vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTMunicipalitatea organizează un concurs de implicare civică

Municipalitatea organizează un concurs de implicare civică

Municipalitatea organizează cu prilejul campaniei Let’s Do It, Romania! un concurs de implicare civică. Pornind de la faptul că în acest an, în premieră, deşeurile vor fi colectate selectiv, edilii botoşăneni au decis să lanseze un concurs adresat școlilor din municipiu. Elevii și cadrele didactice pot câștiga premii din partea primăriei pentru cel mai numeros grup participant și pentru cea mai mare cantitate de deşeuri colectată.

“Ne dorim ca Botoșaniul să rămână în topul voluntarilor care ies în această zi la marea curățenie din cadrul campaniei Let’s Do It, Romania!, motiv pentru care îi invităm pe domnii profesori și pe elevii școlilor din municipiu să participe la concurs. Considerăm că este o formă de a-i motiva și mai mult să se implice în această acțiune civică. Sperăm ca un număr mare de botoșăneni să participe la curățenia generală și împreună să demonstrăm că ne pasă”, a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului.

Elevii și cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot trimite fotografii și lista cu persoanele participante în copie scanată până pe 25 septembrie.

La concursul de implicare civică organizat în cadrul campaniei “Let’s do It, Romania!”, vor participa elevi reprezentând o școală sau un liceu din municipiu.  Aceștia vor fi coordonați de unul, sau mai mulți profesori. Tema concursului va fi mobilizarea unui număr cât mai mare de elevi pe 15 septembrie și colectarea unei cantități cât mai mari de deşeuri. Concursul se desfășoară astfel: profesorul-coordonator va trimite la adresa LDIRbotosani@gmail.com sau contact@telebuzz.ro cu numele și prenumele persoanelor implicate, precum și semnătura acestora, plus două  fotografii realizate în zona alocată curățeniei din care o fotografie să fie cu tot grupul alături de sacii colectați. Se va specifica la subiect – Concurs de implicare civică. Mesajul va fi trimis până pe 25 septembrie, iar pe 1 octombrie va fi desemnată şcoala câștigătoare.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, se vor acorda premii pentru cel mai numeros grup de elevi și pentru cea mai mare cantitate de gunoi colectată, precum și diplome tuturor grupurilor înscrise. Participarea la concurs se va face doar în grup de elevi/peșcolari reprezentând o unitate de învățământ, urmărindu-se cea mai amplă mobilizare. Din comisia care va alege câștigătorii vor face parte reprezentanți ai Primăriei Botoșani, Asociației Buzz Media și din cadrul staff-ului campaniei Let’s Do It, Romania!

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...