seven + twenty =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Istoricul Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul A. D. Xenopol din Iaşi, preşedintele executiv al „Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei” crede că actuala stare de fapt din regiune este reversibilă

 

Reporter: – De ce e necesară o Mişcare pentru dezvoltarea Moldovei?

– Dorin Dobrincu: Situaţia Moldovei îi preocupă, în mod legitim, pe locuitorii regiunii. Însă preocuparea individuală şi exprimarea acesteia ocazional nu are cum să rezolve problemele noastre mari, precum cele de infrastructură rutieră şi feroviară, de sănătate, de educaţie, de alocare bugetară, de încurajare a investiţiilor private prin crearea unui mediu prietenos de afaceri, de recâştigare a stimei de sine şi de acţiune nu doar în beneficiul personal, ci şi în cel al comunităţii ş.a.m.d. Pentru aceasta este nevoie de structuri asociative  care să-i reunească pe oamenii care vor ca lucrurile să se schimbe, de instrumente de acţiune adecvate. Este esenţial ca oamenii să coopereze pentru a avea forţă în susţinerea proiectelor regiunii, pentru că este lesne de înţeles că împreună pot face mai mult(e) decât ar putea în mod individual. Este nevoie de recuplarea cetăţenilor activi la viaţa comunităţilor din care fac parte. Ne este clar că până acum centrul politic şi administrativ a neglijat regiunea într-un mod vecin nu doar cu dispreţul, ci şi cu iresponsabilitatea. Moldova are nevoie de o voce articulată, puternică pentru susţinerea publică a proiectelor regionale. Ei bine, „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” (MDM) îşi asumă să fie această voce.

 

– Prima acuzaţie am văzut că e cea de segregaţionism sau izolaţionism moldovenesc.

– Acuza de separatism la adresa moldovenilor care sunt critici faţă de ultracentralism are adânci rădăcini în imaginarul politic românesc. Mereu când au fost manifestări publice pentru susţinerea explicită a cauzei Moldovei au apărut astfel de etichetări, care au menirea de a-i stigmatiza, de a-i dezarma, de a-i neutraliza pe cei care pun degetul pe rană.

Nu suntem izolaţionişti, dimpotrivă, considerăm că izolarea este o problemă majoră. Reamintesc că unii dintre noi au fost şi sunt activi în asociaţiile care militează pentru construirea de autostrăzi în Moldova, în mod special pentru A8 (Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ-Ditrău-Târgu Mureş) şi A7 (Ploieşti-Focşani-Bacău-Paşcani-Suceava-Siret). Prima autostradă ar asigura legătura Moldovei cu Transilvania, iar de acolo cu Europa Centrală şi de Vest. În acest fel am avea, în sfârşit, după un secol de aşteptare, o străpungere a Carpaţilor printr-o mare cale de comunicaţie. Cea de-a doua autostradă este menită a asigura o bună legătură cu Muntenia, în mod particular cu Bucureştiul; facem presiuni pentru ca această cale rutieră să ajungă la Suceava şi Siret, pentru că guvernanţii şi cei din CNAIR o vor doar până la Paşcani.

 

– Mulţi politicieni sunt de-a dreptul îngrijoraţi că apare un nou partid politic regional. Cum comentaţi?

– Asociaţia noastră este una civică şi aşa va rămâne. Scopul nostru principal este susţinerea proiectelor Moldovei pe agenda naţională. Dacă asta impune să nu-i menajăm pe politicienii inactivi, incompetenţi sau interesaţi de cu totul alte lucruri decât buna administrare a treburilor publice, atunci nu putem decât să-i asigurăm pe toţi aceştia că vom fi foarte atenţi la acţiunile lor viitoare. Pentru că e esenţial ca oamenii politici să fie responsabili, să fie atenţi în primul rând la nevoile, la doleanţele cetăţenilor, nu la comenzile liderilor de partide – mă refer la cele parlamentare –, care, fără excepţie, sunt în afara regiunii noastre. Partidele centraliste au neglijat în permanenţă Moldova, au tratat-o doar ca bazin electoral captiv, nu au imaginat şi nu au pus în practică vreun proiect major pentru dezvoltarea regiunii.

 

– Ce înseamnă descentralizare în accepţiunea membrilor „Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei”?

– Descentralizarea presupune aducerea deciziei mai aproape de cetăţeni. Din punct de vedere administrativ, România a menţinut şi după 1989 o structură croită în perioada comunistă, cu un centru atotputernic şi cu judeţe supuse, practic incapabile să coopereze între ele pentru realizarea unor obiective comune. Unităţile administrativ-teritoriale au fost şi ele modelate pe modelul centrului. Un sistem puternic ierarhizat, cu un control absolut asupra treburilor locale, în mod special asupra finanţelor, a fost menţinut multă vreme, cu efecte grave asupra comunităţilor. Centralismul este principala frână în calea dezvoltării ţării. Cum s-a spus, pe bună dreptate, statul este prea mic pentru a rezolva marile probleme şi prea mare pentru a rezolva problemele mici. De aceea este nevoie de gândirea şi adoptarea unei legislaţii propice pentru o descentralizare reală, inclusiv pentru regionalizare. Trebuie reamintit că Uniunea Europeană este bazată pe regiuni, care au atribuţii în privinţa administraţiei, dezvoltării, pot colabora între ele, pot atrage fonduri europene. Teama că regionalizarea ar afecta stabilitatea ţării este nejustificată. O dezbatere publică începută în 2013, absolut necesară, s-a stins la scurtă vreme după aceea. A fost o ocazie ratată, cum au fost şi altele, în diverse chestiuni, în ultimele decenii. Regionalizarea nu este benefică doar pentru o regiune, ci pentru ansamblul ţării.

MDM va promova descentralizarea în spiritul punerii în acord a intereselor regionale cu interesul naţional. Poate părea un paradox, dar noi credem că pentru creşterea coeziunii naţionale este nevoie inclusiv de delocalizarea unor instituţii publice centrale din Bucureşti în regiuni, spre exemplu la Cluj, Craiova, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Bacău etc. De altfel, acestea nu sunt idei noi, au mai fost asemenea propuneri şi în trecutul nostru, venite din partea unor oameni care au avut un rol în aşezarea, demult, a fundamentelor acestei ţări.

 

– Spuneţi în manifestul asociaţiei că discriminarea Moldovei nu e ceva nou.

– În spaţiul public a apărut şi s-a răspândit treptat ideea că Moldova a fost dintotdeauna o regiune subdezvoltată. Or, realitatea istorică ne spune că în momentul unirii Moldovei cu Valahia, în 1859, cea dintâi stătea mai bine din punct de vedere al unor indicatori ai dezvoltării: avea o infrastructură mai bună, o reţea de oraşe mai extinse şi mai bine administrate – între primele patru oraşe din Principatele Unite se aflau Iaşi, Botoşani şi Galaţi, alături de Bucureşti –, administraţia publică era mai bună, moşiile erau mai bine gospodărite ş.a.m.d. Pentru că de câţiva ani chestiunea autostrăzilor este de mare interes public, precizez că în 1858, aşadar în anul dinaintea unirii celor două principate, Moldova avea 600 de km de şosele (drumuri modernizate, să spunem echivalentul autostrăzilor de astăzi), pe când Valahia avea doar 250 de kilometri.

La scurtă vreme după unirea celor două principate, noul stat a intrat pe făgaşul ultracentralismului, nu fără intense dezbateri interne, nu fără dispute. Principala consecinţă a fost glisarea accelerată a centrului de greutate spre sud, în special la Bucureşti. Cercurile de putere concentrate acolo – în care moldovenii au fost subreprezentaţi chiar în raport cu ponderea lor din punct de vedere al teritoriului, populaţiei şi contribuţiei economice – au tratat Moldova ca pe o regiune secundară, subordonată. Au fost alocate din ce în ce mai puţine resurse pentru dezvoltarea regiunii, căile de comunicaţie au fost reorientate spre noua capitală, portul Galaţi a fost defavorizat, pe valea Prutului nu s-a construit o cale ferată, compensaţiile pentru Iaşi, care îşi pierduse statutul de capitală, au fost tardive şi insignifiante. Mai mult, liderii politici şi militari au imaginat Moldova ca o zonă tampon în caz de conflict. Drept dovadă, fortificaţiile menite a susţine apărarea în caz de invazie dinspre est au fost construite în sudul Moldovei, la sfârşitul secolului XIX, inclusiv cu banii moldovenilor, cu scopul de a apăra Muntenia şi Bucureştiul.

Toate acestea s-au perpetuat şi s-au accentuat în ultimul secol. Dacă în perioada comunistă nu existau posibilităţi de dezbatere liberă, dacă acţiunea era monopolul partidului-stat, după 1989 s-au exprimat opinii cu privire la discriminarea tot mai evidentă, susţinută de statistici, a Moldovei. În regiune nu există niciun kilometru de autostradă, deşi în România sunt aproximativ 800 de kilometri. Ministerul Transporturilor a alocat în 2018 doar 2,3% din bugetul său de investiţii pentru Moldova, deşi aceasta reprezintă 20% din suprafaţa României. Mai multe judeţe din alte părţi ale ţării au primit mai mult decât dublul acestei sume doar pentru că liderii politici aflaţi la putere au decis astfel, din motive de partizanat, pentru clientela de partid ş.a.m.d. Această discriminare pe faţă a Moldovei are efecte asupra vieţii locuitorilor din regiune, izolarea se accentuează, migraţia externă creşte, investiţiile străine ocolesc judeţele Moldovei. Până şi capacităţile militare româneşti în Moldova sunt extrem de reduse, de parcă regiunea nu ar trebui apărată în caz de conflict.

 

– Care sunt obiectivele asociaţiei „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”?

– MDM urmăreşte mai multe obiective mari: promovarea competitivităţii regionale, în mod expres susţinerea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, încurajarea investiţiilor publice şi private; măsuri în vederea eliminării discriminărilor când se alocă resursele din bugetul naţional; depăşirea disparităţilor regionale; diminuare emigraţiei extraregionale; reîntregirea familiilor afectate de emigraţie externă; modernizarea statului român, eficientizarea administrativă şi fiscală prin descentralizare şi regionalizare; coeziunea teritorială şi a identităţii regionale prin dezbateri, conferinţe, publicaţii; promovarea şi recuperarea patrimoniului memorial al Moldovei.

 

– Dar primele acţiuni concrete care vor fi?

– Pentru început, vom realiza Raport asupra situaţiei Moldovei, pe care îl vom prezenta public la sfârşitul primăverii-începutul verii anului 2019. În diverse localităţi din regiune, dar şi în afara acesteia, vom organiza un şir de conferinţe sub genericul În numele Moldovei, cu scopul de a face cunoscută organizaţia, de a interacţiona cu oamenii, de a afla care sunt aşteptările lor, proiectele particulare. De asemenea, avem în vedere iniţierea unor acţiuni în justiţie împotriva guvernului român, pentru neonorarea promisiunilor făcute Moldovei, pentru amânarea nepermisă a unor proiecte esenţiale pentru ansamblul regiunii sau pentru comunităţile locale.

 

– Primiţi membri noi sau e o asociaţie închisă?

– Suntem o asociaţie constituită pentru promovarea şi apărarea intereselor Moldovei în ansamblul său. Membrii fondatori sunt din toate cele opt judeţe ale regiunii. Avem nevoie de oameni cu expertiză în domeniile lor de activitate, de aceea vom primi membri noi, după cum vom avea şi membri de onoare. Avem în vedere încurajarea voluntariatului în asociaţie, activarea simpatizanţilor noştri ş.a.m.d.

 

– Care credeţi că va fi impactul asociaţiei în Moldova?

– Ecoul din momentul lansării şi până acum este îmbucurător. Ştiam totuşi că oamenii din regiune aşteptau apariţia unei asemenea mişcări, care să dea expresie deopotrivită nemulţumirilor şi speranţelor. Credem că prin organizare, atragerea de noi membri şi acţiuni susţinute impactul va fi pozitiv asupra Moldovei, implicit şi asupra României.

 

– Dar impactul asupra politicienilor moldoveni? Va exista aşa ceva?

– Cum am spus-o şi în manifestul făcut public încă dinaintea lansării MDM, în general oamenii politici plecaţi la Bucureşti dinspre – şi dau exemple aleatorii – Botoşani, Bacău, Vrancea sau Iaşi s-au dovedit mai degrabă mediocri, supuşi conducerii partidelor din care făceau/fac parte, fără capacitatea de a se solidariza pentru apărarea intereselor regiunii, pentru susţinerea proiectelor majore ale acesteia sau ale celor locale. În general aceşti politicieni şi-au ascuns impotenţa politică în spatele unor scuze lipsite de credibilitate.

 

– Care sunt principalele probleme care fac Moldova „sora săracă” între regiunile  istorice româneşti?

– Pe primul loc noi punem izolarea teritorială. Aceasta este vizibilă şi pentru oamenii de aici şi pentru cei din afară. În condiţiile în care geopolitica ne-a dezavantajat multă vreme şi încă o face, lipsa infrastructurii – îndeosebi a celei mari – este un factor agravant, cu efecte asupra economiei şi nivelului de trai. O a doua problemă majoră este depopularea accelerată din ultimul deceniu şi jumătate, în mod deosebit prin emigrarea în afara ţării, care a dus la pierderea unei cincimi din populaţie. Cea de-a treia mare problemă este inechitatea bugetară, care este o urmare directă a centralismului, pentru că gestionarea banilor noştri se face într-un centru indiferent la nevoile regiunii. În pofida legendelor urbane, ca să nu spun a mistificărilor care circulă de multă vreme, conform cărora este asistată de alte regiuni în fapt, Moldova primeşte de la bugetul de stat mai puţin decât dă. Drept consecinţă, decalajele între Moldova şi celelalte regiunii ale României se adâncesc. Aş mai adăuga lipsa unei viziuni regionale asumate de oamenii politici şi de cei din administraţie, în condiţiile unui centralism inhibant, care a privit şi încă priveşte cu suspiciune iniţiativele pentru dezvoltare pornite din acest spaţiu.

 

– Cum găsim, în viziunea dumneavoastră, drumul cel mai scurt pentru a începe măcar acest proces de oprire a izolării Moldovei?

– Iniţiativa noastră a pornit tocmai de la constatarea situaţiei grave în care se află Moldova. Altfel spus, „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” a apărut şi ca reacţie la această stare inacceptabilă, dar şi pentru a găsi soluţii la problemele structurale ale regiunii. Moldova are nevoie de investiţii în infrastructură, în educaţie şi sănătate, trebuie create oportunităţi pentru încurajarea antreprenorilor locali şi pentru atragerea investitorilor din celelalte regiuni ale României sau din străinătate. Acestea pot genera locuri de muncă pentru oamenii din regiune, chiar pentru revenirea acasă măcar a unora dintre moldovenii plecaţi la muncă în alte zone ale ţării sau în străinătate.

Noi credem că regionalizarea poate fi una dintre soluţiile pentru redresarea Moldovei. Şi ne referim la constituirea şi funcţionarea unei regiuni mari, cu toate cele opt judeţe moldoveneşti, care să aibă posibilitatea de a lua decizii, cu autoritate internă, care să poată atrage fonduri europene, care să poată gestiona mari proiecte. Este importantă gândirea unor proiecte comune, care să servească ansamblul regiunii, care să pună alături comunităţile locale. Nu în ultimul rând, imaginea de marcă a Moldovei ar trebui regândită, susţinută cel puţin în interiorul regiunii. Aceasta este importantă pentru creşterea coeziunii, pentru refacerea stimei de sine şi pentru relansarea economică şi socială.

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

9 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...