vineri, martie 29, 2024
AcasăInternaționalMai mulţi membri ai Corului Capelei Sixtine, investigaţi pentru spălare de bani

Mai mulţi membri ai Corului Capelei Sixtine, investigaţi pentru spălare de bani

Vaticanul a început o investigaţie în cadrul Corului Capelei Sixtine, în urma unor acuzaţii aduse mai multor membri ai corului de renume mondial care ar putea fi implicaţi în deturnare de fonduri, fraudă şi spălare de bani, scrie The Guardian.

Vaticanul a emis miercuri un comunicat prin care confirmă faptul că Papa Francisc a autorizat o investigaţie privind posibile nereguli financiare în cadrul corului, care este unul dintre cele mai vechi grupuri corale din lume.

Comunicatul a venit la doar câteva ore după o informaţie din ziarul „La Stampa” despre cor, care a transmis că magistraţii Vaticanului investighează managerul corului care este laic şi directorul acestuia care este preot, suspectaţi de delapidare, fraudă şi spălare de bani.

Comunicatul de la Vatican a anunţat doar că papa a autorizat ancheta acum câteva luni şi că aceasta continuă.

Turneul său de vară din Statele Unite a fost anulat fără explicaţii oficiale în iulie.

Fondată în 1471, se crede că este cel mai vechi cor din lume, cu rădăcini care se întorc la Schola Cantorum instituită de Papa Sfântul Gregoriu cel Mare în jurul anului 600.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...