străine, este o altă gâscă în altă traistă, despre care o să vorbim cu alt prilej. Revenind la idee, constatăm că itinerariul profesional sau social parcurs de un individ poate fi mai lung sau mai scurt, funcție de treapta de pe care a văzut lumina zilei și de cea de pe care a deschis ochiul întunericului, călătorind înspre stele. Că una e să ajungi undeva sus în ierarhia societății provenind dintr-o familie în care tata ținea coarnele plugului și cu totul altceva atunci când respectivul babac ținea „coarnele” vreunui minister! Altfel spus, în primul caz accederea pe o treaptă superioară are la bază un drum lung, sinuos și plin de hârtoape pe când în al doilea , „foncția” te așteaptă cu toate porțile și brațele deschise pe trotuarul de vizavi. Din aceste motive, vorba aceea de duh „În viață nu contează poziția în care ai ajuns ci distanța pe care ai parcurs-o până acolo” mustește de adevăr. Avantajele fiilor de granguri comparativ cu progeniturile provenite de la talpa țării sunt canalizate pe două direcții: prima se referă la faptul că fiul „babacului” de la minister este din start avantajat fiind purtat prin cele mai exclusiviste și elevate școli, că deh!, are balta pește iar a doua are la bază arhicunoscuta „pilă” autohtonă pusă de „papa” cu ajutorul căreia odrasla intră pe postul dorit, lumea din jur privind acest aspect ca și cum postul cu pricina i s-ar fi cuvenit încă de când pretendentul orăcăia în cristelniță. Și uite-așa, în cazul în care cel de la talpă reușește prin eforturi uriașe să ajungă pe un scaun pufos, apar clevetitorii invidioși repetând la nesfârșit: „Ce-a fost și ce-a ajuns” sau ”Să nu uite de unde a plecat!” Dar ce trebuia să facă omul acesta? Să se complacă în mocirlă toată viața? Să nu evolueze? Oare acești neica nimeni care nu știu decât arta clevetirii nu realizează că pe pământ venim la fel și plecăm la fel toți oamenii, indiferent de avuții și măriri? Nu înțeleg că dacă după douăzeci de ani un om a reușit să se aburce pe o treaptă superioară, trecutul lui nu ar trebui să fie disecat decât ca un plan de bază de pe care individul cu pricina a reușit să-și ia zborul atingându-și astfel menirea de a evolua? Iată de ce am privit cu stupoare și dispreț campania dusă împotriva lui Florin Cîțu care avea ca obiect o beție din tinerețea lui americană. Ca principiu vorbesc, pentru că locul pe care îl ocupă acum acest om nu i se potrivește absolut deloc, pălăria de premier fiindu-i exagerat de mare, un fel de sombrero mexican pe un căpșor de miel de trei zile. Și dacă tot am vorbit de … „americanul” nostru, să dăm o geană peste ocean, acolo unde, de multă vreme, au fost dărâmate ideile preconcepute și ștampilele aplicate în mod mecanic oamenilor. Pe pământul american, vasăzică, contează ce ai ajuns și nu de unde ai plecat iar respectul cu care te înconjoară lumea are doi piloni zdraveni de susținere: valoarea ta și a contului tău! Deosebirea de mentalitate dintre americani și noi constă în faptul că acolo, peste ocean, între valoare și mărimea contului există o relație matematică precisă, cele două fiind direct proporționale. Primul exemplu care îmi vine acum în minte este celebra Madonna. Toată lumea știe ce … profesie a îmbrățișat în tinerețe însă pe nimeni nu interesează astăzi trecutul ei din moment ce valoarea i-a fost dovedită cu vârf și îndesat iar traseul vieții s-a dovedit a fi liniar și ascendent aproape în permanență. Credeți că spune vreun american ”Ce-a fost și ce-a ajuns”? Sau ”Să nu uite de unde a plecat”? Cu siguranță, nu! Este posibil ca la noi la români, disoluția totală a valorilor care dăinuie de o bună bucată de vreme, să fie cauza apariției acestor expresii ce s-au răspândit mai ceva precum Covid-ul. Cum nu se prea întrevăd vremuri care să favorizeze ieșirea din rând a valorii, vom asista în continuare la același tratament despotic aplicat celor ce sunt ridicați sau se ridică peste plutonul opac și cenușiu al mediocrității. Altfel spus, viitorul nu sună deloc bine!
