Bisericile vechi ale Botoşanilor – Cuvioasa Paraschiva (I)

0

O altă biserică veche a Botoşanilor este cea cu hramul Cuvioasei Paraschiva, a cărei construcţie originară, din lemn, a fost înlocuită, în 1816, de una din cărămidă, aşezată pe o temelie din piatră. Prima menţiune a bisericii vechi, din lemn, este de la 1 iunie 1740, când Paraschiva, femeia lui Sofronie Cârstii din Botoşani, îi dă înscris lui Ionaşcu, „diiacon care este în biserica unde este hramul a Preacuvioasii Maicii noastre Parascheva”, pentru dania pe care ea o făcuse acestei biserici, anume o casă ce fusese a răposatului ei soţ.
Vechimea bisericii era şi mai mare, pentru că ea avea şi un cimitir al ei, folosit de mai mult timp, răposatul soţ al Paraschivei „fiind îngropat la această Sfântă biserică cu tot neamul lui”. Credem că biserica a fost construită la o dată înainte de 1700 (când probabil că exista deja, din moment ce la 1740, în cimitirul său îşi dormeau somnul de veci un bărbat şi toate neamurile sale), şi după 1641, când Vasile Lupu aducea de la Constantinopol, la ctitoria sa de la Trei Ierarhi, moaştele Sfintei Parascheva. Poate că aceasta este una dintre cele patru biserici domneşti din târg miluite de domnie, la un moment dat, după cum am arătat deja, cu venitul celor două iarmaroace mari organizate peste an la Botoşani.
Documentul este interesant şi din alte două puncte de vedere. Printre martorii la această danie, alături de târgoveţi şi de „protopopul de Botşeni”, este menţionat „sfinţia sa, părintele Agafton săhastru”, cel care întemeind pe la 1729 un schit ce-i va purta numele va genera un conflict de circa o sută de ani cu aşezământul monahal din vecinătate, mănăstirea Doamnei.
Un alt element de interes îl reprezintă faptul că pe acest act s-a aplicat sigiliul Botoşanilor, închipuind binecunoscutul păun, în condiţiile în care nu este certificată nici în textul propriu-zis, nici între cei care semnează, prezenţa şoltuzului.
La 9 martie 1777, Onciu Sârbu abăger (cel ce croia haine ţărăneşti din aba, ţesătură groasă de lână), soţia şi fiul său, iau un loc sterp al bisericii Sf. Paraschiva, situat în mahalaua Sf. Ilie, cu bezmen (chirie) de trei lei pe an. Alcătuirea este făcută cu părintele Hagi Calinic, ctitorul acelei biserici. Acest preot călătorise, măcar o dată, la Locurile Sfinte, după cum o arată particula pe care şi-o adăugau la nume doar cei care au fost, cel puţin o dată în viaţa lor, în hagialâc. Ipostaza de ctitor, în care este menţionat, nu înseamnă neapărat că el ar fi ridicat biserica în întregime, ci ar fi putut-o repara şi înzestra cu odoare sau alte bunuri bisericeşti sau lumeşti, cum ar fi case ori locuri de case în târg. Numele îl arată a fi grec, ceea ce nu e de mirare într-o vreme în care şi la Sf. Nicolae de la Popăuţi, unde era mănăstire grecească, şi la Uspenia, slujeau preoţi greci.
De altfel, actul din 1786, prin care părintele Calinic, ctitorul bisericii Sf. Paraschiva din Botoşani, hotărăşte trecerea acesteia, ca biserică de mir, mahalalei Vrăbieni, este scris în limba greacă, având la final o adăugire în limba română: „Cândă au făcut părintele Hagiu Calinic aciastă scrisoare am fost şi noi, preuţii bisericii faţă şi poporănii toţi faţă, care ne-am iscălit şi noi toţi, ca <să> fie biserica di mir a mahalalii ce să numeşti Vrăbieni. Athanas<ă> preot slu<ji>tori bisăricii, Isaacă preot, Alecsandru preot”.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

+0 -0
se încarcă...