Treaba de mântuială făcută de români la alegeri se lasă în aceste zile cu multe întrevederi, discuții, negocieri, poziții de forță sau maleabile în ceea ce privește configurarea noului guvern. De ce am numit „treabă de mântuială” e foarte simplu de explicat: ai noștri concetățeni au ales un parlament demn de anii ’90, adică total învechit și un președinte reformator în persoana lui Nicușor Dan. Cum s-ar spune, astăzi, căruța neamului este trasă de doi cai din care unul vrea hăis, celălalt cea! Cele patru partide cu care se vrea a se realiza o majoritate parlamentară proeuropeană văd și apreciază total diferit oportunitatea de a se afla la butoane pentru următorii trei ani și jumătate. Astfel, PSD se înfoaie precum curcanul prin curte, mândru nevoie mare că are cele mai multe mandate de parlamentar și, drept urmare, celelalte orătănii din curte ar trebui să-i facă loc în față la jgheabul cu tărâțe. Deși mai mulți lideri ai acestui partid au afirmat că ei nu cer absolut nimic, este la mintea cocoșului (dacă tot mă învârt prin curtea nației, folosesc termeni specifici!) că social democrații nu vor renunța la visul de a avea premier. De asemenea, posibilitatea ca șefii și șefuleții de la nivel central și local să fie aruncați pe tușă creează o presiune în partid cam la fel de mare cu aceea provenită din posibilitatea îndepărtării primarilor de la coșul cu bunătăți. Drept urmare, deși Grindeanu spunea verzi și uscate despre consultări interne și chiar despre varianta trecerii în opoziție, miza este mult prea mare pentru a ieși din joc. Deci PSD va încerca să stea (iar și iar și iar!) la guvernare și nu oricum, ci pe post de primadonă, de jolly joker, mai exact. Dacă nu li se va da ce își doresc, vor trânti fără ezitare Guvernul, voturile lor puse lângă cele „auriste” fiind suficiente pentru aceasta. Bineînțeles că pentru PSD varianta numirii lui Ilie Bolojan drept premier nu poate fi sub nicio formă agreată, acceptată, mai ales că bihoreanul este pus pe reforme drastice, inclusiv alegerea primarilor în două tururi, adică legea sperietoare pentru social democrați. Nici la PNL nu se anunță vremuri senine. Să nu uităm că partidul, deși compact, este scindat de fapt în două grupări, una dintre ele, cea care îl susține pe Bolojan fiind aripa reformatoare, iar cealaltă, mult iubitoare de PSD, USL și guvernare rotativă reprezentând aripa hai să-i zic conservatoare, deși acest termen nu prea reflectă arivismul, preacurvia și lașitatea unor lideri liberali. Această ultimă grupare de care am pomenit speră din tot sufletul să prindă guvernarea pe post de vagon la garnitura PSD. Adică să repete prostiile din trecut care i-au lăsat fără multe procente la alegeri. Nici la USR situația nu e pe roze. O parte dintre liderii de marcă se cred pe cai mari pentru că actualul președinte a fost tăticul partidului lor. Optimismul și entuziasmul lor pălește însă în fața a două realități evidente: prima se referă la numărul lor de parlamentari (59) care e destul de mic, iar a doua ne aruncă în trecutul nu prea îndepărtat, când Nicușor Dan s-a trezit la un moment dat fără partidul pe care taman el îl crease, „bunii” lui colegi îndepărtându-l ca pe o măsea stricată peste gardul politicii. Despre UDMR nu ar fi multe de spus în acest context. Ei se vor poziționa nu în funcție de PSD așa cum declarase un lider maghiar, ci în funcție de interesele etniei lor, moneda lor de schimb, cele 6 procente, fiind singura care nu s-a devalorizat niciodată, indiferent de anul alegerilor, indiferent de președintele ales, indiferent de configurația Parlamentului. Așa stând lucrurile, pare extrem de grea configurarea unui guvern mai ales că președintele, cel puțin în ceea ce privește premierul, s-a pronunțat: Ilie Bolojan. Cum s-ar spune, Nicușor Dan a ridicat o ștachetă la nivelul dorit de către majoritatea românilor, partidele urmând să încerce să sară peste ea. Ceea ce liderii care se ocupă cu pregătirea saltului peste ștachetă se pare că nu știu, este faptul că în caz că nu vor trece pe deasupra, sigur își vor rupe gâtul. Probabil de aceea Nicușor Dan le-a dat un răgaz de două-trei săptămâni, să analizeze cum trebuie situația și nu să se îmbete (din nou!) cu aburii puterii așa cum o fac de peste trei decenii. În plus față de cele prezentate, musai trebuie să mai remarc un aspect. Nicușor Dan este obișnuit și știe cum să gestioneze problemele cu majorități mai mult sau mai puțin ostile. Să nu uităm că pe perioada cât a fost primar a trebuit să lupte din răsputeri, cu argumente de netăgăduit și exacte ca rezultatul unei ecuații determinate, împotriva unui consiliu general (al Capitalei) format în special din politicieni social democrați și liberali. Așadar, dacă partidele proeuropene vor dori să interpreteze vechile partituri cu care ne-au agasat de ani și ani, vor fi huiduite ca pe stadion de către români. Români care ar trebui să se huiduie și pe ei înșiși pentru treaba de mântuială materializată prin această mezalianță aproape imposibilă dintre vechile partide și noul președinte!
O mezalianță (aproape) imposibilă – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Bătaia moșnegilor cu pietre…periculoase – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă ar fi să nu țin seama de proporții și să asemăn cu ceva conflictul dintre Israel și Iran, apoi cu siguranță bătaia cu...
Editorial
Sindicatele – scut pentru impostori – Ciprian MITOCEANU, scriitor
S-au burzuluit ceva sindicatele de când cu austeritatea asta, dar mai mult așa, să facă impresie artistică. Doar nu-i imaginează careva că sindicatele chiar...
Editorial
Necesitate maximă: legea răspunderii – Dumitru MONACU, scriitor
La ora actuală, România are nevoie ca de aer de o așa lege. O lege care, pentru motorul bugetar ar fi un aditiv extraordinar,...
Editorial
Premiul „Obrazul de talpă de bocanc” merge la PLM – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum în preziua decernării premiilor Oscar s-a găsit cineva să ofere și prea puțin râvnitul trofeu „Zmeura de Aur”, cred că e cazul...
Editorial
Lumea nebună – Dumitru MONACU, scriitor
Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...
Editorial
Când prea mult e prea puțin și prea puțin e prea mult – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...
Editorial
De doi bani speranță – Virgil COSMA, jurnalist
Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...
Editorial
Răspundere, nu solidaritate – Cătălin MORARU, redactor șef
E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...
Editorial
Totul până la copii! – Dumitru MONACU, scriitor
În curând, școlile își vor închide porțile, urmând o binemeritată vacanță pentru elevii din toată țara. Pentru cei din Botoșani, vacanța ce se arată...
Editorial
Cazinou de lux, mentalitate de scara blocului – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De fiecare dată când cei aflați la butoane se plâng că prin buget bate vântul și trebuie inventate noi taxe și impozite „că altfel...
Editorial
Plutașii de pe Dâmbovița – Dumitru MONACU, scriitor
Iubitorii de animale, de fapt cei care au în preajma lor câini, știu foarte bine că atunci când patrupedul se lasă pe spate pentru...
Editorial
Școala românească: între trecut autoritar și viitor incert – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...
Editorial
Încă două săptămâni de suspans – Virgil COSMA, jurnalist
Ce auzim și vedem din afară despre negocierile care trebuie să definească conducerea României pentru următorii patru ani? Nimic bun. Aceleași fețe, același tupeu,...
Editorial
Școala românească: între trecut autoritar și viitor incert – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...
Editorial
Bulibășeala marca „Crin” – Dumitru MONACU, scriitor
Când vine vorba de Crin Antonescu, multă lume se gândește la liberalul cu plete din anii ’90 care vorbea frumos și se poziționa întruna...
Editorial
Educația, lăsată iar la voia întâmplării – Ciprian MITOCEANU, scriitor
După cum bine se știe, dar se tot ignoră, reforma Educației este absolut necesară, însă, ca de obicei, a fost abandonată la discreția unui...
Botoșani
nori împrăștiați
18.8
°
C
18.8
°
18.6
°
80 %
2.9kmh
42 %
mar
27
°
mie
31
°
J
25
°
vin
26
°
S
18
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Dacă ar fi să nu țin seama de proporții și să asemăn cu ceva conflictul dintre Israel și Iran, apoi cu siguranță bătaia cu...
EPIGRAMA ZILEI
Merge lebăda pe ape
Către pui să îi îndoape,
Neștiind că-n stuf, aproape,
Un...din ăla vrea s-o pape.
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...