joi, aprilie 18, 2024
AcasăInternaționalAustralia: Incendiile au ars o suprafaţă mai mare decât Elveţia

Australia: Incendiile au ars o suprafaţă mai mare decât Elveţia

Cel mai recent bilanț al incendiilor din Australia vorbește despre cel puțin 19 morți și 29 de dispăruți. De asemenea, 1.400 de case și cinci milioane de hectare de vegetație au fost distruse de flăcări. Sute de focare ard în continuare şi unele noi se parind mereu.

În plus, 500 de milioane de animale au murit, un număr care a șocat întreaga lume. Riscul încă este prezent, deoarece vremea secetoasă și caniculară favorizează incendiile.Tensiunea și stresul sunt la cote înalte printre locuitorii zonelor calamitate. A simțit-o pe pielea lui premierul Australiei care a fost huiduit și înjurat în timp ce vizita o localitate afectată de incendii.

Incendiile din Australia par să nu se oprească. Focare noi izbucnesc mereu, iar condițiile urmează să se înrăutățească în acest weekend.

Armata și Marina ajută la stingerea incendiilor, iar Canada și Statele Unite au trimis unități de pompieri voluntari. Dar furia localnicilor din zonele calamitate împotriva autorităților este enormă. A simțit-o chiar premierul Scott Morrison:

„Dau mâna cu tine doar dacă dai mai multe fonduri pentru serviciul de pompieri. Mulți oameni de aici și-au pierdut casele. Avem nevoie de mai mult ajutor”.

„Nu o să primești niciun vot aici, amice. Ești un idiot. Cine crezi că votează cu liberalii pe aici? Nimeni”.

De la începutul sezonului de incendii, în octombrie, au ars peste 5 milioane de hectare de vegetație, o suprafață mai mare decât Elveția.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
93 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...