sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAcţiuni de amploare anunţate de poliţişti

Acţiuni de amploare anunţate de poliţişti

Inspectoratul de Poliţie Judeţean anunţă ample acţiuni în perioada care urmează. Informaţia a fost făcută publică astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de conducerea IPJ Botoşani. „În această perioadă, toate structurile operative ale inspectoratului vor adopta măsuri specifice pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, mai ales în zonele cu o fluenţă mare de public. De asemenea, vor fi organizate acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional din domeniul silvic”, a declarat comisarul şef Viorel Şerbănoiu, şeful IPJ Botoşani. Potrivit aceloraşi surse, acţiunile se vor desfăşura atât în mediul urban, dar şi în mediul rural, pe mai multe linii, cele mai prezente structuri urmând să fie cele de la Serviciul Rutier, Ordine Publică, dar şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Controaale, filtre pe şosele, verificări prin pieţe şi oboare, sunt doar câteva dintre acţiunile care se vor derula în viitorul apropiat. „Acţiunile au drept scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor şi consolidarea parteneriatului cu societatea civilă prin acţiuni preventive şi de comunicare publică, creșterea vizibilității și implicit a autorității Poliţiei Române, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură contravențională şi penală, prin prezența activă în zonele aglomerate, inclusiv în zona lăcașurilor de cult în scopul descurajării comiterii de fapte antisociale, asigurarea desfășurării unui trafic normal pe drumurile publice și adoptarea unor măsuri suplimentare, specifice sezonului rece pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere”, a adăugat şeful IPJ Botoşani. Astfel, în fiecare zi, pe raza judeţului acţionează zilnic, în medie, 220 de poliţişti, care vor fi suplimentaţi în funcţie de activităţi cu poliţişti de la toate structurile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...