vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAfacerist vânat pentru 150.000 de euro

Afacerist vânat pentru 150.000 de euro

Un afacerist condamnat de Tribunalul Botoşani la închisoare cu executare pentru evaziune fiscală a fost dat în urmărire internaţională, în baza unui mandat european de arestare. Potrivit deciziei instanţei de judecată, bărbatul, Cosmin Petru Coţa, în vârstă de 44 de ani, are de executat o pedeapsă de patru ani de închisoare în regim de detenţie şi trebuie să plătească daune către bugetul de stat de aproape 150.000 de euro. Cercetat în libertate, individul a fugit din ţară înainte de a fi trimis în judecată şi condamnat. Acum, poliţiştii din cadrul Compartimentului „Urmăriţi” au reuşit să-i dea de urmă şi fac demersuri pentru extrădarea lui.

Potrivit anchetatorilor, totul s-ar fi petrecut în perioada 1 aprilie 2012 – 9 august 2012, când Cosmin Petru Coţa, de loc din municipiul Cluj Napoca, administrator la societatea Torne Forest SRL cu sediul în satul Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni, ar fi dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a unor facturi de aprovizionare în sumă totală de 3,14 milioane de lei, tranzacţii care aveau la bază operaţiuni fictive, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 608.756,55 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată deductibilă, documentele fictive fiind înregistrate în contabilitate cu scopul de a diminua baza impozabilă şi implicit TVA de plată. Printre achiziţiile fictive a figurat un buldozer „cumpărat” de la o firmă din Iaşi, dar şi cantităţi impresionante de tâmplărie PVC de la o firmă din Bulgaria, precum şi mai multe mărfuri de la două firme din judeţul Cluj. Audiat în calitate de suspect, el a recunoscut faptele în primă fază, după care a fugit din ţară.

Din datele comunicate de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, a rezultat că acesta ar fi locuit o perioadă în Irlanda, la adresa 17 Henrietta Street Flat 3, Waterford, dar când a fost citat să se prezinte la proces, corespondenţa a fost restituită cu menţiunea „destinatarul nu a fost identificat la această adresă”. Procesul a mers însă mai departe, Cosmin Petru Coţa fiind condamnat la închisoare şi obligat la plata daunelor către bugetul de stat cu dobânzile şi penalităţile aferente, sentinţa fiind menţinută şi de Curtea de Apel. „Inculpatul prezintă antecedente penale pentru infracţiuni de înşelăciune, a mai fost sancţionat administrativ pentru acelaşi gen de fapte, nu a făcut nici un demers pentru achitarea, măcar parţială, a prejudiciului cauzat bugetului de stat, care este suficient de ridicat, iar în prezenta cauză s-a sustras de la urmărirea penală şi de la judecată, (…) apreciindu-se că o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege, însă cu executare în regim de detenţie, este în măsură să asigure reeducarea sa”, se arată în motivarea sentinţei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
4.3 °
95 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...