sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTLucrările de modernizare a două drumuri judeţene amânate de contestaţii

Lucrările de modernizare a două drumuri judeţene amânate de contestaţii

Lucrările de modernizare a drumurilor judeţene Corlăteni -Dimăcheni şi Coţuşca-Ghireni vor fi întârziate de contestaţiile făcute la atribuirea contractului de execuţie. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean toate documentele s-au trimis la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.” Avem toate asigurările de la cei de acolo că nu va dura mai mult de trei săptămâni această procedură. Indiferent de cum se va soluţiona această contestaţie se va semna contractul, după care se va trece la predarea amplasamentului. Odată cu simplificarea procedurilor nu mai durează aşa mult soluţionarea acestor litigii. Cei de la Tehnic Asist au făcut contestaţii pentru ambele tronsoane” a spus Dorin Birta, vicepreşedintele CJ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...