joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTÎnmormântare cu cinci leșinați

Înmormântare cu cinci leșinați

O femeie care lua parte la o înmormântare în Bucecea a leşinat şi oamenii au crezut că a murit şi ea, chemând ambulanţa.

În vârstă de 90 de ani, aceasta lua parte la înmormântarea unei rude, iar la un moment dat i s-a făcut rău şi a leşinat. Luând în calcul şi vârsta femeii, oamenii au presupus ce era mai rău, astfel că au sunat imediat la 112, spunând că femeia nu mai respira. Aceasta a fost însă adusă în simţiri până la sosirea echipajului cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, însă tot a ajuns la spital, femeia suferind o fractură la un picior în momentul în care i s-a făcut rău şi a leşinat.

Intervenţia cadrelor medicale a fost însă solicitată şi de alţi patru participanţi la funeralii, cărora li s-a făcut rău. „Înmormântarea a fost la orele amiezii, când era destul de cald, pentru această perioadă şi nimeni nu mâncase nimic. Un bărbat de 70 de ani a leşinat şi el, iar unui tânăr de 22 de ani i s-a făcut rău. Alte două persoane, cu afecţiuni cardiace, au avut şi ele nevoie de asistenţă medicală în ambulanţă”, a precizat un medic din cadrul SJA Botoşani.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
5.8 ° C
6.1 °
3.8 °
95 %
3.1kmh
100 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...