vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTLemne tăiate ilegal confiscate din curtea unui gospodar

Lemne tăiate ilegal confiscate din curtea unui gospodar

Un transport ilegal de lemne a fost depistat ieri, în comuna Văculeşti, chiar în momentul în care marfa era descărcată în curtea unui gospodar. Cum cel care efectuase transportul nu avea actele în regulă, marfa a fost confiscată, iar şoferul a fost amendat cu 5.000 de lei.
Totul s-a petrecut în timp ce polițiștii Secției Rurale nr. 4 Dorohoi au ieşit să patruleze prin comunele arondate. La un moment dat, ei au observat în curtea unei locuinţe o autoutilitară aparținând unui bărbat în vârstă de 60 ani din comuna Șendriceni, din care tocmai se descărca lemne. Dorind să vadă dacă totul este legal, poliţiştii au cerut documentele pentru cei cei 2,3 metri cubi de lemn de stejar. Întrucât conducătorul auto nu deţinea aviz de însoțire, acesta a fost sancţionat contravenţional, iar întreaga cantitate depistată a fost confiscată şi predată în custodie unui reprezentant al Cantonului Silvic nr. 6 Prelipca.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...