spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăInternaționalUn inginer din Ploieşti a dispărut în timpul unei excursii în Istanbul

Un inginer din Ploieşti a dispărut în timpul unei excursii în Istanbul

Un inginer din Ploieşti, în vârstă de 51 de ani, a dispărut în timpul unei excursii pe care o făcea împreună cu familia în Istanbul, la Palatul Topkapi. ”Am tot felul de presupuneri, răpire, sechestrări. Sunt temeri”, declară soţia inginerului.

Inginerul Salvatore Popescu de 51 de ani, din Ploieşti, a dispărut pe 30 august 2018.

Bărbatul era împreună cu familia şi un grup de turişti să viziteze Palatul Topkapi din Istanbul. Soţia şi alte rude au decis să se odihnească pe iarbă, iar inginerul a mers cu ceilalti turişti din grup.

“Atunci l-am văzut ultima oară. Eram cu un grup de turişti. Noi am rămas să ne odihnim, el a continuat să meargă cu mulţimea şi de atunci nu l-am mai văzut”, a declarat soţia inginerului, Ioana Dima.

Familia, disperată, a anunţat autorităţile turce, iar luni soţia bărbatului a mers şi la Ministerul Afacerilor Externe, considerând că aici are o “speranţă”.

“Din partea autorităţilor turce nu am nicio veste. Am sunat azi (luni – n.r.) la consul şi nu avea vreo ştire. Speranţa e aici în România la Ministerul Afacerilor Externe, ca să pună în mişcare nişte lucruri, să le facă mai rapid, să se facă ceva. Am fost azi. Au zis că ştiau de caz şi în măsura în care pot, vor face”, a declarat Ioana Dima.

Pe de altă parte, femeia a spus că “la spital sau la morgă” nu a fost găsit şi ia în calcul şi varianta unei răpiri sau sechestrări.

”La spital sau la morgă nu este. Nu este acolo, nu a fost găsit, mi-a spus consulul. Nu am nicio explicaţie ce s-a întâmplat, nu-mi închipui. Doamne fereşte. Am făcut tot felul de presupuneri, răpire, sechestrări. Sunt temeri”, a mai spus soţia inginerului.

Salvatore Popescu avea, în momentul dispariţiei, un telefon mobil care nu avea roaming şi nici nu este smartphone, astfel încă soţia spune că nu poate fi detectat.

Bărbatul nu suferea de nicio afecţiune medicală.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...