Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting ba, mai mult, că ne pun bețe în roate, că prea ne dezvoltăm repede și le luăm frișca de pe tort. Nu mai insist să spun câți bani ne vin din Europa și că întreaga dezvoltare a României din ultimii 20 ani, măsurabilă în fonduri, servicii și bunuri, se datorează constructului continental care ne-a primit cu brațele deschise.
În realitate, ne merge prost din două cauze mari și late: răspunsul complet greșit al României la criza energetică mondială de acum câțiva ani și productivitatea slabă a muncii. Mai pe scurt, în energie – cea care mișcă toate prețurile – ne-am furat singuri căciula, îmbogățind câțiva șmecheri, iar în domeniul productivității – din cauza faptului că suntem aproape campioni mondiali la capitolul „munca în zadar”.
Raportul trimestrial al Băncii Naționale a României, prezentat recent de guvernatorul BNR Mugur Isărescu, arată că rata inflației va crește până la sfârșitul anului, la 5% față de 4% cât era prognozat. Cauza principală ar fi scumpirea alimentelor. Dar care nu a picat din cer, ci este consecința scumpirii energiei. Importăm energie masiv, deși dispunem de resurse în toate sectoarele: hidro, cărbuni, gaze, petrol, eolian, solar și nuclear.
Centrale noi, baraje noi – zero. Infrastructura de distribuție – învechită, pierderile sunt uriașe. În fruntea organismelor statului care controlează energia – numai loaze puse politic, specialiștii au fost alungați. Firme căpușă cu câte o mână de angajați mișcă două-trei hârtii și fac zeci de milioane din energie. Deși criza mondială s-a încheiat demult, statul român continuă să plătească acestor șmecheri compensații pentru plafonarea prețurilor. Rezultatul este că avem cel mai mare preț din Europa. Așadar nu ne fură Uniunea și nici altcineva, ci noi înșine.
Bun, avem o dinamică anuală foarte mare a salariilor. Asta e de bine sau ar fi dacă s-ar susține prin mecanisme economice. În realitate, potrivit unor studii autorizate, românii muncesc în medie 2.000 de ore pe an, adică suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. Productivitatea muncii e însă cu 30% mai mică decât media europeană.
Greu de crezut, nu-i așa? Dar dacă stăm să ne gândim că niciun meseriaș român care muncește în Vest nu stă să ia vreo zece pauze de țigară, una de masă și una de somn, ca acasă în țară, parcă ne vine mai ușor să înțelegem cum vine asta cu productivitatea muncii. Dacă mai punem și armatele de angajați pe pile prin instituțiile statului, care merg la serviciu doar ca să aibă de unde veni acasă sau ca să-și etaleze hainele și gadgeturile, parcă se face și mai multă lumină în analiza eficienței muncii în medii atât de permisive ca la noi.
Între cele de mai sus și alegerile de peste două săptămâni este o relație directă de cauză – efect. Încă stă în puterea noastră să alegem un Parlament care să oprească odată modul abuziv în care țara este condusă prin ordonanțe de urgență scrise peste noapte pe genunchi de către funcționari inepți și care sunt confirmate sau infirmate în Parlament la doi ani după ce au produs deja efecte catastrofale. Încă stă în puterea noastră să alegem un președinte temeinic pregătit juridic și capabil de dialoguri de la egal la egal cu liderii europeni.
În ciuda aparențelor, potrivit cărora oferta electorală din acest an este foarte slabă, chiar de cel mai scăzut nivel posibil, avem înscrise pe liste și partide capabile să producă asemenea schimbări de optică legislativă și un asemenea candidat la președinție. Numai că sunt în coada clasamentelor care ilustrează preferințele populare. În frunte se mențin grohacii râgâiturilor patriotarde și campionii învârtelilor de clan. Asta vrea majoritatea, asta vom avea, doar că pierdem iremediabil dreptul de a ne plânge. Fiat vox populi!
