Pentru orice om care gândește cât de cât, comparația reprezintă un element esențial în aprecierea realităților înconjurătoare, fiind extrem de importantă în contextul alegerilor sau deciziilor noastre. De altfel, până și în cazul adulterului, cel care scapă căruța la vale nu înșală, ci ….compară! Asta, ca să vă descrețesc un pic frunțile care, după citirea acestui editorial, vi se vor înnegri de supărare. Una din știrile de top din lume consemnată în ultimele zile se referă la demonstrațiile de amploare care au loc în Paris, dar și în alte orașe ale Franței, având ca subiect central ridicarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Milioane de francezi au luat cu asalt piețele centrale ale marilor orașe, luptându-se uneori corp la corp cu jandarmii pentru a obliga astfel guvernul să renunțe la modificările privitoare la vârsta de pensionare. Încă nu s-a luat o decizie în această speță, dar nu este deloc exclus ca guvernanții s-o lase mai moale și să cedeze presiunilor având ca epicentru strada. Făcând un arc peste vreo două mii de kilometri în România noastră dragă și încercând să găsim oarece similitudini între un protest francez și unul românesc, vom observa că suntem efectiv pe nicăieri. Și la noi s-a mărit limita de vârstă la pensionare de la 62 la 65 de ani, și? A lăsat tanti Leana telenovela sau badea Ion berea din mână și s-au dus să protesteze? Nici vorbă! Bine, faptul că nici nu avem organizatori de proteste inteligenți și charismatici care să coaguleze energiile nemulțumiților, este o altă gâscă în altă traistă. În plus, nivelul de instruire și educație extrem de redus din România fac ca lumea să stea lipită de televizoare la „Acces direct”, la … „Soacră pentru mama” sau cine mai știe la ce emisiuni făcute special pentru retardații patriei. Sunt absolut convins că dacă de luna viitoare s-ar mai pune doi ani la vârsta de pensionare și ar trebui la 67 de ani să facem parte din „tineretul” bun de muncă al țării, nu s-ar aduna pentru proteste în piața centrală mai mult de câteva sute, maxim câteva mii de persoane. De altfel, ce le pasă tinerilor și celor în putere că părinții, bunicii lor vor avea șansa să iasă cu picioarele înainte de la locul de muncă? Probabil s-ar resemna folosind cunoscuta zicală românească, „și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul!” Din câte îmi amintesc eu, cea mai consistentă participare la o demonstrație în țara noastră s-a consemnat la începutul anului 2017, când în Capitală s-au adunat aproape șase sute de mii de oameni care și-au arătat nemulțumirea față de ieșirile în decor ale lui Liviu Dragnea în ceea ce privește legile justiției. A urmat apoi acel 10 august din 2018, când s-a adunat în Piața Victoriei aproape o sută de mii de oameni care au simțit pe pielea lor ce înseamnă un regim „democrat”: bulane peste cap, dușuri forțate cu tunurile de apă ale jandarmilor, gaze lacrimogene, dar și alte tratamente „specifice”, vorba celor din instituțiile de forță. Și pentru că aminteam de comparație în debutul acestor rânduri, ar trebui să fac o paralelă cu Franța, dar mă îngrozește decalajul existent la toate nivelurile între patria Comunei din Paris și patria comunei primitive de la noi. Ca populație, Franța are de vreo trei ori și ceva mai mulți cetățeni decât România. Păstrând așadar proporțiile, credeți că se va întâmpla vreodată să iasă în stradă la noi câteva sute de mii de oameni nemulțumiți de vreun proiect al Guvernului? Sincer, nu prea cred. Și când spun asta mă gândesc în primul rând nu la lentoarea, indiferența sau nivelul redus de instruire al populației, ci la procedeele rafinate prin care cei plătiți de noi să ne apere și să ne păzească de rele apără de fapt doar guvernanții. Astfel, orice încercare a vreunui lider de a coagula o mișcare de rezistență, de protest, va fi spulberată din fașă, prin „mijloace specifice” de către instituțiile de forță și servicii care veghează la, vorba lor, liniștea cetățeanului! Nu, domnilor, voi nu vegheați la liniștea noastră, ci la menținerea sistemului care vă asigură trai pe vătrai! Inclusiv prin vârsta fragedă de ieșire din câmpul muncii (48 de ani!), inclusiv prin acele pensii speciale care, numite foarte inspirat „nesimțite”, sfidează bunul simț, sfidează orice urmă de egalitate, fraternitate și libertate, dacă tot am pomenit aici de franțuji. În concluzie, noi românii nu suntem apți nici măcar de o demonstrație ca lumea, de o opoziție fermă atunci când politicienii și cei din spatele lor o iau pe arătură. Și asta pentru că lehamitea, indiferența, teama, dar și prostia colcăie pe piciorul nostru de plai asigurându-ne unul din ultimele locuri din Europa și la proteste!
