Zilele trecute am citit cea mai interesantă laudă adusă societății noastre, pe care de regulă noi o vedem mult mai rău decât se vede din afară. O doamnă din Ucraina, din clasa peste medie, apreciază ajutorul și sprijinul românilor, s-a cazat în Brașov și ar vrea să rămână acolo, dar un lucru i se pare dificil: există prea multe reguli pe care trebuie sa le urmeze.
Realizează însă beneficiile unei societăți ghidate de reguli și norme, nu e simplu, dar vrea să se integreze. Mi s-a părut interesant, fiindcă seamănă până la identificare cu discursul românilor care plecau în Occident în anii ’90 și 2000. E frumos aici – spuneau ei – o duc bine toți, dar au prea multe reguli şi nu suntem liberi, ca acasă. Am simțit discursul doamnei refugiate în România ca pe o recunoaștere obiectivă a evoluției noastre.
Știu că, după mai mult de 70 ani în care ne-am raportat la Lumea Liberă ca la un ideal intangibil, ne vine greu acum, deși guvernul a dublat cota de muncitori străini admisibili de la 50.000 la 100.000 pe an, să înțelegem că noi înșine suntem Lumea Liberă, oaza de bunăstare la care sute de milioane de oameni din Asia și Africa doar visează. Și că am devenit așa tocmai fiindcă am acceptat, cu greu ce-i drept, regulile pe care le impune o democrație avansată.
În acest context, cu atât mai anacronice apar temele propagandei rusești, încă deosebit de active pe rețelele sociale și în unele medii publicistice. Sunt cam aceleași rețele și medii ai căror vectori deplângeau vânzarea (ruinelor) țării către capitaliștii care ne sclavagizează, mai apoi se luptau cu justiția și DNA și, în cele din urmă, cu virusul și vaccinurile.
Astăzi fac scut în jurul lui Putin, invocând vina Occidentului care ar vrea, vezi Doamne, să democratizeze cu forța societăți care nu își doresc așa ceva, citate fiind cazurile recente ale Ucrainei, Georgiei și Moldovei răsăritene. Dar ai căror cetățeni fug cu milioanele tocmai în societățile democratice super-reglementate și nicidecum în Rusia. Și nu mai este vorba doar despre emigrarea pe criterii economice, cum a fost și la noi acum 20-30 ani, ci și despre siguranță, confort și predictibilitate.
Cum se explică ecoul larg al acestor narațiuni putiniste? El nu poate fi legat doar de rolul AUR, asumat mai discret și de PSD, fiindcă aceste partide nu sunt decât expresia politică a unui larg segment social de la noi. Cred că explicația este o oarecare formă de sociopatie, respectiv oroarea față de conformarea la reguli. Da, sunt bune și necesare, spun mulți, dar ele sunt copiate strâmb din Occident și aplicate de niște hoți, numai în interesul lor.
Și aici am vrut să ajung. Fiindcă ultimele două afirmații se adeveresc în multe aspecte ale vieții sociale de la noi, dar asta privește specificul nostru național și nu sistemul în sine. Cu alte cuvinte, nu contestăm regulile Occidentului democratic, pe care instituțiile sale ni le impun adesea sub amenințarea unor sancțiuni economice, ci modul în care acestea se aplică în țara noastră.
Din acest punct de vedere, criticile noastre sunt justificate. Dar sunt critici din interiorul sistemului și nu unele care să ne situeze în afara lui. De pildă, cei mai în vârstă, în mare majoritate conservatori, contestăm, adeseori din răsputeri, noile tendințe progresiste din cultură și din morală, mai nou și din energie, venite din SUA și din Vestul Europei. Dar o facem din interior, fiindcă vrem o lume mai bună, care să nu renunțe la valorile dobândite în mii de ani de civilizație și nu fiindcă am vrea un regim ca cel ilustrat de haosul rusesc.
Noi suntem de vină că șefii instituțiilor noastre fură și-i lăsăm să fure, și nu SUA și UE, care ne-au învățat să înființăm acele instituții. Lupta noastră trebuie să fie cu noi înșine și nu cu Occidentul.
