sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăInternaționalJaponia trimite nave de război în Orientul Mijlociu

Japonia trimite nave de război în Orientul Mijlociu

Prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, a reiterat planurile sale de desfăşurare a Forţelor de Autoapărare în Orientul Mijlociu în scopul asigurării securităţii navelor nipone, într-un moment în care tensiunile din regiune erup după moartea generalului iranian Qasem Soleimani, ucis vineri într-un raid american în Irak, relatează Agerpress.

Într-o conferinţă de presă televizată susţinută luni, Abe a chemat toate naţiunile implicate să facă eforturi diplomatice în vederea reducerii tensiunilor şi evitării escaladării situaţiei.

„Tensiunile cresc în Orientul Mijlociu şi sunt profund îngrijorat. O escaladare suplimentară ar trebui evitată şi chem toate părţile implicate să epuizeze toate eforturile diplomatice pentru reducerea tensiunilor”, le-a spus Abe jurnaliştilor la Ise, în centrul Japoniei.

„Avem în vedere să desfăşurăm Forţele de Autoapărare în această regiune pentru a întări colectarea de informaţii şi a asigura trecerea în siguranţă a navelor legate de Japonia”, a arătat Abe, reiterând un plan dezvăluit luna trecută.

În decembrie, guvernul nipon a anunţat că va trimite o navă de război şi avioane de patrulare în Orientul Mijlociu, de unde provine circa 90% din importul său de ţiţei.

Japonia, un aliat american care a menţinut relaţii prieteneşti cu Iranul, a ales să lanseze mai degrabă propria sa operaţiune decât să se alăture unei misiuni conduse de SUA în regiune pentru protejarea navigaţiei.

Un oficial al ministerului nipon al Apărării a indicat că guvernul îşi propune să demareze operaţiunea de patrulare aeriană în ianuarie, în timp ce distrugătorul îşi va începe probabil activitatea în zonă în luna februarie.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...