joi, martie 28, 2024
AcasăEditorialPână acum de ce ați dormit? - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Până acum de ce ați dormit? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Se anunță o perioadă interesantă din punct de vedere politic. Ar fi și amuzantă dacă am privi totul de la distanță sigură, însă noi suntem condamnați să trăim și să suportăm deciziile politicienilor, prin urmare e vorba de tragedie în toată regula. Spectacolul, așa grotesc cum este el, nu e gratis, ba dimpotrivă. Biletele costă și le plătim noi, plătim tot ce e de plătit.

Rotativa guvernamentală o să fie sau nu. Indiferent de cum o să se împace sau o să se certe membrii coaliției, pentru noi tot rău o să fie. Se anunță mare grevă în educație, însă primul profesor al țării e plecat pe coclauri străine. Chipurile, s-a dus să apere democrația, că sunt vremuri de încercare. Despre democrația din România nu spune nimic, nu e treaba lui.

Țara arde, dar politicienii își văd de treburile lor, nici măcar nu-și fac freza. Întruniți la Vila Lac, liberalii de marcă au stat la sfat. Și au ajuns la concluzia că mai bine rup coaliția decât să piardă Transporturile și Finanțele în viitorul guvern Ciolacu. Nicio vorbă despre cum să le facă românilor viața mai bună, doar despre cum să nu piardă alegerile viitoare. Rareș Bogdan a vorbit și el, dar nu despre tăiat pensii speciale. Vrea respectarea protocolului inițial – protocol pe care, previzibil, pesediștii l-ar cam ignora, că de aia e politica o meserie foarte bănoasă, promiți una și faci alta. Rareș Bogdan mai vrea și postul de vicepremier, că doar merită și face parte din Echipa Câștigătoare, cea care a dat României premieri și ce a mai vrut Iohannis, mai puțin bunăstare pentru români.

Soarta partidului, asta contează. Cică dacă se mai lasă încălecați de PSD, liberalii vor ajunge sub 14%. Nu știu ce informații are Bogdan, însă cei care mai au încredere în PNL sunt mult mai puțini. Foarte probabil, PNL are mai mulți membri decât votanți. Drum bun și fără întoarcere spre lada de gunoi a istoriei.

Însă liberalii vor să ajungă la ciolan. Și promit noi măsuri în programul de guvernare după rotativă. Creșteri de salarii prin reducerea CAS, zero contribuții sociale pentru al doilea loc de muncă, pensiile bazate pe contributivitate ar urma să fie scutite de impozit, avantaje pentru PFA și câte și mai câte. Să stăm strâmb și să judecăm drept. Propunerile sunt de bun simț, dar vin de la partidul care a dat premierul minune, Nicolae Ciucă. Acel Ciucă care a crescut de peste cinci ori impozitul pe profit pentru microîntreprinderile care nu au angajați. Și ca să fie treaba dusă până la capăt a crescut și impozitul pe dividente și a mai redus și pragul de TVA. Numai măsuri de susținere pentru micii întreprinzători.

Și acum, când e posibil să se facă rotativa – până nu văd nu cred – liberalii vin cu propuneri pentru susținerea mediului de afaceri pe care tot ei l-au nenorocit. Ipocrizie chiar mai mare decât a lui Rareș Bogdan, care a promis că elimină pensiile speciale în treizeci de zile și le-a eliminat de le-a înmulțit. De ce n-au luat măsurile astea în perioada cât erau la butoane? Încă sunt la butoane, să avem iertare, și s-ar putea să rămână până la alegerile de anul viitor, după care n-o să mai auzim vorbindu-se de PNL decât la timpul trecut. De ce nu iau măsurile astea acum, de ce le propun pentru guvernul Ciolacu? De ce cât au fost la conducere au luat doar decizii cretine, ca și cum scopul lor era să termine cu totul inițiativa privată? De ce îi apucă omenia tocmai acum, când speră să plece de la guvernare și să-și refacă zestrea electorală pe vot negativ, așa cum era odată, înainte să se bage Orban în seamă și să dea cu toporul în procente? Care este logica? Cât ești la conducere iei doar măsuri nepopulare, dar odată trecut în plan secund vii cu propuneri de bun simț. Nu cumva asta sună a vânt în pânzele PSD? Fără doar și poate, deoarece Ciolacu va fi premier și toată lumea va ști că el a făcut ce a făcut, nu liberalii. Pentru români nu prea contează că este propunere PNL. Ori poate așa i-a pus Iohannis să facă, să se asigure că pactul lui cu PSD e respectat întocmai.

Ați dormit, băieți, asta ați făcut. V-ați trezit cam târziu și cu prea puțin folos pentru țară.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...