miercuri, aprilie 17, 2024
AcasăLocal BTRăfuieli între medici de la bolnavi înghesuiţi

Răfuieli între medici de la bolnavi înghesuiţi

Lipsa acută de personal din cea mai mare unitate sanitară din Moldova, dar şi creşterea complexităţii cazurilor şi mai ales înmulţirea procedurilor pe care le efectuează cadrele medicale la fiecare pacient, au dus la o situaţie tragi-comică la Botoşani. Unul dintre cei mai experimentaţi şi cunoscuţi internişti din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati” a fost amendat cu 5.000 de lei, pentru că are prea mulţi pacienţi. Sancţiunea a fost dată de inspectorii sanitari, care, în timpul unui control făcut la Secţia Medicală I din cadrul SJU, au fotografiat doi pacienţi stând pe un pat. Aceştia au şi întocmit procesul verbal şi au lăsat amenda asistentei şefe.

Reprezentanţii unităţii sanitare spun că, dacă ar fi cerut explicaţii, inspectorii ar fi aflat că unul dintre pacienţi se pregătea să fie externat, aşteptând să-i fie înmânate hârtiile medicale, iar celălalt abia fusese internat. Cu toate acestea, şefii de la „Mavromati” admit că secţia respectivă este şi cea mai aglomerată. „Momentul în care au fost inspectorii a fost nefavorabil. Era o zi de luni, în care se fac multe internări, dar şi externări. Nu este mai puţin adevărat că această secţie este cu cea mai mare adresabilitate la nivelul spitalului, asta pentru că preia şi toate cazurile din judeţ, dar şi din cauza stării de sănătate tot mai degradate a populaţiei”, a precizat medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare.

Faptul că secţia este una dintre cele mai aglomerate este demonstrat şi de datele statistice, care arată că a depăşit deja cele 2.700 de internări contractate pentru anul acesta. Teoretic, aceasta ar trebui să pună lacăt pe uşi şi să aştepte anul viitor. Practic va continua să funcţioneze, însă vor fi internate în special urgenţele, bolnavii cronici fiind trecuţi pe liste de aşteptare. Chiar şi aşa toate internările vor fi suportate de spital.

 

Specialistul dă vina pe birocraţia exagerată

 

Doctorul amendat, Anton Pârvu, care are aproape patru decenii de activitate în secţie, a contestat sancţiunea, spunând că la mijloc poate fi vorba şi de o răzbunare a celor două inspectoare, care în primăvara acestui an au fost mustrate de el, pentru faptul că veniseră în control pe aceeaşi secţie în haine de stradă. „Mi s-a părut chiar ilar atunci şi le-am şi spus, voi, medici epidemiologi, veniţi în control pe secţie în haine de stradă, dar le cereţi vizitatorilor halat şi botocei. Probabil că nu au uitat nici acea chestie. Dar totul mi se pare complet aberant, iar modul în care e întocmit procesul verbal nu are legătură cu realitatea. În primul rând nu au trecut şi spitalul în amendă, deci sunt doar eu, ca persoană fizică. Iar la constatare se spune că a fost deja infecţie nosocomială”, a spus medicul.

El a adăugat că nu mai face faţă la avalanşa de bolnavi şi chiar dacă refuză internările, aceştia vin ulterior prin serviciul de urgenţă, iar a doua zi se trezeşte cu ei internaţi.

Medicul mai spune că, din cauza birocraţiei, pacientul ajunge să fie ultimul pe lista de activităţi, asistenţii şi medicii fiind mai absorbiţi în completarea de formulare şi fişe decât în tratarea pacientului. „Aceasta este o secţie cu 75 de paturi. Nu mi se pare normal ca pe tura de noapte să avem doar o infirmieră. La atâţia bolnavi. Iar după-amiaza două. Nu mai spun de asistente. Care acum au un volum infinit mai mare de muncă faţă de acum cinci-zece ani, dar sunt în jumătate ca număr. Totul se întâmplă din cauza modului criminal în care este administrată sănătatea, în ţară, dar mai ales la Botoşani. La noi s-au desfiinţat o mulţime de spitale şi s-au mai tăiat paturi şi de la Spitalul Judeţean. În ziua de azi pacientul a ajuns să nu mai fie pacient ci un caz, o cifră, iar doctorul nu mai face act medical ci prestări servicii”, a menţionat Anton Pârvu, care a explicat că într-o zi când se fac mai multe externări pacienţii aşteaptă şi până spre seară pentru ca asistentele să le completeze fişele de externare, din cauza multitudinii de acte şi proceduri medicale care trebuie respectate.

 

CASETA:

Doctorul, sancţionat şi pentru scris

 

În urmă cu 12 ani, doctorul Anton Pârvu a primit o altă sancţiune ciudată. El a fost mustrat atunci, de conducerea unităţii, pe motiv că ar fi scris urât. Doctorul considera că sancţiunea, prima de acest fel din lumea medicală, era una absurdă, în condiţiile în care venea după 25 de ani de activitate, în timpul cărora nu-şi schimbase scrisul.

Mustrarea a venit, după ce directorul adjunct al spitalului, Mariana Andrioaie, nu reuşise să descifreze foaia de observaţie a unui bătrân mort în spital.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
11.1 °
9.3 °
86 %
2.7kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
joi
6 °
vin
11 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...