spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTO nouă licitaţie pentru rezervarea a zeci de locuri de parcare

O nouă licitaţie pentru rezervarea a zeci de locuri de parcare

Municipalitatea botoşăneană organizează licitaţie pentru rezervarea a 74 de locuri de parcare. Licitaţia va avea loc pe 3 octombrie, începând cu ora 10.00, la Casa Cărţii.

Locurile de parcare care vor face obiectul licitaţiei sunt pe strada Izvoarelor, numărul 5 – 7  ( 56 de locuri, fiind vorba de o parcare nouă reabilitată anul trecut), Aleea Constantin Gane, numărul 8 (şapte locuri), Strada Prieteniei, numărul 3 – 5 (două locuri), Aleea Nucului, numărul 5 (un loc), Strada Dimitrie Negreanu, numărul 1 (un loc), Strada Pacea numărul 55, scara E (un loc,) Calea Naţională număr 97 (şase locuri). „Preţul de pornire la licitaţie este de 131 de lei pe an la nivelul anului 2018. Pot depune cereri de înscriere persoanele fizice care locuiesc în raza parcării, deţin autovehicul proprietate personală şi nu au garaj în municipiul Botoşani. Durata de rezervare a locului de parcare este până la 31 decembrie 2018, cu posibilitate de prelungire”, a declarat Marian Murariu, viceprimar al municipiului.

Documentaţia poate fi consultată şi achiziţionată de la Primăria Botoşani, sediul de la Casa Cărţii.

„Botoşănenii interesaţi de un loc de parcare, trebuie să facă dovada că locuiesc în zona respectivă, prin prezentarea cărţii de identitate. Dacă nu au reuşit să-şi treacă adresa în buletin trebuie să aibă un contract de vânzare cumpărare prin care să dovedească faptul că sunt proprietari ai unui apartament din zona respectivă”, a precizat Marian Murariu. Potrivit edilului, participanţilor la licitaţie care locuiesc cu chirie li se solicită un contract de închiriere înregistrat la ANAF. De asemenea, persoanele interesate de rezervarea unui loc de parcare trebuie să facă dovada că au un autoturism proprietate personală.

Interesul pentru rezervarea unui loc de parcare este foarte mare. În municipiu sunt aproximativ 8.000 de locuri de parcare, din care peste 7.500 sunt rezervate.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...