spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăFără categorieAlertă de antrax în Botoșani

Alertă de antrax în Botoșani

Cele mai importante instituții de sănătate din județul Botoșani au intrat luni dimineață în alertă maximă.

Motivul, un bărbat ajuns duminică seară la urgențe, care prezenta unele semne clinice ale unui pacient cu antrax.

Bărbatul s-a prezentat la Urgențe cu semne de urticarie pe aproape tot corpul. După ce a fost investigat de medici, aceștia au decis direcționarea lui către secția de boli infecțioase cu suspiciunea de antrax.

Motivul pentru care atât DSP cât și DSV au intrat în alertă maximă, a fost faptul că acesta a indicat ca loc de muncă un abator din județ.

Reprezentanții DSV au identificat imediat locul de muncă al acestuia și erau pregătiți să ia toate măsurile corespunzătoare, însă, din fericire, analizele efectuate la secția de boli infecțioase au infirmat suspiciunea de antrax, bărbatul fiind diagnosticat cu stafilococie cutanată, o afecțiune care are asemănări cu antraxul. În prezent acesta a rămas internat și se află sub tratament și supraveghere medicală.

Din fericire cazul a fost infirmat, iar autoritățile sanitare nu au mai luat nicio măsură.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...