Ridicarea noii biserici din piatră nu s-a datorat atât faptului că biserica veche din lemn ar fi fost într-atât de deteriorată încât nu s-ar mai fi putut sluji în ea, ci era expresia unei noi etape de dezvoltare a târgoveţilor, ale căror vază, îndestulare şi imagine de sine nu mai erau conforme cu bisericuţa, potrivită mai curând unui sat decât unei mahalale de oameni gospodari, prosperi şi doritori să-şi etaleze bunăstarea.
Aşa se face că prin Ordinul din 16 decembrie 1816, al Dicasteriei (tribunal ecleziastic, n.ns.) Mitropoliei Moldovei i se face cunoscut „iconomului Aftanasie” din Botoşani că mitropolitul (pe atunci, vlădică era Venianim Costache, n.ns.) a aprobat ca biserica veche de lemn Sf. Paraschiva din Botoşani să fie dată locuitorilor din satele Ichimeni şi Adăşeni, de la ţinutul Dorohoiului, care erau lipsiţi de biserică în acel moment. La 18 aprilie 1817, Scarlat Callimachi voievod dădea bisericii, ca ajutor domnesc, în urma cererii făcute de iconomul Aftanasie, zece liuzi (oameni care plăteau birul către biserică şi nu către stat).
Nu a durat însă mult şi între epitropii noului lăcaş şi obştea credincioşilor au început să apară probleme. Astfel, după ce la 8 aprilie 1823, Venianim Costache, mitropolitul Moldovei, îl numeşte ca epitrop al bisericii Sf. Paraschiva, printre alţii, pe postelnicul Petrache Vârnav, la 27 octombrie, acelaşi an, epitropii lăcaşului se plâng domnului împotriva epitropului Pisoschi, pentru nişte bani rămaşi asupra sa. Ioniţă Sandu Sturdza voievod porunceşte vornicilor de Botoşani să cerceteze pricina.
La 27 octombrie 1824, fiii între timp răposatului econom Athanasie se plâng domnului pentru nişte case ale tatălui lor, ce erau locuite de epitropul Costachi Pisoschi. Dacă unii dintre epitropii de la Sf. Paraschiva erau criticaţi şi contestaţi de către enoriaşi, alţii în schimb binemeritau recunoştinţa acestora. Astfel, la 17 august 1824, mai mulţi locuitori din jurul bisericii Sf. Paraschiva dădeau mărturie în legătură cu părintele Agathon, fost epitrop al lăcaşului, lăudând la acesta grija cea mare pe care a avut-o pentru biserică şi pentru împodobirea ei.
Revenind la data de 27 octombrie 1824, ca o urmare a conflictelor dintre poporeni şi fraţii Racliş (medelnicerul Grigore Racliş va fi preşedintele primei Eforii a Botoşanilor, echivalentul actualului consiliu local, aleasă la 2 ianuarie 1832 conform prevederilor Regulamentului Organic, abia intrat în vigoare; fratele său, serdarul Ştefanache Racliş, va fi ales, tot atunci, secretar al Eforiei, epitropii de atunci ai bisericii). Ioniţă Sandu Sturdza poruncea, în acea zi, ca fraţii epitropi să fie menţinuţi în funcţie, lor urmând a li se alătura alţi doi epitropi, aleşi de poporeni. Cei doi fraţi erau însă obligaţi să restituie sama de venituri, pe care refuzaseră să o mai arate şi altcuiva, precum şi cele două case ale bisericii în care locuiseră ca epitropi.
Bisericile vechi ale Botoşanilor – Cuvioasa Paraschiva (III)
