După cum bine s-a văzut în cei 32 de ani de democrație, românul rabdă și înghite aproape orice din ce-i oferă politicianul: necinste, nesimțire, prostie, șmecherie, hoție, minciună și lista ar mai continua vreo doi kilometri. Cu toate aceste „calități” ale politrucilor, românașul nostru s-a obișnuit precum minoritarul cu scânteia. Nu, nu cu ziarul de pe vremuri! Cu scânteia din focul șatrei! Și totuși, există ceva ce îl irită într-un asemenea mod pe al nostru concetățean încât, dacă dibuie la ales această meteahnă, salutare și la gară, politica devine instantaneu un … pod prea îndepărtat pentru nefericitul politician. Este vorba de aroganță. Dacă l-a catalogat așa electoratul, oricât de puternic ar fi sprijinul de care se bucură din partea grupării mafiote numită partid, calea și direcția sunt clare: în afara buletinului de vot! Nu contează nici măcar faptul că poate e o impresie greșită sau că un anumit context i-a generat aroganța. Nu! Eticheta i-a fost lipită cu superglue pe frunte și orice încercare de îndepărtare a ei este absolut inutilă: alegerile sunt pierdute înainte de a avea loc! Dacă aruncăm o ocheadă pe scena politică botoșăneană vom constata că lucrurile într-adevăr stau așa și nu altfel, teribila „aroganță” fiind pentru cei ce o au în … portofoliu, un handicap insurmontabil, iar pentru fericiții necatalogați cu ea un atu hotărâtor. Să privim așadar spre vârfurile celor două mari partide (de fapt, numai unul e mare, celălalt a intrat rău la apă în ultimul timp!): Doina Federovici și Marius Budăi, de departe vectorii grupării, pot fi acuzați de orice, numai de aroganță, nu. Faptul că au fost beșteliți pe orice cale că sunt ariviști, că provin din medii sociale discutabile (menajeră și șofer) sau că au terminat studiile după treizeci de ani, nu le-a barat sub nicio formă traseul ascendent în politică și administrație, tenacitatea celor doi fiind peste media spectrului politic românesc. Ba dimpotrivă, s-au implicat serios și cu răspundere în funcțiile căpătate politic, descurcându-se cu mult peste așteptările celor ce-i vedeau căzuți în bot ori pe la CJ ori pe la minister. De asemenea, faptul că nu s-au pretat la a răspunde pe același ton acuzațiilor sau atacurilor frontale de multe ori lipsite chiar de cel mai elementar bun simț din partea inamicilor politici (mi-ar fi plăcut să scriu „adversari”, dar deontologia profesională mă obligă să-mi exprim clar și fără echivoc ideile!) a demonstrat că au ajuns la maturitatea politică la care tânjesc mulți „preșcolari” din politica botoșăneană. Și cum lipsa de aroganță se asimilează cel mai adesea în politică cu popularitatea, iată că pe lângă multe altele, mai găsim o explicație pentru noianul de procente roșii crescute pe plaiul eminescian. Privind pe partea cealaltă, la peneliști, vom constata că aroganța s-a cocoțat chiar în vârful ierarhiei, Costel Șoptică fiind perceput de aproape toți botoșănenii drept un lider arogant, fără carismă și discurs politic. Chiar dacă Șoptică omul este probabil OK și bine intenționat, imaginea sa politică suferă amarnic în ceea ce privește nivelul de popularitate pe care îl emană în rândurile electoratului. Și aici nu vorbesc doar despre electoratul advers, ostil prin definiție, ci chiar despre o parte dintre ai lui liberali. Din aceste motive, tămăduitorul partidului sub nicio formă nu va putea fi actualul președinte. Asta dacă partidul se va înzdrăveni în viitor după noianul de lovituri primite în plex de la nivelul cel mai înalt al statului român! Cei doi primari aghiotanți ai lui Șoptică, deși au adunat oarece voturi prin comunitățile lor, la nivel de județ sunt percepuți a fi în aceeași notă cu liderul, adică nepopulari. În atari condiții, e limpede că la alegerile parlamentare, pușculița de voturi a PNL va fi minusculă tare comparativ cu cea a PSD. Mă miră faptul că peneliștii nu au înțeles că imaginea este definitorie în politică. Dacă ar fi să o transpunem într-o abstractă formulă matematică, ea ar fi egală cu suma dintre popularitate, carismă și discurs politic împărțită la aroganță. Cu cât aroganța este mai mare, cu atât imaginea are de suferit, ceea ce în limbaj politic înseamnă voturi mult mai puține. Așa stând lucrurile, la alegerile viitoare pesediștii îi vor bate (din nou!) la fundul gol pe peneliști, care probabil nu-și vor cosmetiza cu absolut nimic imaginea în următoarea perioadă. Până la urmă, îndârjirea aceasta de a menține în prim plan o imagine încețoșată, cu mulți purici, este tot o aroganță, una care îi va costa scump de tot. Și pe peneliști dar și pe botoșăneni, pentru că un echilibru de forțe este mult mai benefic pentru popor decât existența pe eșichierul politic al unui partid mamut așa cum se prefigurează a fi partidul zămislit de Iliescu!
