marți, martie 19, 2024
AcasăEditorialPe cale să ratăm o șansă istorică - Virgil COSMA, jurnalist

Pe cale să ratăm o șansă istorică – Virgil COSMA, jurnalist

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat recent că vârsta de pensionare va creşte treptat până la 65 de ani pentru toţi românii, în urma discuţiilor cu Comisia Europeană privind eliminarea pensiilor speciale. Modificarea urmează să fie aplicată prin introducerea unor amendamente în Parlament. Una dintre primele reacții a venit violent din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care arată că aplicarea intempestivă a măsurii ar putea determina ieşirea la pensie până la sfârşitul anului 2025 a peste 1.500 de magistraţi.

Acum sunt vacante peste 1.000 de posturi de judecători și peste 800 posturi de procurori. Numărul uriaș al locurilor vacante este rezultatul valului de pensionări din magistratură tocmai ca urmare a discuţiilor privind eliminarea pensiilor speciale. Bine, și fiindcă o mare parte a tinerilor absolvenți nu sunt în stare să ia exemenele de admitere în magistratură. Dar asta este altă discuție.

Și așa, suntem obligați să ne întoarcem la interminabila discuție asupra pensiilor speciale. Cine le ia și de ce? Ei bine, 95% din pensiile „speciale” din România sunt încasate de militari, polițiști și pensionari din serviciile secrete. Pensiile militare sunt plătite către aproximativ 200.000 de beneficiari, care primesc o pensie medie de 3.900 de lei lunar, de două ori mai puțin decât pensiile „specialilor” civili.

Restul de 5% sunt cele aproape 10.000 de „pensii speciale civile”, administrate de Ministerul Muncii. Acestea sunt încasate de foști magistrați, grefieri, foști parlamentari, foști aviatori și diplomați și foști angajați ai Curții de Conturi. „Pensiile speciale civile” au o medie lunară de 9.600 de lei (!). Restul de aproape patru milioane de români cu pensii obișnuite încasează o pensie medie de 1.500 de lei lunar.

Ministrul Budăi a spus lunea trecută că va depune în Parlament pe 25 mai amendamentele discutate cu reprezentanții Comisiei Europene. Bineînțeles că nu le-a depus. Nu este vreo surpriză, după ce ministrul i-a mințit pe pensionari că nu-l lasă PNRR să le crească pensiile și pe profesori la fel, că tot din cauza PNRR nu le pot fi acordate majorări de salarii. Proiectul pentru reforma pensiilor speciale stă în Parlament din aprilie, deși jalonul din PNRR care prevede finalizarea legilor pentru reducerea pensiilor speciale trebuia să fi fost îndeplinit demult.

De ce revin asupra subiectului? Deoarece mai este foarte puțin timp, câteva săptămâni, până când țara va pierde trei miliarde de euro din alocările Uniunii Europene fiindcă guvernanții ei nu au curajul să închidă robinetele pentru cei 5% care profită de pensiile nesimțite, adică exact protejații puterii politice. Asta înseamnă că urmează să pierdem toți – prin nerealizarea de drumuri, școli, spitale, comunicații – pentru că politicul nu poate renunța la o mână de protejați.

Discuția nu se referă la militari și nici la cei din serviciile secrete – deși în majoritatea statelor europene aceștia beneficiază doar de posibilitatea de a ieși la pensie mai devreme, nu și de suplimente financiare – ci doar la politruci și unii pensionați din instituții civile ale statului. Confruntate cu declinul demografic, statele europene care au fost generoase până acum cu unele categorii de viitori pensionari încep să regândească acest sistem.

Situația este complicată în toată Europa din cauza faptului că numărul salariaților este în scădere, în timp ce numărul pensionarilor crește. Toate țările, cu excepția României, fac eforturi să mai reducă din „speciali”. Doar noi ne încăpățânăm se menținem un sistem care, în loc să netezească asperitățile și excesele, perpetuează inechitățile și, mai rău, ne condamnă la ratarea șansei istorice de a reforma o țară și așa destul de înapoiată în raport cu restul comunității din care face parte.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
1.7 °
0.5 °
89 %
2.7kmh
60 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
10 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...