„Unii bugetari sunt mai deosebiţi decât ceilalţi”

Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, susţine că decizia de vaccinare trebuie să îi aparţină fiecărei persoane, iar pentru situaţiile în care se îmbolnăvesc multe cadre ar trebui să fie pregătite şi echipe mobile de profesori

Reporter: – Pe 5 octombrie este Ziua Educaţiei. Au motive angajaţii din sistem să sărbătorească?

Liviu Axinte: – Din păcate, ziua de 5 octombrie nu este un motiv de sărbătoare în educaţia din Botoşani şi din România, având în vedere actualul context epidemiologic, corelat cu condiţiile în care lucrăm şi cu faptul că am fost amânaţi din nou cu aplicarea legii salarizării. Practic, din 2019, nu am beneficiat de niciun leu în contul majorării salariale. Nu putem spune acum că am avea motive deosebite de bucurie. Ne bucurăm totuşi că supravieţuim, mai ales în contextul cum se întâmplă acum lucrurile în învăţământ, având în vedere că suntem în prima linie. Nu ca şi cadrele medicale, dar suntem într-o zonă în care riscul este crescut, pentru că activitatea se derulează cu concentrări umane, cu elevi, cu părinţi. E o colectivitate numeroasă, unde pot apărea oricând unele focare de boală.

– Care este starea de spirit a colegilor dumneavoastră?

– Discut cu colegii permanent şi pot să spun că este o stare de îngrijorare, pentru că nu ştim la ce să ne aşteptăm în perioada următoare. Vedem că lucrurile evoluează de la zi de zi în rău, deoarece numărul cazurilor de îmbolnăvire creşte.

– Dar, cu toate acestea, unele cadre care se declară împotriva vaccinării.

– Exemplul trebuia să fie pornit de la medici. Poate că şi campania de promovare a vaccinării a fost greşită, nu vreau să comentez prea mult, dar, în general, eu ştiu că mulţi colegi s-au vaccinat. Din păcate, noi tindem să avem opinii care se vor ştiinţifice, deşi nu avem fundament ştiinţific în formarea noastră ca oameni. Şi atunci, sigur că trebuie să mergem pe ceea ce susţin specialiştii şi aici nu avem decât doctorii care ne-ar putea da mai clar explicaţii legate de evoluţia bolii, de cum să ne protejăm, ce să facem şi dacă să facem sau nu vaccinul. Ori, atât timp cât în rândul cadrelor medicale sunt opinii divergente vizavi de vaccinare, dacă sunt medici care nu recomandă vaccinul, sigur că atunci se vor forma şi în societate două curente antagonice. Dar, repet, eu chiar cred că decizia trebuie să o ia fiecare om şi nici nu trebuie să îl forţăm să se vaccineze sau să nu se vaccineze. Omul trebuie să decidă liber. Dacă nu mai avem nici libertatea asta de a fi de acord sau nu cu un act medical, e grav.

– Cum este privită în şcoli testarea cadrelor şi a elevilor?

– Nu există un act normativ în sensul acesta care să impună testarea periodică a profesorilor şi a elevilor. Sigur că s-ar putea să fie nişte măsuri care să fie impuse de situaţia de fapt, la un moment dat. Problema intervine în situaţia în care se vor îmbolnăvi în masă profesorii. Pentru că, într-o şcoală, avem cinci profesori bolnavi, dintre care doi predau aceeaşi disciplină. Se pune problema, cine face orele acolo? Poate că ar fi nevoie de un echipaj mobil de la inspectorat, pe discipline, care să vină să suplinească dintr-o şcoală în alta orele, în funcţie de nevoi. Nu ştiu cum o să reuşim. Pe măsură ce apar cazuri de îmbolnăvire în rândul profesorilor, ne vom pune problema cu cine îi înlocuim.

– Ar fi o soluţie să se închidă şcolile pentru o lună?

– Nu ştiu. Noi am închis şcoala anul trecut şi nu s-a terminat această pandemie.

– Ştiu părinţi care nu-şi trimit copiii la şcoală pentru că se tem pentru sănătatea lor…

– Acum nici părintele nu are cadrul legal să-şi ţină copilul acasă. În clasa unde a apărut un copil bolnav, acolo profesorii au intrat la ore, profesorii aceia nu au şi ei temerea că e posibil să se îmbolnăvească şi ei, pentru că au fost într-o clasă unde s-a dovedit că a fost un copil bolnav? Sau, dacă într-o şcoală am cinci profesori bolnavi, ei nu au interacţionat cu colegii din cancelarie? Păi nu e foarte probabil ca săptămâna viitoare să se îmbolnăvească alţii, treptat, treptat? Din păcate, abordarea diferită a lucrurilor pune sub semnul întrebării capacitatea instituţiilor statului de a gestiona situaţia. Nu numai la nivel naţional, ci şi mondial. Starea de neîncredere se adânceşte, pentru că măsurile şi deciziile au fost atât de diferite în momentele evoluţiei pandemiei.

– Dincolo de pandemie, mai sunt şi alte probleme în sistem?

– Suntem nemulţumiţi de salarii. La începutul anului 2020 noi trebuia să primim o diferenţă de bani. De atunci s-au tot dat ordonanţe şi s-a amânat, spre toamna anului 2020, la 1 ianuarie 2021, la 1 septembrie 2021. Nu mai ştie nimeni când se aplică. La 1 ianuarie 2022, toată lumea din sectorul bugetar trebuie să fie angajată conform acelei legi. Din păcate pentru noi, dar, în acelaşi timp din fericire pentru emanaţii societăţii noastre, la unii se aplică legea şi la alţii nu. În cazul celor aleşi se aplică legea, pentru că le calculează salariile în funcţie de salariul minim, înmulţit cu coeficientul. La noi nu se aplică legea şi acest lucru creează o stare de nemulţumire care vine din faptul că unii sunt mai deasupra legii decât alţii şi lucrul acesta nu poate continua la nesfârşit. Majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2022 va creşte salariile parlamentarilor, ale celor cărora li se calculează salariile în funcţie de salariul minim ori coeficient. Atât timp cât nouă nu ni se aplică legea 153, adică să avem şi noi coeficient înmulţit cu salariul minim, putem spune că unii bugetari sunt mai deosebiţi decât ceilalţi funcţionari plătiţi de către stat. În cazul nostru, aplicarea legii 153 nu înseamnă sume mari, adică între 300 şi 600 de lei brut, care înseamnă jumătate din aceste sume în mână. Dar banii aceştia ar fi importanţi pentru fiecare dintre noi, acum, cu toate aceste majorări. Nu mai spunem că, pe lângă această neacordare a drepturilor stabilite printr-o lege şi amânate nu ştie nimeni până când, prin diverse ordonanţe, intervine şi calculul drepturilor salariale, în defavoarea omului, printre interpretări abuzive ale legii. Ajungând cu aceste speţe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această instituţie ne-a dat dreptate şi, începând din iunie, ministerul a emis un ordin privind calculul gradaţiei, dirigenţiei şi, de la 1 septembrie, un alt ordin, prin care învăţătorii, educatoarele, profesorii să fie încadraţi ţinând cont şi de treptele vechi de salarizare pentru că eram defavorizaţi. În cazul multor colegi, în toată această perioadă, deşi trebuia să le fie majorat salariul, cu trecerea la o treaptă superioară, nu s-a întâmplat acest lucru. Acum Înalta Curte de Casaţie a spus că de fapt trebuia să fim trecuţi. Din păcate, legea în România este interpretabilă şi punerea în aplicare se face prin interpretarea în defavoarea omului. Dacă din legile pe care le dau parlamentarii, nu putem înţelege cum se calculează un salariu … Situaţia este destul de complicată pentru că în domeniul învăţământului persoanele care sunt responsabile cu salarizarea, cu aplicarea legii, folosesc aplicaţia obligatorie distribuită de minister şi nu ştiu să explice colegilor cum li se calculează salariile. Este un calcul după un algoritm alambicat. Astăzi sporul de zonă rurală se calculează în continuare la salariile din iunie 2016. Deci sunt atâtea probleme legate de salarizare, deşi salarizarea ar trebui să fie simplă.

– Şi cu toate aceste probleme ajungeţi în instanţă?

– Da, însă nu de fiecare dată avem câştig de cauză. Nu există o practică unitară. La nivelul ţării avem soluţii diferite şi de la judeţ la judeţ, în funcţie de curtea de apel de care aparţinem. Pe aceeaşi speţă sunt soluţii diferite şi poate din cauza asta se ajunge la Înalta Curte, care, dacă la un moment dat pronunţă o soluţie, de abia după aceea devine obligatorie pentru următoarele procese.

-Cum sunt salariile în învăţământ?

-Când vorbim despre salariile în învăţământ trebuie să ţinem cont de faptul că nu toţi profesorii sunt diriginţi, doar 16% dintre profesori primesc gradaţie de merit, deci nu toată lumea are aceleaşi salariu. Atunci când oferim exemple, ar trebui să plecăm de la profesorul debutant, fără dirigenţie şi gradaţie şi aşa mai departe. Trebuie să ţinem cont de aceste particularităţi. De la momentul construirii legii salarizării personalul didactic auxiliar a fost nedreptăţit prin stabilirea unor salarii mai mici. Personalul nedidactic este nemulţumit pentru că, deşi în anul 2018 a fost emis un regulament de acordare a sporurilor pentru condiţii de lucru, acesta nu a fost niciodată pus în aplicare. Pe 30 ianuarie 2018, premierul de atunci a ieşit şi a anunţat, pompieristic, că s-a creat cadrul legal în învăţământ pentru acordarea sporurilor pentru condiţii de lucru şi din acel moment s-au sistat toate sporurile, nu s-a mai acordat nici un leu. Aceasta este particularitatea în România – a rezolva înseamnă a bloca. Acum în învăţământ nu se acordă niciun spor pentru condiţii de lucru.

– Sunt nemulţumiri multe în sistem, dar cu toate acestea nu sunt organizate proteste.

– În ultima perioadă nu este permisă organizarea unor proteste de amploare. Ştiţi foarte bine cadrul legislativ din această perioadă de pandemie. Avem o listă cu revendicările noastre, primul punct fiind aplicarea integrală a legii 153 începând cu 1 ianuarie 2022. Aplicarea legii începând cu 1 ianuarie 2022 ar însemna o creşterea de salariu între 180 şi 400 de lei net. Avem revendicări incluse în petiţia pe care am semnat-o la nivelul judeţului şi am transmis-o federaţiei şi va fi înaintată Parlamentului, Guvernului, pe 5 octombrie. Avem strânse peste 100.000 de semnături doar de federaţia noastră şi le vom depune acum pe 5 octombrie. Aceste solicitări pleacă de la realitatea din şcoli.

– E posibil să nu mai vorbim despre politizarea învăţământului după concursul pentru directori?

– Nici într-un caz. Nu putem putem vorbi în România de depolitizarea învăţământului. Ocuparea pe criterii politice a posturilor a ajuns să fie o chestie de normalitate.

– Ce le transmiteţi colegilor dumneavoastră, cu prilejul Zilei Educaţiei? Unde să-şi găsească puterea de a merge mai departe în activitatea lor?

– Doar în vocaţie îşi pot găsi puterea de a merge mai departe. Sigur că ar fi de dorit ca întreg personalul din învăţământ să se găsească în acest domeniu datorită vocaţiei. Dar nu putem să nu luăm în considerare realitatea din societatea în care trăim. Vrem să avem în învăţământ cei mai buni specialişti, dar trebuie plătiţi foarte bine. Atât timp cât nu sunt plătiţi bine, vor exista nemulţumiri poate în privinţa calităţii celor care ajung să lucreze în acest domeniu. Noi nu putem să avem, spre exemplu, un profesor de informatică foarte bun, plătit cu salariile actuale din învăţământ, când el poate să lucreze într-o firmă de programare şi să câştige de şapte ori mai mult. Şi atunci, nu ştiu, poate că statul român ar trebui să constate care este realitatea la acest moment în învăţământ şi să identifice măsurile care trebuie luate. Noi avem în ţară situaţii diferite, care vin din realităţi economice diferite. Una este să fiu profesor sau învăţător în Botoşani şi alta este să-mi caut un loc de muncă similar în Ilfov, chiar şi în Iaşi. Situaţia este complicată. Este o stare de incertitudine dovedită şi de faptul că nu putem prognoza nimic.

Deja ai votat!