vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTSute de botoşăneni afectaţi de vremea schimbătoare

Sute de botoşăneni afectaţi de vremea schimbătoare

Vremea foarte schimbătoare din ultima perioadă, cu dimineţi şi seri extrem de reci şi amiezi foarte călduroase, a făcut ca numărul virozelor să debuteze cu cifre foarte mari în această lună. Astfel, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, în ultima săptămână au fost contabilizaţi 1.051 de botoşăneni cu viroze respiratorii şi 326 cu pneumonii, peste 700 dintre toţi aceştia fiind copii până în 14 ani. Din totalul cazurilor înregistrate, 80 de persoane au avut nevoie de tratament de specialitate în spital. La bebelușii de până într-un an au fost înregistrate 38 de pneumonii și 116 viroze.
În acest timp, însă, spre deosebire de anii trecuţi, campania de vaccinare antigripală a început deja, fiind adusă deja o primă tranşă de vaccinuri antigripale, pentru imunizarea personalului medical.
Astfel, vaccinarea antigripală a populaţiei din grupele de risc va începe la sfârșitul lunii octombrie sau cel mai târziu la începutul lunii viitoare.
În ceea ce priveşte persoanele care vor fi imunizate prin intermediul cabinetelor medicilor de familie, acestea vor fi în special cele aflate la risc, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC. „Vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit”, arată Ministerul Sănătăţii. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...