La ora actuală, România are nevoie ca de aer de o așa lege. O lege care, pentru motorul bugetar ar fi un aditiv extraordinar, care i-ar îmbunătăți considerabil performanțele. Profesională, managerială, politică sau cum naiba s-ar mai putea numi ea, răspunderea este la momentul actual în sectorul bugetar un fel de Fata Morgana de care vorbesc toți, dar nimeni n-a…pipăit-o, pentru că ea nu există în realitate. Drept urmare, nimeni nu răspunde pentru nimic în țara asta, oricâte nerozii ar face. Pentru cei care consideră că iluzia asta numită răspundere nu poate fi prea lesne apreciată, voi veni cu niște argumente de netăgăduit. Haideți să luăm de exemplu un primar. În campania electorală el își asumă anumite proiecte, anumite răsturnări de munți și nivelări de văi. Ei bine, toate acestea afirmații ar trebui să se regăsească într-un plan de activitate care să cuprindă informații clare și exacte cu privire la natura sau scopul investiției, sursa de finanțare, termenul de finalizare, garanții și alte asemenea date tehnice care, în caz de nerespectare sau abatere de la proiect, să se lase cu urmări pentru edil, constând în primul rând în despăgubiri bănești apoi în ejectarea lui din funcție. Vă dați seama ce ar fi reprezentat pentru Botoșani existența unei asemenea legi? Ia gândiți-vă la teatru, bunăoară! Probabil ar fi fost redeschis după 3-4 ani și nu ar fi costat de trei ori mai mult. Lista poticnelilor poate continua, dar am preferat să dau exemplul suprem pentru a fi cât mai bine înțeles. În aceeași notă ar trebui judecată și activitatea directorilor de deconcentrate, a celorlalte societăți de stat, dar și a parlamentarilor care, până la urmă, sunt tot salariați la stat, că de acolo primesc un sac de parale. Apoi, orice lucrare, orice investiție pentru care există finanțare ar trebui să cuprindă clar, definitiv și transparent termenul de finalizare. În caz de nerespectare, treci matale acasă, bădiță și lasă pe altul capabil în locul tău! Dacă în urmă cu ceva timp, exista pe orice șantier o pancartă cu datele concrete ale acelei lucrări (numele firmei, numele beneficiarului, data de finalizare, costul lucrării etc), azi acestea nu prea mai există. Pe de altă parte, nu e o nenorocire că nu mai există aceste pancarte. Important este ca orice cetățean care dorește aceste informații să le poată obține de pe net, de pe atoateștiutorul Google ori de pe ChatGPT. Că de aia trăim în era AI! Tot despre răspundere este vorba și în cazurile de supralicitare a sumelor inițial convenite la unele lucrări. Să nu uităm de râul subteran de la teatru sau de rezervorul de carburant de la muzeu. Chiar nu știau specialiștii de la bun început de existența acestora? Nu se fac scanări, verificări și altele asemenea? Tot în secolul al XIX-lea trăim? În fine, treaba se prezintă astfel: fără o lege care să pedepsească indolența, neștiința, nepăsarea, hoția și visul de mărire al unor trepăduși politici vopsiți grosolan în culorile vreunui partid, ne vom învârti în permanență într-un cerc vicios. S-a ajuns astăzi la un asemenea nivel de management în instituțiile administrative, publice sau cum or mai fi ele, încât orice ageamiu cu carnet de partid emite pretenții de director. Ca să nu mai spun de zonele politice, unde candidații pentru primari, președinți de CJ sau consilieri sunt exact paraleli cu activitățile din primării și consilii județene. Cine îi sancționează pentru erorile pe care le comit? Nimeni, pentru că legea nu prevede sancționarea lor. Privind din toate unghiurile problema, sunt dispus să accept și prezența unor dobitoci în zonele rarefiate ale administrativului, dar dacă tot a ajuns berbecul pe un post de răspundere, măcar să-și facă o asigurare pentru erori manageriale care să pună obștea sau colectivul de oameni pe care îi păstorește în situația de a mai recupera ceva din paguba produsă de deciziile greșite. Bineînțeles că achitarea contravalorii poliței ar trebui să intre în sarcina „specialistului” cu carnet de partid și nu să reprezinte o cheltuială în plus pentru instituția respectivă. Legea răspunderii așadar trebuie în primul rând să existe și în al doilea rând, trebuie să se aplice de la cel mai mic angajat la stat și până la miniștri, șefi de agenții, directori de programe sau departamente. Dacă s-ar marșa pe o așa idee, asanarea mediului politic ar veni de la sine, o mulțime de nepricepuți, ageamii, panglicari, demagogi, mincinoși, escroci adică indivizi cu grave carențe în formarea lor profesională (de fapt, neformarea!) nu s-ar mai băga în politică. Pentru că ale lor „calități” nu și-ar mai găsi solul perfect de dezvoltare așa cum se prezintă astăzi când, din cauza acestor anomalii, proștii pot ajunge foarte ușor demnitari sau în alte funcții bine plătite, conștienți până peste poate că doar prin politică pot face averi mari în timp extrem de scurt. Iar până când noi, cei care-i ținem în spate, nu îi vom articula cu nuiaua la fund (adică nu îi vom pedepsi conform unor legi care acum nu există!) nimic nu se va schimba în bine în România.
