spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTVacanţele angajaţilor din spital costă trei milioane de lei

Vacanţele angajaţilor din spital costă trei milioane de lei

Efort financiar considerabil din partea celui mai mare angajator din judeţ. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) trebuie să facă rost de peste trei milioane de lei pentru a plăti vacanţa propriilor angajaţi. Asta pentru că, începând din acest an, angajaţii de la stat vor beneficia de tichete de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, pe care le vor putea folosi în turismul intern. Cum banii trebuie prinşi în bugetul fiecărei unităţi de la stat, acelaşi lucru trebuie să îl facă şi cei de la Spitalul Judeţean, unde şi aşa salariile angajaţilor sunt suplimentate din fondul naţional de asigurări sociale de sănătate, după măririle salariale de anul trecut. Astfel, reprezentanţii unităţilor trebuie să găsească resurse pentru a plăti aceste tichete.

„Deşi avem un buget lunar foarte mare, cei mai mulţi bani se duc pe salarii. Nu putem lua din banii alocaţi pentru medicamente sau utilităţi, însă vom găsi o soluţie pentru a aloca această sumă pentru angajaţi”, a precizat un reprezentant al SJU Botoşani.

Unitatea sanitară care este pe locul trei pe ţară ca număr de paturi, are peste 2.200 de angajaţi şi este, astfel, cel mai mare angajator din judeţ, cu un buget lunar de peste 18 milioane de lei.

 

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...