spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTUndă verde pentru o finanţare de şapte milioane de euro

Undă verde pentru o finanţare de şapte milioane de euro

Cătălin Flutur, primarul municipiului, a anunţat astăzi că a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Botoşani pentru viitor”. Valoarea proiectului este de şapte milioane de euro,  cea mai mare sumă europeană atrasă în cel de-al treilea mandat al lui Cătălin Flutur. Această sumă va face posibilă derularea unor investiţii în unele zone ale municipiului, dar şi a unor proiecte vizând resursa umană.

”Am trecut de toate etapele, am semnat contractul de finanțare. Acum avem o etapă în care trebuie să ne pregătim fișele de proiect și proiectele pe cele două componente. Componenta care o avem noi pe partea de investiții este de patru milioane de euro și componenta pe resursă umană este de trei milioane de euro”, a declarat Cătălin Flutur.

GAL „Botoşani pentru viitor” a realizat în ultimele trei luni ale anului trecut o strategie în baza căreia a fost obţinută finanţarea de şapte milioane de euro. Cu aceşti bani vor putea fi rezolvate probleme din arealul care include Centrul Vechi şi cartierul Parcul Tineretului.

Printre proiectele incluse în strategie se numără reabilitare locuinţe în Centrul Vechi, asfaltarea unor străzi în zona Împărat Traian, amenajare de noi terenuri de joacă şi reabilitarea celor existente, amplasare de mobilier urban, reabilitare spaţii verzi, reabilitarea sistemului de iluminat public, amenajarea sensurilor giratorii din Griviţa şi Împărat Traian, montarea de camere de supraveghere video, înfiinţarea unui centru comunitar pentru asigurarea unor servicii integrate. Grupul de Acţiune Locală va continua acţiunile de promovare a voluntariatului. Mai mult, se doreşte amenajarea unui magazin social, o locaţie de unde persoanele cu o situaţie materială modestă să poată lua mobilier şi aparatură donată de botoşăneni şi care să fie plătite cu ore de voluntariat în folosul comunităţii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
55 %
2.4kmh
61 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...