joi, martie 28, 2024
AcasăEditorialCând politica trece prin pat - George LAZĂR, director

Când politica trece prin pat – George LAZĂR, director

Își mai amintește cineva de Liviu Dragnea, tartorul pesediștilor, cel căruia Doina Federovici, la fel ca mulți alți umili slujitori din patrie care au cărat oameni la demonstrații mamut, asemănătoare cu cele din perioada ceaușistă, i-au cerut să fie președintele României? Ei bine, respectivul prietenea cu o jună care-i putea fi fiică. Au șoptit colegii lui, cam cu fereală, ce chefuri de pomină făcea când vizita județele și cam cum o trata dacă se întâmpla să fie prin preajmă. Sau cum povestea, când era suficient de băut, cum n-a iertat nimic, la fel ca sultanii, și orice femeie care dorea să fie șefă pe undeva trebuia să-i intre personal în grații.

Din acest motiv, comportamentul ministrului pesedist Marius Budăi, acuzat de o colegă de partid și de parlament că ar fi sunat-o, băut bine fiind, în puterea nopții, nu trebuie să ne mire. Umblă vorba că până și Ciolacu, șeful partidului, i-ar fi spus s-o lase mai moale cu băutura, dar fără vreun efect vizibil. Ar fi interesant de aflat – și se va afla – dacă Marius a sunat-o și pe Doina Federovici în puterea nopții, dacă mai are și alte favorite.

Și miniștrii sunt tot oameni, deci supuși greșelilor, am fi tentați să credem. Dar nu, axioma nu mai e valabilă pentru conducători, fie ei miniștri sau primari, deoarece aceștia și-au asumat soarta mult mai multor cetățeni care depind de cât sunt ei de corecți și neturmentați. L-am auzit, ca noi toți, pe ministrul Budăi, clamând pe la televiziunile plătite de partidul său, cum luptă el pentru drepturile seniorilor și cum le plânge de milă celor care nu au cu ce-și plăti medicamentele și cheltuielile zilnice. Probabil că era băut și atunci, pentru că altfel nu se explică de ce anul trecut a majorat pensiile sub inflație, contribuind la alimentarea imensului aparat birocratic, presărat cu nenumărate sinecuri, cu bani luați chiar de la seniorii pe care tare îi mai căina.

Ori poate nu a priceput nimic, deoarece alcoolul îți dă curajul nebun de a spune și de a face tot felul de tâmpenii pe la televiziuni, dar în niciun caz nu te face mai deștept. Iar acest individ conduce senin delegații și primește demnitari, ia decizii și face declarații, imun la faptul că, prin comportamentul său, ne face rău nouă, tuturor, seniori sau nu încă.

Este de înțeles și obediența femeilor băgate în politică, teritoriu aproape exclusiv masculin. De regulă fete modeste, cele mai multe au făcut carieră asemenea lui Budăi, pornind de la lipit afișe. Femei care, oricât ar suna de bizar, s-au obișnuit să execute poruncile mai marilor din partid – valabil pentru orice partid, chiar dacă asta a însemnat inclusiv oferirea de favoruri sexuale care, se pare, că au devenit standardul și nu condamnabila excepție. Ne amintim de chelnerița ajunsă șefă la Apele Române sau de o actriță devenită șefă a unui Institut Cultural din străinătate, printre multe altele. Ministerele și agențiile sunt ticsite de amante, mai bine spus curtezane, ale demnitarilor.

Pe plan local, la pepiniera feminină de partid a recurs, printre alții, și Costel Șoptică, chiar dacă, spre deosebire de Budăi, este divorțat, detaliu care nu l-a împiedicat să-și aleagă tovarășele de viață din rândurile TNL. Mai menționăm și pe Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, a cărui viață amoroasă poate deveni subiect de filme, mai precis de tragicomedii, sau pe fostul deputat, fost prefect și fost președinte de consiliu județean Costică Macaleți, și el preocupat de angajatele de prin instituțiile în fruntea cărora s-a aflat. Desigur, sunt și mulți alții, despre care se va relata în viitor.

Toate astea fac parte din viață, și ține doar de opțiunea partenerilor să facă ce doresc și cât de discret o doresc, cu o singură observație: nu ar trebui să profite de funcția publică pe care au dobândit-o. Am serioase îndoieli că oricare dintre cei mai sus pomeniți ar fi avut mare succes dacă nu ar fi fost înconjurați de aura omnipotentă (nu neapărat sexual) a funcției cu ajutorul căreia au deschis ușa favoritelor la favoruri pe bani publici. Bani care, pe măsură ce se găsesc tot mai greu, sunt risipiți cu tot mai multă ușurință.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...