Fake-uri, minciuni și zevzeci– Dumitru MONACU, scriitor

Serghei, băiatul ăla de-i legat de Anisia care în stand-up-urile sale nu face deloc economie la cuvintele care încep cu „p”, „f” sau „c”, are un număr în care îi explică unui „facebucist” cine îl susține, cine îl împinge în față. Desigur că întrebarea omului prezent lipcă pe rețele este și ea condimentată cu acele cuvinte folosite în exces de comediant. Ceea ce ar trebui reținut din această poveste nu se referă la răspunsul colorat al lui Serghei ci la ideea răspunsului: „Tu, bă prostule, tu mă susții, tu mă împingi în față” sau altfel spus, tu îmi furnizezi carburantul de mers înainte. Și în continuare, comediantul ne prezintă simplu și la obiect mecanismul  postărilor pe rețele, neluat în seamă de către cei mai mulți dintre utilizatori. Pe scurt și pe înțelesul tuturor, orice comentariu, fie el pozitiv sau negativ, orice laudă sau înjurătură pe net au efecte pe…tabela de marcaj a țintei întrucât, conform algoritmilor utilizați în rețelele de socializare, traficul pe o pagină crește în evantai cu orice comentariu, accesare sau vizualizare și deținătorul paginii sau „ținta” cum i-am spus mai înainte cunoaște o promovare asiduă care se consolidează de la un minut la altul. Așadar, ori înjurăm ori blagoslovim pe cineva, cam tot pe acolo este. Dar nu acest aspect vreau eu să-l subliniez aici ci un altul. Aparent, oamenii sunt extrem de bine și rapid informați datorită FB, TikTok, Instagram etc. Informația, bogată și extrem de diversă, circulă cu viteză amețitoare. Asta ar trebui să fie de bine, oamenii să fie în cunoștință de cauză în orice problemă. Numai că nu viteza nici consistența informațiilor de pe rețele este problema ci veridicitatea lor. Dacă în presa clasică una dintre reguli era documentarea din trei surse, pe rețele nimeni nu verifică absolut nimic. Deosebirea dintre a lua informația din presa online și din rețele este exact ca telefonul fără fir (nu, nu mă refer la aparatele folosite de noi azi ci la un popular joc pe vremuri!) versus telefonul adevărat.  Adică denaturări, manipulări, minciuni gogonate, versus un adevăr, oricât de firav ar fi el. Spun mulți că nu mai pot avea încredere în jurnaliști că scriu la comandă. Da, așa este dar nu trebuie generalizată această idee. Oricât de mincinos ar fi un jurnalist (că da, asta este dacă scrie la comandă!) nu poate denatura complet o informație. Da, adusă din condei, contaminată, poate fi informația. Numai că cine mai pune și creierul cât de cât la muncă, își poate da seama foarte repede despre cum…fură curent ziaristul. Pe când pe rețele, acolo unde este permis orice limbaj, orice poziție critică, orice dicționar de măscări, nu circulă decât informații dirijate, informații cu destinație precisă spre atingerea obiectivelor propuse de mințile unor manipulatori. Așadar, de bine de rău, în presă scheletul unei informații este, în linii foarte mari corect, chiar dacă ziaristul o mai dă în șanț, uneori. Pe rețele în schimb, nu numai scheletul este uneori total deformat, mutilat, lipsă sau trunchiat. Și carnea sau veșmintele care îl îmbracă sunt dintr-un alt film, cum se spune la o nepotrivire crasă. Pentru că pe rețele adevărul aproape că nu se potrivește nicăieri și niciodată cu realitatea. Fiecare spune ce crede el că-l reprezintă și distribuie, fără să verifice nimic, orice informație care-i cade bine. Unii o fac cu bună știință și poartă denumirea de manipulatori iar ceilalți, habar nu au de nimic și se numesc proști. E simplu, nu? Ceea ce este îngrijorător este faptul că unele publicații sau televiziuni au implementat deja modelul rețelelor sociale și prezintă știri denaturate și vădit modificate „genetic”. Astfel, omul normal ajunge să nu mai poată face deosebirea dintre presă și rețele, sintagma „toți mint” având o anumită justificare. Aparent, nu se poate face nimic. Internetul nu are o „poliție” a sa iar CNA-ul doarme în papuci. Ce mă intrigă însă cel mai mult este starea de bine a celor care distribuie ceva ce le convine și îi caracterizează, fără să piardă nici măcar un minut ca să verifice informația. Unii nu știu, alții nu vor. Cei ce nu știu sunt dobitoci, cei ce nu vor sunt zevzeci pentru că le convine situația creată (de obicei, de haos!) prin răspândirea unor fake-uri. Măi oameni, buni! Există dacă nu știați, instrumente suficiente de verificare și sunt la îndemâna…click-ului nostru. Așadar nu trebuie să răsfoiți prin biblioteci, prin arhive sau să…sunați un prieten pentru aflarea adevărului atunci când manipulatorii sau ziariștii pârâți vor să vi-l ascundă! Aveți Google, aveți ChatGPT, instrumente care (încă!) nu au fost programate să mintă. Nu mai distribuiți fake-uri care nu au alt rol decât acela de a-l urca în slăvi pe câte un zevzec manipulator. Eu v-am spus aici, frumos și elegant. Dacă vreți altfel, vă fac legătura cu Serghei…