spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBotoşăneni răpuşi de frig

Botoşăneni răpuşi de frig

Frigul lovește tot mai mult în botoșăneni. Două persoane au murit de frig în week-end, ambele găsite înghețate sub cerul liber. Primul caz a fost înregistrat de medici vineri după-amiază, în județul Botoșani. O femeie a fost găsită moartă la marginea unui drum din localitatea Românești.
Potrivit martorilor, femeia, femeia era complet dezbrăcată, hainele sale fiind găsit la distanță destul de mare de locul unde a fost identificat cadavrul său.

Botoșăneanca are 48 de ani, iar soțul său se afla la muncă în județul Satu Mare. Vineri ar fi băut un pic și ar fi căzut pe stradă. Intrată în șoc hipotermic, aceasta și-a dat jos hainele și le-a agățat pe un gard al unui imobil de la marginea localității, după care a mai mers un pic și a căzut definitiv. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic.

Al doilea caz a fost al unui botoșănean de 50 de ani, din localitatea Dracșani. Acesta a fost zărit căzut pe un câmp din marginea localității, sătenii anunțând serviciul 112. La fața locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), care însă nu a mai putut face nimic, bărbatul fiind aproape înghețat. „Din păcate decesul survenise, cel mai probabil, din cursul nopţii, nemaifiind impuse manevrele de resuscitare”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani. Potrivit martorilor, acesta fusese văzut cu o seară înainte în aceeași zonă, având mersul împleticit și căzând pe pământ de la multe ori, însă nimeni nu a sunat atunci la 112.

În ambele cazuri polițiștii au cerut efectuarea unor autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...