sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăInterviu„Anul viitor vreau Cupa României”

„Anul viitor vreau Cupa României”

Liviu Ciobotariu susţine că planurile pe termen scurt sunt să nu avem emoţii cu retrogradarea, iar anul viitor trebuie strategie pentru play-off şi un trofeu.

– Reporter: Domnule Liviu Ciobotariu, mai sunt trei partide din acest an, cea de astăzi din deplasare cu Sepsi şi cele de pe teren propriu cu FCSB şi Dunărea Călăraşi. V-aţi fixat un target pentru aceste trei partide?

– Liviu Ciobotariu: Important este să acumulăm cât mai multe puncte. Sincer, nu mi-am fixat aşa un target, însă vreau să intru în istorie ca fiind primul antrenor al FC Botoşani care bate Steaua, pentru că am înţeles că niciodată FC Botoşani nu a câştigat contra roş-albaştrilor. Nu ne-am făcut un calcul, însă ne dorim să obţinem cât mai multe puncte, pentru că avem nevoie şi bineînţeles că din iarnă trebuie să ne întărim, să ne acoperim bine posturile. Avem un lot echilibrat valoric, însă, numeric mai avem nevoie de jucători, pentru a fi concurenţă cum este normal la o echipă care se respectă.

– Locul ocupat de FC Botoşani în clasament reflectă valoarea lotului de jucători?

– Sunt multe de discutat. Pentru mine este clar că jocul nostru va fi cu totul altul în momentul în care vor reveni jucătorii din linia mediană, Răzvan Oaidă şi Jonathan Rodriguez. Ei sunt jucători care au calitate foarte bună, iar noi la mijloc am suferit teribil, mai ales în jocul cu Iaşi. De aceea spun că în momentul în care vor reveni şi ei vom fi mai puternici.

– Având în vedere diferenţa mică de puncte faţă de locurile din subsolul clasamentului, nu vă e frică de faptul că, în eventualitatea unor rezultate negative, în acest final de an calendaristic puteţi să terminaţi pe loc retrogradabil?

– Dacă vă aduceţi aminte, când am venit la echipă am fost întrebat dacă ne mai gândim la play-off, iar eu am răspuns că obiectivul nostru imediat este acela de a ieşi din această zonă periculoasă. Mai sunt multe puncte puse în joc, având în vedere că mai sunt trei meciuri până la finalul acestui an, plus încă cinci la reluarea campionatului în februarie, până se va termina acest sezon regular, însă noi vrem de acum să începem să adunăm puncte şi nu să aşteptăm meciurile de anul viitor. Într-adevăr, în momentul de faţă clasamentul este foarte strâns şi cu două victorii poţi să te apropii de play-off, iar cu două înfrângeri poţi ajunge pe loc retrogradabil. Este foarte dificil dacă ajungi pe loc retrogradabil, pentru că se instaurează o stare, nu de panică, dar de teamă. Nu mai ai acelaşi moral, nu mai poţi să te pregăteşti aşa cum îţi doreşti şi de aceea eu sper să nu ajungem acolo şi sper să acumulăm cât mai multe puncte. Deşi avem trei meciuri foarte grele în acest final de an, eu am mare încredere în jucători că vom obţine puncte frumoase.

– Cu alte cuvinte, suporterii să nu aibă emoţii nici cu play-off-ul şi nici cu retrogradarea!

– Noi ne dorim să ajungem cât mai sus, dar primul lucru pe care nu-l dorim acum este să nu dăm impresia că ne vom bate la retrogradare, să nu avem emoţii cu ceea ce înseamnă evitarea retrogradării. Vrem să avem o clasare cât mai bună în acest sezon.

– Deşi este prea devreme, vă voi întreba ce vă propuneţi din sezonul viitor la FC Botoşani?

– Din sezonul viitor este clar că trebuie să ne propunem cu toţii mult mai mult. FC Botoşani este un club stabil din toate punctele de vedere, este un club care merită mult mai mult şi cred că dacă vom reuşi să facem câteva transferuri bune ne vom putea bate 100% pentru play-off în sezonul următor.

– Aţi ales să veniţi la FC Botoşani pentru a reintra în circuitul fotbalului românesc, având în vedere că nu aţi mai antrenat o bună perioadă de timp în România?

– Eu înainte să vin la Botoşani eram în discuţii cu câteva echipe din Golf, însă mi-am dorit foarte mult să revin în fotbalul românesc, nu neapărat să reintru în circuit. Am stat o perioadă în Golf şi îmi era dor de campionatul românesc. Imediat am acceptat propunerea de a antrena aici, pentru că mie îmi plăcea foarte mult FC Botoşani. Am spus-o şi în momentul în care am fost prezentat oficial că de fiecare dată când veneam la Botoşani, atmosfera de la stadion era senzaţională, echipa era determinată, cu alte cuvinte era o deplasare foarte grea, foarte dificilă la Botoşani. Ca adversar simţeai că joci la Botoşani. Mi-a plăcut foarte mult acest club şi înainte şi nu o spun pentru că sunt acum aici, nu o spun din curtoazie sau să mă apropii de suporteri. Eu spun ceea ce simt şi adevărul este că mi-am dorit să vin aici la Botoşani.

– Luaţi în calcul în viitor o nouă aventură în Golf?

– Deocamdată vreau să mă concentrez pe ce am aici. Am un contract de un an şi jumătate cu FC Botoşani şi vreau ca împreună să ducem echipa mai sus. Vreau să ajungem în sezonul următor în play-off şi să jucăm finala Cupei României şi, de ce nu, chiar să câştigăm trofeul. Important este să-ţi propui gânduri mari ca să poţi să le realizezi.

– De cât timp va fi nevoie pentru a se vedea cu adevărat amprenta dumneavoastră asupra echipei?

– Se spune că un antrenor îşi poate arăta filozofia lui în minim trei-patru luni de zile. Nu este uşor să iei o echipă şi să o faci să joace exact ce vrei tu să joace. Cine spune că în două-trei săptămâni se vede mâna antrenorului…nu ştiu cât de real este! Pe termen scurt poţi să le dai un spirit de luptă, să le redai moralul jucătorilor, dar un antrenor pentru a-şi implementa sistemul şi pentru a face ca echipa să joace ce vrea el, are nevoie de trei-patru luni de zile. Sunt convins că din sezonul următor vom arăta mult mai bine.

– Cum aţi regăsit fotbalul românesc? Acest campionat este într-adevăr echilibrat, însă nu este cumva valoric mai slab ca în anii în care dumneavoastră activaţi în Liga I?

– Sincer, eu nu simt că ar fi mai slab. În perioada în care am fost plecat în Golf am urmărit Liga I şi pot spune că este un campionat puternic, destul de puternic. Este un campionat destul de echilibrat şi valoric foarte bun. Aşa simt eu.

– Mulţi oameni de fotbal contestă faptul că în fotbalul românesc ajung mulţi jucători străini foarte slabi. Credeţi că ar trebui limitat numărul jucătorilor străini pentru a li se da şansa jucătorilor români să se afirme?

– Mie mi-a plăcut obligativitatea regulii jucătorului under 21 la Liga I. Numai aşa putem avea rezultate, o echipă naţională puternică şi vedeţi că nu este deloc o întâmplare că echipa naţională under 21 s-a calificat la EURO. Am înţeles că din sezonul următor vor fi doi jucători under 21, ceea ce este foarte bine. În privinţa străinilor, că nu este o limită, într-adevăr, nu mi se pare nici mie ok. Dacă ar fi jucători de o certă valoare ar ajuta campionatul românesc să crească, dar aşa…Eu cred că ar trebui limitat numărul jucătorilor străini, aşa cum este în Golf.

– Şi la FC Botoşani aveţi foarte mulţi jucători străini în lot. Vă e greu să lucraţi cu ei?

– Nu, deloc.

– Nu ştiu dacă ştiţi, dar e record la FC Botoşani numărul străinilor în acest sezon!

– Atunci poate acest lucru poate fi o explicaţie pentru că echipa a pierdut puţin din acea determinare pe care o cunoşteam din anii trecuţi. De obicei cine e crescut şi născut aici ştie ce înseamnă Botoşani, ce înseamnă muncă, atitudine şi determinare. Eu sunt de acord să avem jucători străini de valoare, care să facă diferenţa, dar eu rămân la acea zicală din fotbal că „cineva trebuie să cânte la pian, dar trebuie să fie şi cineva care să care pianul”, adică avem nevoie de oameni care să alerge, să lupte, să aibă spirit. Trebuie să recunosc că s-a pierdut puţin din spirit aici la Botoşani, poate şi ca urmare a faptului că sunt mulţi străini. OK, ei au venit cu o calitate, dar în afară de calitate mai trebuie să ai şi acea „răutate”. De aceea dacă aş putea, în iarnă aş aduce jucători care sunt crescuţi în această zonă a Moldovei şi în Botoşani. Am nevoie de jucători de genul acesta pentru spirit, pentru luptă, iar acest lucru mi-l dau jucătorii crescuţi în această zonă. La o echipă de provincie ai nevoie de jucători născuţi şi crescuţi în acea zonă.

– Revenind la cariera dumneavoastră de antrenor, unde v-a fost cel mai uşor şi unde v-a fost cel mai greu?

– Uşor nu a fost nicăieri.

– Mă gândesc că greu v-a fost la Dinamo cu Cristi Borcea şi Nicolae Badea, la Iaşi cu primarul Nechita sau la Vaslui cu Adrian Porumboiu!

– Nu neapărat. La toate echipele la care am fost am avut o relaţie foarte bună cu conducătorii. Nu a fost uşor la nici o echipă, pentru că la toate am avut presiune, dar mie îmi place ce fac, meseria pe care o am. Până la urmă am avut şansa să lucrez cu oamenii pe care i-aţi enumerat dumneavoastră şi sincer am avut de învăţat de la toţi.

– Aţi ales să mergeţi în Golf doar pentru latura financiară sau şi pentru experienţa de viaţă de acolo!

– În primul rând mi-am dorit să ajung acolo ca o experienţă de viaţă. Nu pot însă să mint acum şi să spun că nu m-au interesat banii. Latura financiară contează oriunde în lume, în orice ţară ai trăi, iar Golful a fost un plus pentru mine. Am ales să merg în Golf pentru că era vorba de prima mea experienţă ca antrenor în străinătate, dar şi pentru bani. Trei-patru ani de Golf este echivalent cu 20 de ani aici în România, sau poate niciodată nu poţi ajunge în România la cât de bine poţi câştiga în Golf.

– Cu alte cuvinte acum aveţi linişte financiară şi vă axaţi mai mult pe carieră!

– Îmi place foarte mult ceea ce fac şi sunt concentrat pe această meserie. Chiar dacă câştig un leu sau chiar dacă câştig un milion de dolari, pentru mine este acelaşi lucru. Eu unul îmi fac meseria cu pasiune, indiferent că o fac pe bani puţini sau la un nivel salarial foarte mare.

– Care este visul dumneavoastră ca antrenor?

– Îmi doresc foarte mult să câştig un trofeu. Am fost foarte aproape cu Tg. Mureş, cu Vaslui şi cu Dinamo şi nu am reuşit. Visul meu este să câştig un trofeu şi chiar mi-aş dori ca primul trofeu din cariera mea de antrenor să fie câştigat cu FC Botoşani. Am şi spus mai devreme că anul viitor vreau Cupa României şi cred că este un obiectiv perfect realizabil din moment ce echipe ca şi Voluntariul au reuşit să-l realizeze.

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...