vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTDosar penal în cazul unui accident petrecut lângă mall

Dosar penal în cazul unui accident petrecut lângă mall

Un accident petrecut în centrul oraşului şi soluţionat iniţial pe cale amiabilă a ajuns să fie investigat de poliţişti, la o zi de la producerea acestuia. Accidentul a avut loc duminică, în intersecţia semaforizată de lângă mall, când o femeie în vârstă de 32 de ani, care venea cu maşina de pe Calea Naţională şi a vrut să vireze la stânga pe strada Griviţa, a fost acroşată de un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 66 de ani, care a pătruns în intersecţie fără să respecte culoarea roşie a semaforului. Iniţial, cei doi conducători auto s-au înţeles pe cale amiabilă, în prezenţa unui echipaj de poliţie, fără ca vreunul dintre ei să acuze leziuni traumatice. Totodată, cei doi au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Ieri, însî, femeia s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, întrucât acuza dureri. Prin urmare, cazul a aintrat în atenţia poliţiştilor, care au întocmit un dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...