O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

În 1552, Doamna Elena Rareş săvârşea la Botoşani o altă lucrare sfântă, biserica Uspeniei (Adormirea Maicii Domnului). Pisania slavonă, în traducerea realizată de Nicolae Iorga, este următoarea: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh iată eu, roaba stăpânului meu, Domnului Iisus Hristos, Elena, fiică de Despot, Doamna lui Petru Voevod, fata lui Ioan Despot Împăratul, bine am voit, cu buna aplecare a mea şi gândul meu cel bun, a zidi acest hram întru numele Adormirii Precistei şi pururea Fecioarei Maria. Şi s-a săvârşit în anul 7060 (1552). Avgust în 15”.

Pisania, pe care atât de frumos a ştiut Iorga să o aducă la înţelesul originar, lasă să se întrevadă orgoliul unei femei pe deplin conştientă de statutul său: roabă a stăpânului ceresc, dar stăpână în lumea muritorilor, în tripla calitate de urmaşă a despoţilor sârbi (prin tatăl său Ioan Brancovici, se trăgea din Gheorghe Brancovici, ultimul despot sârb), soţie de domn şi mamă a altor doi domni ai Ţării Moldovei.

Comparaţia cu textul pisaniei de la biserica Sf. Gheorghe arată că acesta din urmă este mult mai sec şi cât se poate de impersonal, ceea ce poate constitui încă o dovadă a faptului că Elena Rareş doar a înnoit acolo o mai veche biserică şi, neridicând-o din temelii, pisania acesteia este mai obiectivă, fără a lăsa să transpară o implicare afectivă deosebită.

În plus, dacă la ctitoria sa Uspenia (Adormirea Maicii Domnului) s-a urmărit ca lăcaşul să fie săvârşit până la data de 15 august, când creştinii prăznuiesc hramul Adormirii Maicii Domnului, fapt consacrat ca atare şi în ultima parte a pisaniei, la Sf. Gheorghe construcţia a fost încheiată în luna octombrie, ceea ce poate fi un indiciu că reconstruindu-se o biserică mai veche şi păstrându-i-se vechiul hram al Sf. Gheorghe, nu mai exista motivaţia şi semnificaţia săvârşirii acesteia cât mai aproape de data prăznuirii hramului, 23 aprilie în acest caz.

În ceea ce priveşte arhitectura construcţiei, aceasta e reprodusă după cea a bisericii Sf. Nicolae de la Popăuţi într-o măsură chiar mai accentuată decât a bisericii Sf. Gheorghe. Biserica a fost înnoită şi modificată în 1724-1725 de către Mihai Racoviţă voievod, cel care în acelaşi timp dispusese şi repararea bisericii vecine, a Sf. Gheorghe. Pisania adăugată cu acest prilej în dreapta uşii pronaosului consemnează: „Această sfântă biserică ce are hramul Uspenia este făcută de Doamna Elena, soţia lui Petru Voevod, fiica lui Ioan Despot Vodă, la leat 7060 august 15 şi este înnoită de Ioan Mihai Racoviţă Voevod, leat 7233” (1724-1725).

O nouă intervenţie asupra bisericii se face în anul 1819, când este refăcută „din temelie” clopotniţa, cu fondurile bisericii, dar şi prin subscripţii ale enoriaşilor, aşa cum o arată o altă pisanie. Cu acest prilej, turnul clopotniţă este alipit corpului bisericii, pe latura de vest, prin prelungirea zidăriei triconcului la un nivel care acoperă prima din cele două baze stelate ale turlei de pe naos.

Referindu-se la inovaţiile stilistice ale primei jumătăţi a secolului al XIX-lea în arhitectura religioasă moldovenească şi făcând referire directă la bisericile botoşănene, Iorga arată că dacă în epoca medievală turnul-clopotniţă era integrat în zidul de incintă al bisericii (cazul celor trei biserici domneşti ale Botoşanilor, Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe şi Uspenia), „secolul al XIX-lea a introdus, supt influenţa apuseană catolică, venind din Bucovina, marea clopotniţă, care a rezistat la toate vicisitudinile vremilor”. De altfel, turnul-clopotniţă al Uspeniei va dobândi şi o utilitate laică, devenind turn de pază a focului, datorită şi înălţimii sale, dar şi înălţimii locului pe care se situa, ceea ce-i conferea o poziţie dominantă şi vizibilitatea cea mai bună din oraş.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

6 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...