joi, martie 28, 2024
AcasăInternaționalRămășițele a 227 de copii sacrificaţi într-un ritual, descoperite în Peru

Rămășițele a 227 de copii sacrificaţi într-un ritual, descoperite în Peru

O echipă de arheologi a scos la iveală marţi rămăşiţele a 227 de copii sacrificaţi potrivit unui ritual din cultura precolumbiană Chimu, prezentă pe coasta de nord a statului Peru până la sfârşitul secolului al XV-lea, a anunţat marţi arheologul Feren Castillo, care a vorbit despre o descoperire fără echivalent în lume, informează AFP.

„Este vorba despre cel mai mare sit de sacrificare a copiilor”, a precizat acest arheolog din oraşul Trujillo (nord-vest), adăugând că săpăturile începute în 2018 au fost efectuate în situl Pampa la Cruz, în staţiunea balneară Huanchaco, la circa 700 de kilometri nord de Lima, potrivit Agerpres.

Copiii sacrificaţi, cu vârste cuprinse între patru şi 14 ani, au fost ucişi conform unui ritual executat în onoarea zeilor civilizaţiei Chimu pentru a le potoli mânia, considerată responsabilă pentru catastrofele naturale, care erau în realitate asociate fenomenului climatic El Nino.

Arheologii au descoperit, de asemenea, dovezi ale unui episod de ploi abundente la momentul sacrificării.

„Oriunde săpam, găseam un alt (copil)”, înhumat cu faţa spre ocean”, a indicat arheologul, precizând că unii dintre aceştia au încă piele, păr şi poartă bijuterii din argint.

Huanchaco a fost teatrul mai multor sacrificări masive de copii în timpul imperiului Chimu. O groapă comună conţinând rămăşiţele a 56 de copii a fost scoasă la iveală în iunie 2018 în acelaşi sit din Pampa la Cruz, iar o alta, în care au fost găsite rămăşiţele a 140 de copii şi a 200 de lame tinere a fost descoperită în aprilie acelaşi an în apropiere, în situl Huanchaquito.

Revista National Geographic a subliniat atunci natura excepţională a descoperirii.

„Huanchaco este cu siguranţă locul ales (de către cultura Chimu) pentru a efectua aceste sacrificii”, a concluzionat arheologul Feren Castillo.

Imperiul Chimu a atins apogeul între anii 900 e.n. şi 1450 e.n., când se întindea de pe coasta de nord a statului Peru până în Ecuadorul de astăzi. A fost cucerit de imperiul Inca în 1475, cu aproximativ 50 de ani înainte de venirea primilor conchistadori în regiune.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...