spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAventură cu maşina terminată la poliţie

Aventură cu maşina terminată la poliţie

S-a crezut un as al volanului, deşi nu avea permis de conducere, dar a ajuns cu maşina în stâlp. Mai mult, aventura s-a terminat cu un dosar penal cu trei capete de acuzare, dar şi cu îngrijiri medicale. Este isprava unui tânăr din comuna Călăraşi, B.G., de 23 de ani, care duminică seară, deşi nu avea permis de conducere, a luat un autoturism şi a plecat la plimbare cu el. Când a ajuns în satul Libertatea, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina s-a izbit într-un stâlp de iluminat public.

Impactul a fost destul de violent, pentru că aventurierul s-a ales şi cu câteva leziuni, dar, ştiindu-se cu musca pe căciulă, el nu a mai dat atenţie. Ba mai mult, fiind întuneric, el a crezut că poate scăpa, aşa că şi-a luat tălpăşiţa şi dus a fost.

Luni, însă, când a văzut că nu mai scapă de dureri, B.G. şi-a luat inima în dinţi şi a mers la Spitalul Judeţean. Cadrele medicale i-au acordat îngrijiri, dar l-au tras şi de limbă, încercând să afle împrejurările în care tânărul a fost rănit.

Într-un final, falsul şofer a povestit isprava, iar cei de la spital au anunţat poliţia. Astfel, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii l-au pus sub urmărire penală, tânărul urmând să fie cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.

– Sebastian GHEORGHIU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...