sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTNoi angajări la Spitalul Județean

Noi angajări la Spitalul Județean

Nu mai puțin de opt posturi au fost scoase la concurs de Spitalul Județean ”Mavromati”. Este vorba de un post de asistent medical debutant la Camera de Gardă Săveni, cu concurs pe 29 august și de două posturi de infirmier debutant pe Secția Neurologie, concurs 30 august.
De asemenea, se mai organizează concurs pentru un post de arhivar, cu concurs pe 3 septembrie, pentru un post de șofer-concurs 4 septembrie, un post de asistent medical pentru Secția Medicină Internă-concurs 6 septembrie și două posturi de asistent medical debutant pentru Secția Cardiologie-concurs 12 septembrie.
Dosarele de înscriere se depun până la data de 22 august, iar concursul va avea trei probe: scrisă, interviu și practică.
Posturile sunt scoase la concurs la câteva săptămâni după ce conducerea celui mai mare spital din judeţ a scos la concurs şi cinci posturi de medici, la finele lunii iulie. Astfel, sunt căutaţi doi medici de urgenţă pentru UPU-SMURD, un medic de terapie intensivă şi câte un medic de chirurgie pediatrică şi boli infecţioase.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...