vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTCopii torturaţi cu ţigara aprinsă

Copii torturaţi cu ţigara aprinsă

Scene de groază într-o familie din Botoşani, unde doi copii au fost arşi cu ţigara chiar de propriul tată. Victimă a agresiunilor a fost inclusiv mama copiilor, care a fost maltratată de soţ chiar sub ochii micuţilor. Imediat ce cazul a ieşit la iveală, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut de poliţişti şi riscă să rămână după gratii.

Povestea şocantă a fost deconspirată în urma intervenţiei celor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, care au aflat ce se întâmplă în familia cu pricina şi au anunţat imediat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Scenele de coşmar s-ar fi petrecut chiar în municipiu, bărbatul fiind un consumator înrăit de băuturi alcoolice. Atunci când se îmbăta, individul devenea extrem de violent, iar agresiunile aveau loc atât asupra copiilor, cât şi a soţiei.

 

Minori internaţi într-un centru de urgenţă

 

Ridicat de poliţişti, bărbatul a fost acuzat de rele tratamente aplicate minorilor şi s-a ales cu un dosar penal. „Din cercetări a reieşit faptul că acesta, în luna aprilie 2018, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a provocat copiilor săi minori, în vârstă de trei şi respectiv cinci ani, arsuri la nivelul mâinilor, cu o ţigară. Totodată, bărbatul a exercitat acte de violenţă şi asupra soţiei sale, în vârstă de 27 de ani, minorii asistând la acest comportament”, a precizat ieri Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Cei doi minori au fost internaţi în regim de urgenţă în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Botoşani, iar bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

Băiat chinuit de propria mamă

 

În 2008, tot în municipiul Botoşani, o femeie şi-a torturat şi ea copilul. Traumatizat, băiatul a leşinat la şcoală şi a fost dus la spital. Aici, el le-a povestit cadrelor medicale ce se întâmpla acasă. Băiatul a relatat atunci că propria mamă îl ardea cu lumânarea, îl bătea cu o curea, îl dădea cu capul de pereţi şi îl înfometa.

Audiată de poliţişti, femeia a susţinut că a apelat la acele metode întrucât copilul fura mâncarea colegilor din clasă. Băieţelul a ajuns până la urmă într-un centru de plasament.

În urmă cu trei ani, un alt caz petrecut în judeţ şoca lumea. Atunci, un băiat în vârstă de nouă ani, respins de părinţi, a ajuns în grija bunicului matern. Divorţat şi locuind cu mama în vârstă de 87 de ani, bărbatul a încercat să joace rolul de mamă şi tată, dar când a văzut că puştiul a început să fugă de acasă şi să comită fapte penale, a apelat la o măsură extremă – l-a legat cu un lanţ şi cu o funie de piciorul patului.

Tratamentul inuman a fost scos la iveală în august 2015, când unul dintre vecini l-a găsit pe copil legat şi a anunţat autorităţile.

Anul trecut, o altă femeie din comuna Corlăteni, în vârstă de 44 de ani, a ajuns să înfunde puşcăria, după ce a acceptat cu bună ştiinţă ca fetele ei minore să fie abuzate de nişte ciobani. Rămasă văduvă, măcinată de sărăcie şi de patima beţiei, femeia a preferat să scape de copii şi a acceptat ca aceştia să fie duşi la o stână, unde au ajuns să fie exploataţi ca nişte sclavi. Acuzată de rele tratamente aplicate minorilor, femeia a fost condamnată la cinci ani şi cinci luni de închisoare cu executare şi a fost încarcerată.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...