Legea marțială îndrituiește cenzura, oriunde în lume. Și este firesc să fie așa, fiindcă într-o stare de beligeranță chiar și cele mai banale informații, distribuite de amatori pe rețelele sociale, pot ajuta inamicul. Nu numai informațiile militare, care nu sunt la îndemâna oricui, dar și cele cu caracter social pot fi utile adversarului, fiindcă privesc starea de spirit a populației, ritmicitatea aprovizionării și alte aspecte esențiale din viața de zi cu zi într-un anume teritoriu. Din fericire, România nu este în stare de război și nici sub legea marțială.
Însă acum s-a trezit una care, în numele unui ONG de care nu auzit nimeni vreodată (mă rog, dacă nu o fi expresia civilă a cine știe cărui serviciu secret din cele care se calcă pe bătături în toate ungherele societății noastre) să ceară adoptarea unei legi potrivit căreia – în numele combaterii știrilor false, altfel o cauză justă – să fie interzisă asocierea oricăror critici cu persoane aflate în demnități publice, sub sancțiunea eliminării materialelor respective din spațiul public, ba chiar a unor condamnări penale.
Și, ce să vezi, guvernul a sărit în sus de bucurie și a anunțat pe diverse canale că da, proiectul trebuie pus în practică, iar viitorul „minister al adevărului” va fi pus sub comanda celebrului Departament pentru Situații de Urgență, adică a lui Arafat. Va fi un instrument care va „mătura” tot ceea ce se scrie despre demnitari și va semnala publicațiile sau autorii care trebuie interziși. Eventuala legiferare a proiectului menționat, inițiat de un ONG și preluat de Guvern, va însemna practic că oricine asociază membri ai guvernului sau președintele cu corupția sau incompetența va deveni suspect de propagandă rusă și bun de condamnat.
Pe de altă parte, organizațiile neguvernamentale care se ocupă de libertatea de exprimare nu sunt de acord cu folosirea unei astfel de strategii pentru detectarea și combaterea știrilor false. Nu ne privește că se ceartă niște ONG-uri între ele, scandaloasă aici este implicarea guvernului și procedeul complet nejustificat prin care executivul vrea să preia inițiativa și să se folosescă de ea cât se poate de concret, prin cenzurarea imediată a oricăror critici ar fi formulate împotriva sa, sub pretextul combaterii știrilor false.
Nu numai rușii au cozi de topor la noi. Și Uniunea Europeană are exaltații ei. Dacă ne spune UE ca în decurs de 10-15 ani să ne orientăm înspre energia verde, lingăii de la București ies imediat în față și, în loc să facă strategii, se reped să interzică pe loc ba centralele de familie, ba încălzirea cu lemne, ba mașinile mai vechi. Iar exemplele pot continua la nesfârșit, cu tot ceea ce ni s-a recomandat, din vremea Cabinetului Năstase până azi. Avem tradiții vechi în privința asta, de la domnitorii care dublau sarcinile impuse de Înalta Poartă până la comuniștii locali, care erau mai comuniști decât șefii lor de la Moscova.
Extremismul și știrile false sunt, într-adevăr, cele mai mari pericole pentru noi în contextul actual. Cu toate acestea, niciunul dintre aliații noștri nu ne cere să introducem cenzura, ci doar să fim vigilenți. Rezultă că orice demers care poate limita libertatea de exprimare și impune restricții în numele combaterii dezinformării ar trebui să se realizeze transparent și cu maximă răspundere, mai ales atunci când el este asumat de guvern. Avem instituții pe care le plătim anume pentru așa ceva, de la Consiliul Național al Audiovizualului și până la parchete.
Cât suntem încă pe pace și interconectați cu cele mai puternice organizații democratice ale lumii, nu există niciun motiv pentru introducerea cenzurii, indiferent de formele de comunicare. Libertatea de exprimare este un drept fundamental, prevăzut în Articolul 30 din Constituție. Pe care nu au dreptul să îl schimbe niște politruci care nu suportă să fie criticați.
